CNAIR a scos la licitație studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză București – Alexandria, contract de 20 de milioane lei. Durata contractului va fi de 17 luni, din care 14 luni – Studiu de Fezabilitate si 3 luni – Asistență tehnică și Raport financiar final. Data – limită pentru depunerea ofertelor este 22 iunie 2021, potrivit informațiilor din SICAP.
„Drumul național actual DN6 este demult depășit în termeni de capacitate, traficul fiind de zeci de mii de vehicule pe zi. În plus, ca toate drumurile noastre naționale, străbate foarte multe localități.
Licitația este bazată pe noul model de caiet de sarcini dezvoltat în iarnă de CNAIR. Din contract, va rezulta un “preliminary design”, o documentație cu un nivel de detaliu apropiat de un proiect tehnic, dar care totuși va lăsa libertate constructorilor să vină cu soluții inovatoare și să facă ajustări tehnologice pe design”, scrie ministrul Transporturilor Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook. Ministrul adaugă că, în curând, un alt proiect așteptat va demara: licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză Craiova – Lugoj (cu o lungime de 250 de km).
A fost „finalizat” drumul de mare viteza COMARNIC_BRASOV si acum poate incepe Bucuresti_Teleorman.BRAVOOO…..