Trump poate desfăşura Garda Naţională în Portland, până la judecarea pe fond a dosarului, a stabilit o Curte de Apel din SUA citată de News.ro.
În hotărârea lor de luni, doi dintre cei trei judecători ai Curţii de Apel consideră că Donald Trump este îndreptăţit – nu pentru că există o rebeliune, ci pentru că preşedintele poate apela la Garda Naţională atunci când este ”incapabil, cu forţe regulate, să execute legile Statelor Unite”.
Decizia revine, astfel, asupra hotărârii unei judecătoare, în prima instanţă, de a bloca această desfăşurare în acest oraş din statul Oregon pe care Donald Trump l-a catalogat drept ”devastat de război”, o analiză respinsă de către autorităţile locale şi care a declanşând un val de critici.
Miliardarul republican anunţa la sfârşitul lui septembrie că intenţiona să trimită 200 de militari în oraş, o măsură foarte controversată, pusă în aplicare la Los Angeles, Washington şi Memphis şi pe care administraţia sa încearcă să o folosească şi la Chicago.
La Portland, numeroase manifestaţii au avut loc în ultimele luni împotriva politicii migraţiei preşedintelui, în jurul unei clădiri a Poliţiei Imigraţiei (ICE).
La aceste adunări, unii manifestanţi s-au deghizat în unicorni sau boroaşte, iar forţele de ordine au folosit adesea gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.
Aceste tulburări pot fi gestionate uşor de către forţele de ordine locale, potrivit guvernatoarei Oregonului Tina Kotek, care exercită o autoritate comună cu preşedintele asupra Gărzii Naţionale din statul său şi care nu a considerat niciodată că este necesar să recurgă la aceşti militari.
”Nu există vreo insurecţie, nu există vreo ameninţare la adresa securităţii naţionale şi nu este nevoie de trupe militare în marele nostru oraş”, denunţa democrata la începutul luiu octombrie.
Cel mai trist e faptul că războiul in opinia unora poate fi soluția, adică de rămas la putere și nu de stat la umbra deasă..populimea oricum e prea deasă și vrea bani. Vezi și exemplul lui Bibi,,. unde clar scenariul e pentru a ține la putere un borfaș, condamnat mondial..