“Dans la maison” (În casă) este un thriller regizat de François Ozon (“Piscina”, “8 Femei”, “Potiche”), cu Kristine Scott Thomas, cunoscută din peliculele “Pacientul englez”, Misiune Imposibilă”, “Gosford Park”, “Patru nunţi şi-o-nmormântare”, şi cu Fabrice Luchini admirat în “Potiche”, “Femeile de la etajul 6”.
În film îi veţi mai putea recunoaşte pe Emmanuelle Seigner (“La vie en rose”, “Frantic”, în regia lui Roman Polanski, “The Ninth Gate”) şi pe Denis Ménochet (“Inglorious Basterds”, “Robin Hood”, “Hannibal”).
Filmul “The Swimming Pool” (2003), al lui François Ozon, cu Charlotte Rampling, a fost selectat în competiţia oficială de la Cannes 2003 şi nominalizat la Premiile César 2004, “Cel mai bun film” la Festivalul de la Bangkok 2003.
“8 Femmes” (Opt femei) din 2002, cu Catherine Deneuve, Emmanuelle Béart, Fanny Ardant, Isabelle Huppert, a fost recompensat cu “Ursul de argint” la Berlin pentru cele opt actriţe, nominalizat la “Ursul de aur” pentru “Cel mai bun regizor”, 12 nominalizări la Premiile César 2003.
“Potiche” (2010), cu Catherine Deneuve, Gérard Depardieu, Fabrice Luchini, a fost şi el nominalizat la Premiile BAFTA pentru “Cel mai bun film străin”, a avut patru nominalizări la Premiile Cesar 2011 şi o nominalizare la “Leul de Aur” de la Veneţia 2010 pentru “Cel mai bun regizor”.
Pelicula “În casă” a primit în 2012 Premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI) şi şase nominalizări la Premiile César 2013 (Cel mai bun actor – Fabrice Luchini, Cea mai bună adaptare, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film, Cea mai bună muzică, Cel mai promiţător actor – Ernst Umhauer). De asemenea, i-a fost decernat “Golden Seashell” regizorului François Ozon şi Premiul Juriului (Cel mai bun scenariu) la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastián.
Kristin Scott Thomas şi Fabrice Luchini
Un băiat de 16 ani, interpretat de Ernst Umhauer, se infiltrează pas cu pas în casa şi familia colegului său de clasă, unde găseşte surse de inspiraţie pentru eseurile la limba şi literatura franceză. Impresionat de talentul deosebit la scris, profesorul său (Fabrice Luchini) redescoperă plăcerea de a preda materia unui elev strălucit, spre deosebire de restul mediocrilor din clasă. Pasiunea pentru elev a profesorului între două vârste şi fără copii, el însuşi rămas la stadiul de scriitor debutant, îl face să nu observe că lucrurile uşor-uşor încep să scape de sub control. Ceea ce începe ca o glumă cam deplasată se transformă într-un exerciţiu de voyeurism-exhibiţionism care ar putea intra sub incidenţa legii, iar finalul riscă să devină tragic.
Osmoza între vechiul François şi noul Ozon este subtilă, tulburătoare. Un film care uimeşte, excită, te seduce de multe ori. Regizorul se infiltrează în meandrele intrigii, în gândurile personajelor.
Germain, profesorul de franceză, este căsătorit cu o galeristă de artă. Este un profesor obişnuit de liceu, uşor obosit de munca lui.
Filmele lui Ozon sunt maşinării perfecte, care fac dintr-odată implozie, îngropând sub dărâmături ordinea, morala şi, tema sa privilegiată, familia.
Pentru cineast filmul sună în orice caz ca un manifest. Într-o epocă penibilă în care se aglomerează poveşti adevărate, regizorul inventează şi adaptează istorii bizare cu fantome obsedante. Pură imaginaţie. Evaziune, ficţiune, în care se rătăceşte sau se pierde, în care înaintează având impresia că dă înapoi, în care nu-l descoperi pe cel care este, ci pe cel care nu vrei cu niciun chip să devii.
“În casă” este o adaptare pentru marele ecran a piesei “Băiatul din ultimul rând”, a spaniolului Juan Mayorga. Regizorul filmului, François Ozon, spune despre piesă: “Când am citit scenariul, am fost surprins în mod special de relaţia profesor – elev. Ambele puncte de vedere ne sunt prezentate pe rând. De obicei, elevii învaţă de la profesori, însă aici învăţarea se întâmplă în ambele sensuri. (…) Relaţia profesor – elev (Germain – Claude) din film reprezintă colaborarea esenţială din orice întreprindere creativă, similar relaţiei editor – scriitor, producător – regizor, chiar şi cititor – autor, sau dintre public şi regizor. Când am citit scenariul am întrezărit ocazia de a vorbi indirect despre munca mea, despre cinema, despre inspiraţie şi sursele sale, despre cum e să creezi şi cum e să faci parte din publicul spectator”.
