Încep înscrierile în Programul „Rabla” pentru maşini electrice

Persoanele fizice şi juridice care intenţionează să achiziţioneze autovehicule cu sistem de propulsie electric şi/sau hibrid se pot înscrie în program începând din data de 3 octombrie, reducerea ajungând până la 20% din valoarea maşinii, dar nu mai mult de 3.700 euro, anunţă Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), citat de Agerpres.

Înscrierile în program se pot face până la data de 4 noiembrie 2011, suma alocată Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru achiziţionarea de autovehicule cu sistem de propulsie electric şi/sau hibrid, pentru anul 2011 fiind de cinci milioane lei.

Pentru producători, sesiunea de înscriere în vederea validării celor care intenţionează să comercializeze autovehicule cu sistem de propulsie electric si/sau hibrid a început pe 29 septembrie, urmând a se încheia pe data de 7 octombrie 2011.

Ordonanţa de Urgenţă privind promovarea acestor tipuri de vehicule a fost aprobată de Guvern în luna aprilie 2011.

Actul normativ prevede că, în cazul achiziţiei de autovehicule nepoluante, persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice beneficiază de un număr cuprins între două tichete valorice (pentru achiziţionarea unui autovehicul hibrid, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat) şi patru tichete (în cazul cumpărării unui autovehicul electric).

Pe de altă parte, doritorii care nu casează autovehicule uzate, dar care achiziţionează autovehicule hibrid sau electrice pot avea o reducere de 10%, dar nu mai mult de 1.800 de euro din preţul de comercializare a autovehiculului hibrid achiziţionat, respectiv un discount de 20%, dar nu mai mult de 3.700 de euro, din preţul de comercializare a unui autovehicul electric achiziţionat.

Până la acest moment, singura facilitate pentru cei care cumpărau autovehicule electrice sau hibrid era scutirea de taxa de primă înmatriculare.

Conform unei directive europene din 2009, toate statele UE au obligaţia să vină cu facilităţi pentru vehiculele nepoluante şi eficiente energetic. De asemenea, Cartea Albă a Transporturilor a Comisiei Europene prevede ca jumătate din automobilele înregistrate până în 2030 să fie electrice sau hibrid, iar până în anul 2050 toate oraşele mari din UE să interzică accesul vehiculelor pe benzină şi motorină.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.