Angajaţii Circului Globus protestează, luni, la sediul din Parcul Circului, faţă de demiterea directorului Victor Coman de către primarul general al Capitalei Gabriela Firea, după incendiul de la adăpostul în care erau ţinute mai multe animale, potrivit News.ro.
Aceştia îl susţin pe Victor Coman şi spun că nu i se poate imputa izbucnirea incendiului de la adăpostul în care erau ţinute unele animale ale circului, acesta nefiind un motiv de a fi demis.
În opinia angajaţilor care s-au adunat la Circul Globus să protesteze, o eventuală decizie de demitere a directorului putea fi luată doar dacă, în urma unor verificări, erau descoperite nereguli în conducere.
Edilul a anunţat, vineri, că l-a demis pe managerul Circului Globus, Victor Coman, pentru că el trebuia să asigure adăposturi corespunzătoare animalelor care au murit în incendiu.
Unsprezece animale, între care doi tigri, au murit în urma incendiului din 12 ianuarie, de la un adăpost al Circului Globus, pompierii reuşind să salveze alte peste 20 de animale, între care tigri, cămile şi ponei.