Povestea lui Laurian Lodoabă, frontierist lugojean

„Înotam ca în smoală“

frontiera

Lehamitea de comunism se accentua de la o zi la alta şi, încetul cu încetul, se cuibărea gândul părăsirii „paradiziacului lagăr ceauşist“.

Aşa ne-a explicat Laurian Lodoabă motivul care l-a împins în apele Dunării, în noaptea de 1 spre 2 iulie 1989, de la Şviniţa. Era (şi este) medic stomatolog, nu muritor de foame, dar se săturase de mizeria morală în care se cufundase România comunistă, scriu cei de la miscareaderezistenta.ro

Permisul de pescuit salvator

Pe atunci era medic stomatolog la Anina şi avea o Dacie cu număr de Caraş-Severin. A obţinut un permis de graniţă de pescuit, celebrul „PG“. Şi în baza acestui permis putea să meargă la pescuit pe malul Dunării, inclusiv la Şviniţa.  Aşa a reuşit să treacă de toate filtrele, Oraviţa, Cozia până la Şviniţa, unde Dunărea are cursul cel mai tumultuos şi rapid, numit şi „Cazane“. „Pe Clisură se patrula din 10 în 10 minute, periau malul permanent. Până ajungeai la un punct de frontieră, cum ar fi la Naidăş, era foarte complicat să treci neobservat“, ne-a explicat Lodoabă.

Cazul sculptorului Bilanin Nicolae

„Un prieten de-al meu, foarte talentat, autorul unei sculpturi care se află acum expusă lângă Sala Sporturilor la Lugoj, Nicolae Bilanin, m-a tot bătut la cap să fugim împreună pe la Naidăş, că se poate trece. Ei bine, la un moment dat, acest prieten a dispărut. A plecat şi nu l-am mai văzut niciodată. Tatăl lui a ajuns la 80 şi ceva de ani şi l-a tot aşteptat în zadar, nu a mai aflat nimic despre el. A scris şi în ziarul local, şi la autorităţi, dar nu s-a aflat nimic despre el. Au fost mulţi cei care au încercat să scape şi care au avut de-a face cu violenţele grănicerilor.

A fugit împreună cu verişorul lui Florin Piersic

Laurian Lodoabă a trecut împreună cu un prieten de la Reşița, Mihai Piersic, verişorul primar al actorului Florin Piersic.

„Mi-am pus tot ce aveam (acte, 300 de mărci germane, un ceas Omega) într-o mică pungă de nylon, am ales o noapte fără Lună, m-am echipat cu ciorapi negri şi tricou de aceeaşi culoare şi la 2.30 noaptea m-am furişat prin spatele unui bloc de locuinţe spre apa care avea aspect de smoală.

Începea să se lumineze de ziuă şi priveam înapoi, prin ceaţa dimineţii, cu spaima la gândul: «Ce avea să se întâmple cu soţia?», care, neştiind să înoate, a rămas în zona de frontieră. Din cauza unui coleg inginer şi turnător de profesie, angajat la Combinatul minier Anina, a fost prinsă, încătuşată şi bătută de şeful de post de la Şviniţa împreună cu alţi tineri“, mărturiseşte Laurian Lodoabă.

Pe la mijlocul drumului a tras prima spaimă a morţii, deoarece un reflector puternic verifica apele Dunării. A fost nevoit să se scufunde, să reziste fără respiraţie cât a putut, iar când a revenit la suprafaţă şi-a dat seama că era vorba despre o barjă. „Am răsuflat uşurat şi am continuat să înot, deşi curentul apei era foarte puternic şi cred că m-a dus aproape un kilometru mai departe decât reperul malului sârbesc, pe care urma să-l ating.

Curentul m-a dus pe unde a vrut, am ajuns pe malul sârbesc, destul de stâncos, dar într-un golfuleţ, unde am prins nişte rădăcini şi m-am căţărat până am ajuns în şosea“, îşi aminteşte el.

Prietenul său ajunsese înaintea sa sus, la şosea. După câţiva kilometri parcurşi cu mare atenţie, au urcat într-un autobuz de ţară, care tocmai staţiona.

Pentru marea trecere s-a antrenat înainte, la Mărghitaş, ore în şir în apa rece a acestui lac din apropierea oraşului Anina.

