Biroul Permanent al Senatului a decis ca senatorii care au părăsit grupurile parlamentare pentru a deveni independenţi să îşi piardă locurile din comisiile permanente.Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a anunţat că Biroul Permanent a decis, prin vot, respingerea solicitărilor formulate de reprezentanţii PDL ca senatorii independenţi să îşi păstreze locurile în comisiile permanente. Democrat-liberalii au avansat şi o propunere ca independenţii să poată fi menţinuţi în comisiile permanente din care făceau parte prin majorarea numărului de membri.
Chestorul Senatului a explicat pentru Cotidianul.ro că „în regulamentul Senatului se stipulează modul în care se înfiinţează cele 15 comisii permanente. Membrii acestora se aleg la începutul legislativului pe anumite criterii. Au apărut disensiuni în rândurile parlamentarilor care au plecat din partide şi s-au înscris în grupul independenţilor. Aceştia cereau să facă parte din comisiile parlamentare din partea partidului din care veneau, lucru imposibil, pentru că odată cu plecarea lor dintr-un partid locurile în comisii rămân vacante. Ar fi trebuit să se gândească că vor fi şi câteva neajunsuri”, a declarat Chelaru.
Ioan Chelaru a adăugat că a propus ca, în comisiile unde nu există interes pentru locuri, independenţii să-şi păstreze locurile. (T.G)