Primăria capitalei administrative a Boliviei, La Paz, oferă locuitorilor o reducere a impozitelor de până la 80% dacă înfrumusețează fațadele locuințelor lor înainte de vizita Papei Francisc de la începutul lunii iulie, transmite AFP.
Suveranul Pontif se va afla în perioada 6 și 12 iulie într-o vizită în America de Sud care cuprinde Ecuador, Bolivia și Paraguay.
Consiliul local a inițiat reducerea taxei funciare pentru proprietarii care își zugrăvesc fațadele caselor cu ocazia vizitei Papei la La Paz, a anunțat primăria într-un comunicat. Scopul acestui proiect este de a „crea un mediu mai primitor și atractiv”, a declarat consilierul Sergio Siles, aflat la originea proiectului.
Vizita Papei Francisc are loc la 27 de ani după cea a Papei Ioan Paul al II-lea, trezind entuziasm în Bolivia, una dintre cele mai sărace țări din America de Sud, unde 70% din populație este catolică.