Document eliberat de închisoarea de la Pozarevac. Foto: arhiva personală Laurian Lodoabă

În închisoare la Pozarevac

A ajuns în autogara de la Pozarevac, când s-a produs inevitabilul. S-au deschis uşile autobuzului şi au intrat doi miliţieni care au început să pună întrebări, iar el, neştiind limba sârbă, a fost imediat ridicat şi încătuşat şi, astfel, escortat la închisoare, unde a stat 20 de zile.

Destinaţia lor ulterioară era lagărul de la Padinska Skela, din Belgrad, conform „circuitului“ clasic urmat de toţi frontieriştii care nu erau returnaţi în România pe loc, după ce erau prinşi de iugoslavi.

Coşmar la Padinska Skela

Amintirile legate de Padinska Skela nu sunt deloc plăcute. Îşi aminteşte că a fost aruncat într-o celulă ticsită cu 15 oameni, dornici şi ei de libertate. Aerul era irespirabil, toaleta era în cameră, iar fereastra cu gratii era una mică, insuficientă pentru toate sufletele înghesuite în acea încăpere. În Padinska Skela au stat 12 zile. El şi-a continuat drumul spre Occident.

A merge „pe hotel“, o veste bună

Românii aveau puţine şanse să meargă „pe hotel“, cum se spunea acolo, adică să fie eliberaţi din lagăr şi să fie în atenţia unor ambasade occidentale.

„Cele mai mari şanse să ajungă «pe hotel», adică într-o libertate limitată în jurul Belgradului, până la 40 km, le aveau cei de naţionalitate germană şi maghiară. Unii spuneau că se fac razii şi că, dacă nu te găsesc noaptea în dormitor, te trimit direct în România. Aşa că trebuia să te «tirezi» (acesta era termenul de evadare de «pe hotel»), contra unei sume de bani, până la frontiera austriacă sau italiană“, povesteşte Lodoabă.

„Am rămas din ce în ce mai puţini «pe hotel», încât eu şi cu un băiat, brigadier silvic, ne-am spus că trebuie să facem ceva sau ne trezim din nou în România.“

„Taximetria evadării“

„Cei care se ocupau de «taximetria evadării» erau doi români cărora nu le plăcea lucrul în Australia şi se întorceau în Austria, unde la Viena închiriau o garsonieră şi de aici efectuau, contra unor sume fabuloase pentru acele timpuri, transportul frontieriştilor români dinspre Belgrad spre Viena sau chiar locaţii din Germania. Sumele erau între 2.500 şi 4.000 de mărci germane, depinde cum puteai să negociezi şi cine era dispus, de dincolo, să sponsorizeze. Împreună cu colegul meu ne-au urcat într-un Mitsubishi şi am străbătut Autostrada Belgrad – Zagreb, spre frontiera cu Austria.“

Încă o încercare

„Pe drum am aflat că trebuie să sărim, din mersul maşinii, direct în pădure şi după ce trecem un munte împădurit să coborâm şi să ajungem într-o mică parcare, unde un «australian» român ne aşteaptă. Am reuşit să sărim din maşină. Am parcurs mulţi kilometri, mi s-a părut acest periplu mai greu decât traversarea Dunării. După câteva ore am ieşit la un mic luminiş, dar aici nu ne aştepta… nimeni. În cele din urmă a apărut şi «australianul» nostru. Ne-am furişat amândoi spre maşina din parcare şi şoferul a demarat cu mare viteză spre Viena, unde avea închiriată o garsonieră. La garsoniera din Viena, la ora fixată, trebuia să fim predaţi, contra sumei de 5.000 de mărci germane!“

Bani contra libertate

„Am ajuns după un drum epuizant seara, iar un prieten de-ai mei stabilit în Germania mă aştepta de câteva ore, cu suma de 2.500 de mărci germane, dar pe amicul meu de suferinţă nu-l aştepta nimeni, spre disperarea acestuia. El a fost sechestrat de cei doi «australieni» şi nu am aflat nici până azi ce s-a întâmplat cu el. Am părăsit cu mare repeziciune capitala Austriei şi ne-am apropiat de Salzburg, frontiera cu Germania, pe care din nou trebuia să o trec cu pasul, după miezul nopţii.

