Cel puţin doi polițiști au fost ucişi, iar alţi cinci au fost răniţi într-un atentat cu maşină-capcană comis duminică dimineaţă de militanţi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în sud-estul Turciei, au declarat surse din cadrul serviciilor de securitate turce, citate de Reuters.
Militanţii kurzi au detonat o bombă instalată într-un vehicul. Atentatul a avut loc la un punct de control din provincia Diyarbakir, în sud-estul Turciei.
După atentat, armata turcă a lansat o operaţiune împotriva militanţilor kurzi în zona Sirnak, iar doi presupuşi combatanţi kurzi au fost ucişi.
Peste 100 de agenţi de poliţie şi militari turci, precum şi sute de militanţi kurzi au murit în confruntările armate care au fost reluate din iulie.
Autorităţile turce au instituit restricţii de circulaţie în centrul oraşului Diyarbakir, în principal în districtul istoric Sur.