Început de săptămână cu One World Romania 12

Luni, 18 martie, programul de proiecții al Festivalului One World Romania începe la ora 18:00 la ARCUB și Cinema Elvire Popesco și de la ora 18:30 la Cinemateca Eforie și Pavilion 32. La POINT vă așteptăm de la ora 17:00 la Forumul KineDok și de la ora 20:30 la proiecția documentarului „Homemad(e)”, parte a retrospectivei Ruth Beckermann. Tot aici, de la ora 22:00 are loc o nouă reprezentație a spectacolului Nicoletei Lefter – „An tan tina”.

 

De la ora 17:00, vă invităm la dezbaterea intitulată „Distribuția de film documentar: de la supermarket la butic”, organizată în cadrul programului KineDok, al Asociației One World Romania. Ne propunem să investigăm noi strategii de distribuție pentru filmul documentar. Invitați cu experiență vastă în metode tradiționale și alternative de distribuție, festivaluri de film și platforme VOD vor explica cum lucrează cu cineaștii și cum se promovează un film.

Continuăm astăzi seria proiecțiilor din cadrul Competiției OWR 12. La Cinemateca Eforie este programat de la ora 18:30 documentarul Jamilia, iar la finalul proiecției vă invităm să rămâneți la o scurtă discuție cu regizoarea filmului – Aminatou Echard. De la ora 21:00, tot la Eforie, puteți vedea „O femeie captivă”. Din păcate regizoarea acestui film nu e cu noi în București, dar după proiecție avem o scurtă dezbatere cu jurnalista Laura Ștefănuț.

Retrospectiva Ruth Beckermann continuă luni de la ora 20:30 la POINT, cu proiecția documentarului „Homemad(e)” (2001). Marc-Aurel e strada din Viena unde locuia Ruth Beckermann la momentul realizării filmului, dar și o zonă celebră, înaintea Războiului, pentru negustorii textili evrei care o populau. În încercarea de a surprinde spiritul și diversitatea cartierului, realizatoarea vizitează cele cinci sau șase cafenele ale acestuia, realizând portrete vii și complexe ale oamenilor care le însuflețesc zilnic, prin prezența lor. După film, vă invităm la o scurtă discuție cu cineasta Ruth Beckermann.

La Cinemateca Eforie și Pavilion 32 avem zilnic până pe 24 martie echipamente de VR și două filme documentare pe teme legate de refugiați – „Clouds Over Sidra”, creat de Gabo Arora și Chris Milk, în tabăra de refugiați Za’atari din Iordania și „The Displaced”– creat de Ben C. Solomon și Imraan Ismail, despre viața a 3 copii refugiați. Colțul VR este organizat cu sprijinul UNHCR.

RECOMANDĂRILE ZILEI
Tatăl meu este fratele mamei | 18:00 | ARCUB

Din secțiunea „Familii contemporane”, vă recomandăm documentarul Tatăl meu este fratele mamei”. Filmul începe cu o secvență între frați, o întâlnire între două personaje ce par a fi niște ființe la fel de naive și copilăroase, aruncate brusc în lumea adulților. Ulterior apare în peisaj Katia, fiica Aniei și nepoata lui Tolik, iar ițele acestei micro-familii ni se dezvăluie încet-încet, pe măsură ce descoperim că unchiul e un foarte grijuliu surogat al tatălui, puțin stângaci și împărțit între demersul patern și ipostaza de artist underground.

În mare, Katia își petrece copilăria cu el, vizitând-o ocazional pe mamă, al cărei dezechilibru psihic o ține în izolare, mai întâi în solitudinea unui apartament întreținut de Tolik, apoi într-un spațiu instituționalizat și destul de mohorât. Documentarul e o privire tandră asupra celor trei, un puzzle eliptic despre viața în exilul propriei minți. După proiecție îl puteți cunoaște pe regizorul filmului, Vadim Ilkov. Filmul rulează împreună cu filmul Anei Vîjdea„John 746”, care va fi de asemenea prezentă în sală pentru o scurtă discuție cu publicul, la finalul proiecției.

Cenușă și jar | 20:30 | Cinemateca Elvire Popesco

Din secțiunea Munca” vă recomandăm Cenușă și jar” – un film poetic și politic (nu un film militant) care reușește să dezvăluie, cu o aparentă simplicitate (dar fără a simplifica problematica), un discurs cetățenesc. Aici nu avem clișee despre „negrii” dificili din suburbie. Aici nimic nu este exotic. Filmul ne dă acces în Les Mureaux, un oraș unde puțini oameni se aventurează dacă nu locuiesc acolo, și la locuitorii săi. Regizoarea Manon Ott este o oglindă care reflectă cu multă pudoare – în alb/negru – lumina persoanelor pe care a ales să le filmeze și, datorită ei, vom cunoaște oameni care chestionează, fiecare în felul său, locul pe care îl au în societatea în care trăiesc, în societatea noastră comună.  După film vă invităm să rămâneți la o scurtă discuție cu realizatorii filmului, Manon Ott și Grégory Cohen.

OUT | 21:00 | Pavilion 32 – Institutul Goethe 

Din secțiunea A fi LGBTQi+” recomandăm filmul „OUT”. Bazat exclusiv pe clipuri scurte postate pe internet de tineri și tinere care decid să le spună apropiaților (în general, părinți și frați) că sunt homosexuali, lesbiene, bisexuali sau transgender, documentarul lui Denis Parrot funcționează succesiv ca o comedie, dramă, thriller sau farsă, în funcție de personajele aflate la un anumit moment în prim-plan. De o simplitate stilistică debordantă, datorată cu siguranță faptului că cei care decid să filmeze un moment atât de important din viața lor sunt mai puțin preocupați de mizanscenă și mai interesați de caracterul performativ al situației, „Out” documentează o stare de fapt relevantă a epocii actuale – nonșalanța tinerilor din întreaga lume de a-și căuta și, mai ales, de a-și accepta și declara propria sexualitate. Regizorul Denis Parrot va participa după proiecție la o scurtă sesiune de întrebări și răspunsuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.