Începe testarea aplicaţiei MySims 2014 de către beneficiarii de fonduri europene

Testarea aplicaţiei pentru depunerea online a proiectelor europene începe marţi, 8 martie, fiind disponibil doar modulul „Depunerea cererii de finanţare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE), potrivit Bursa.

„Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunţă că în perioada 8 – 18 martie 2016 va fi disponibil pentru a fi testat de către public modulul „Depunerea cererii de finanţare” al aplicaţiei MySMIS 2014 versiunea 1.0., la adresa www.fonduri-ue.ro. Această aplicaţie IT a fost elaborată de către MFE împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) pentru a facilita schimbul electronic de informaţii între beneficiari şi autorităţile cu atribuţii în gestionarea fondurilor europene structurale şi de investiţii. Prin implementarea aplicaţiei MySMIS 2014, Ministerul Fondurilor Europene răspunde prevederilor regulamentelor europene aplicabile perioadei de programare 2014-2020″, se arată în comunicat.
Orice persoană juridică interesată de testarea aplicaţiei IT trebuie să fie înregistrată în sistem de către reprezentantul legal sau un împuternicit al acestuia, obligatoriu prin utilizarea propriului Certificat digital calificat pentru semnarea electronică a documentelor.

Certificatele digitale calificate sunt folosite şi în alte situaţii de interacţiune cu autorităţile (ex. depunerea de declaraţii fiscale la ANAF). Sunt acceptate în sistem toate certificatele digitale calificate emise în condiţiile legii. În cadrul proiectelor ce urmează a fi finanţate costurile aferente procurării certificatelor digitale calificate sunt eligibile.

Atât în faza de testare cât şi după lansarea în producţie, o persoană juridică va putea înscrie mai mulţi utilizatori pentru completarea informaţiilor din cererea de finanţare. Apelurile deschise în sistem în perioada de testare vor conţine prevederi ale ghidurilor ce pot suferi modificări în varianta finală.
În data de 29 februarie, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a declarat că aplicaţia pentru depunerea online a proiectelor europene va fi funcţională din 19 martie şi va avea 8 module până în iunie.

„În perioada 8-18 martie potenţialii beneficiari pot intra în aplicaţie. Între timp am făcut o reţea foarte modernă de Help Desk, aşa cum este şi la Comisia Europeană, un fel de Call Center prin care prin telefon sau email să i se dea omului toate informaţiile de care are nevoie şi clarificările. La nivel regional şi în fiecare judeţ facem un One-Stop-Shop şi avem o echipă de 2-4 oameni care stau şi asistă beneficiarii pentru că în marile proiecte pe care le-am avut în perioada anterioară, beneficiarii nu au fost sprijiniţi şi informaţiile pe care le-au primit uneori au fost distorsionate şi nu din rea-voinţă. Vrem să evităm aceste nereguli. Sistemul informatic va fi funcţional după 18 martie, după această testare”, a spus Răducu.

Ea a precizat că sistemul va avea două module, după testare.
„Sistemul va avea 2 module după testare, dar va avea în total 8 module care se vor face treptat până în iunie. Cele două module de comunicare cu beneficiarii sunt gata, respectiv apel şi cerere de finanţare, după care urmează modulul de contractare, nereguli, de raportare la Comisie”, a arătat Răducu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.