Liderul grupului independenţilor din Senat, Liviu Câmpanu, a declarat, joi, pentru Mediafax, că săptămâna viitoare vor fi depuse la tribunal actele pentru înfiinţarea Uniunii Naţionale pentru Progresul României, fiind deja strânse 8.000 de semnături la nivel naţional, cele mai multe în Botoşani."Săptămâna viitoare vom depune actele la Tribunal pentru constituirea Uniunii Naţionale pentru Progresul României, prescurtat UNPR. Vom avea filiale la nivelul tuturor judeţelor ţării şi la nivelul municipiului Bucureşti, dar şi organizaţii la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale ale ţării", a spus Câmpanu.
El a precizat că marţi a început strângerea de semnături, miercuri fiind deja adunate 8.000, în condiţiile în care, potrivit legii, sunt necesare 25.000 de semnături din minimum 18 judeţe.
Potrivit senatorului, viitorul partid va avea un preşedinte, un preşedinte executiv, un secretar general, un preşedinte de onoare şi opt vicepreşedinţi, câte unul pentru fiecare regiune istorică. Aceştia vor alcătui Biroul Politic Naţional al viitoarei formaţiuni. Membrii Biroului Politic împreună cu preşedinţii organizaţiilor judeţene vor forma Comitetul Executiv Naţional.