Cu mare greutate, trecând prin gropi, din care simţeam că nu am să mai pot ieşi niciodată, am reuşit să străbat ilegal şi ultima frontieră. Nu am apucat decât să văd luminile de la «tankstelle», că un Audi 80, nou-nouţ, a oprit pe spaţiul verde, doi civili din poliţia secretă KRIPO au sărit din el, somându-mă să ridic mâinile, dar, văzând că nu opun rezistenţă, mi-au pus cătuşele şi m-au aşezat pe bancheta din spate, îndreptându-se cu toată viteza spre arestul frontierei. Cu toate insistenţele prietenului meu, am fost retrimis în Austria şi eliberat, fără un ban în buzunar, fără acoperiş deasupra capului.“

La „Brother Richard“

Am colindat până seara târziu străzile din Salzburg, până un echipaj de poliţie m-a îndrumat spre Mozart Strasse, la un cămin de săraci, unde am primit un pat curat şi puţină mâncare. Aşa am stat în Salzburg trei săptămâni, dimineaţa mergeam la catedrala catolică, unde pastorul «Brother Richard» ne servea micul-dejun, un sandviş cu salam şi o cană de ceai. El m-a remarcat că vorbeam bine engleza“, povesteşte frontieristul nostru.

Lui „Brother Richard“ i-a venit geniala idee să-l îmbrace în costum tradiţional tirolez şi să-i cumpere bilet până la München.

„M-a condus până în gară, mi-a cumpărat biletul şi mi-a spus că, în momentul în care trenul se pune în mişcare, să sar înăuntru“, îşi aminteşte Lodoabă.

„De acolo am mers la Ingolstadt, iar a doua zi la Nurnberg, unde m-a dus prietenul meu să mă prezint la lagăr, lucru obligatoriu, că altfel nu aveai ce să cauţi la instituţiile din Ingolstadt (primărie, finanţe, asigurări etc.), fără să fii luat în evidenţa lagărului. Acolo au fost trei zile de interogatorii“, spune el.

Urmările fugii

În ţară, fuga lui şi trecerea ilegală a frontierei nu au rămas fără ecou. A fost condamnat la Oraviţa în absenţă, la locul de muncă i-a fost desfăcut contractul de muncă, cu celebra literă „i“, la fel şi soţiei sale, care a fost imediat dată afară de la Combinatul minier Anina, în continuare chemată la interogatorii şi rămânând fără un mijloc de subzistenţă.

„Noi, românii, ne-am umilit unii pe alţii şi bătut în închisorile comuniste sau la frontierele comuniste… Nu au venit nici ruşii, nici turcii sau alte popoare să ne bată, să ne tortureze, să ne fabrice dosare de infractori, legionari etc. Slugoii ordinari ceauşişti trăiesc bine-mersi printre noi, cu pensii uriaşe!“, spune, cu amărăciune în glas, unul dintre miile de oameni care au îndrăznit.

Chiar dacă la câteva luni de la fuga sa în România avea loc Revoluţia din decembrie, Laurian Lodoabă nu regretă gestul său riscant de a trece Dunărea la sârbi. Oricum, nu avea de unde să ştie ce urmează şi, oricum, era forma sa de protest faţă de tot ceea ce se petrecea în ţară. S-a repatriat oficial la 15 august 1991, în baza Decretului-lege nr. 7, din 31 dec. 1989.  l

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. Asta a trait in COMUNISM? Adica, in kibuturile din ISRAEL? Ca alea sunt SINGURELE COMUNITATI COMUNISTE existente pe Terra. Si cum a ajuns in Romania socialista?!? L-au gonit israelienii?!?

  2. mai vrea si felicitari? Sa-i spunem brovo…a indraznit magarul.Si cu asta ce-o facut?

  3. Un caz disperat!Si cand ma gandesc ce viata ducea un stomatolog pe malul Dunarii: vanatoare,pescuit,micul trafic de frontiera, televizuina sarba(care dadea in weekend maratoane ale filmului) etc ,paradis e putin spus!Pe unde eram eu,ca sa prindem o televiziune, am montat antena colectiva pe un munte si,in loc de unguri, am prins rusii,dar si aia aveau programe mai bune ca TVR!:)))

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.