Scenă din pelicula În casă
Iniţial, regizorul a vrut să plaseze acţiunea în Anglia. “Mi-am şi imaginat imediat elevii în uniforme, un obicei care nu mai există în Franţa. Germain îşi vede studenţii pe post de oi – o hoardă de imbecili uniformizaţi de aceeaşi haină – şi apoi unul dintre copii iese în faţă: elevul din ultima bancă.” Problema a fost că plasarea acţiunii în Anglia ar fi însemnat mai multă muncă la adaptarea scenariului şi, mai ales, un proces mai lung la casting. Aşa i-a venit ideea “înfiinţării” unei şcoli pilot în Franţa, care să reintroducă uniformele, lucru care oricum e în dezbatere şi acum în Franţa.
Părinţii regizorului François Ozon au fost şi ei la rândul lor profesori. “Eu am văzut lucrurile astea la prima mână. Ştiu cum e să stai tot weekend-ul în casă şi să corectezi lucrări. Ştiu cum e să ai ca profesor elevi favoriţi şi să intervii pentru ei la şcoală… Cunosc bine materia… Ştiu cum să abordez greutăţile prin care trec profesorii: disputele, derapajele, desele constrângeri pe care sistemul le ridică, cum ar fi corectura cu pix roşu ca fiind stresantă pentru elevi etc.”
Pe actorul Fabrice Luchini regizorul a ales să-l distribuie în rolul profesorului după colaborarea lor la “Potiche” (2010). “Cel mai frumos lucru la Fabrice este că nu îi este frică să arate ridicol. Nu are vanitatea aceea a unor actori când vine vorba de imaginea lor, de cum o să arate. Vedeţi scena finală, de pe banca din parc. A abandonat, a cedat, s-a predat. Nu mai poartă ochelarii, i se văd pungile de sub ochi, i se vede oboseala, vârsta. Implicare totală în rol, fără nicio limită…”, spune regizorul François Ozon.
La rândul său, actorul Fabrice Luchini recunoaşte: “Nu mă aşteptam să mai fac aşa repede un film după «Les femmes du 6ème étage» (2010). Nu sunt foarte dornic de acţiune, iar teatrul îmi consumă foarte mult timp. Dar s-a întâmplat. Eu nu prea ştiu să citesc scenarii. Sunt pe jumătate interesat. De obicei, fiica mea le citeşte şi decide în locul meu. Dar, în acest caz, mi s-ar fi părut de neiertat să refuz acest rol. În sfârşit, ceva nou, dar nu foarte abstract, ceva în care să mă simt bine, ambiţios, dar nu psihologic”.
François Ozon povesteşte despre Kristin Scott Thomas, ce interpretează rolul soţiei profesorului: “Ne-am tot tatonat o perioadă… Cred că, până la urmă, s-a distrat de minune cu rolul ăsta. Kristin e o actriţă anglo-saxonă. Poate vorbi franceza fără nici un accent, dar eu am încurajat-o să păstreze accentul britanic. Îmi plac micile ei erori de franceză, sunt fermecătoare. A fost o plăcere munca cu ea. Am trăit aceleaşi emoţii ca atunci când am lucrat cu Charlotte Rampling. În plus, formează un cuplu foarte bun cu Fabrice. Cred în relaţia lor intelectuală, au o anumită chimie… Acea exprimare redusă a afecţiunii e foarte naturală la ei şi ne reaminteşte de Woody Allen şi Diane Keaton”.
Pe Denis Ménochet (capul familiei ţintă, cel în a cărui casă se infiltrează micul voyeur) producătorii l-au ales după ce l-au văzut în “Inglorious Basterds” (2009) al lui Tarantino.
Regizorul François Ozon are 46 de ani şi este născut în Paris. A debutat în 1988 cu o serie de scurtmetraje. Primul său lungmetraj datează din 1997 şi se numeşte “See the Sea”.
Cea mai recentă peliculă a sa este “Jeune et Jolie” (Young and Beautiful 2013) şi se numără printre filmele din selecţia oficială la Cannes 2013, ediţia a 66-a, eveniment care va avea loc în perioada 15-26 mai. “Jeune et Jolie”, cu Charlotte Rampling, este portretul unei fete de 17 ani (Marine Vacth) care se prostituează din plăcere. “Jeune et Jolie” (2013) va veni în curând şi pe ecranele din România, distribuit de Independenţa Film.
Premiera filmului “În casă” va avea loc în 3 mai, în cinematografele bucureştene.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.