Idilica insulă Skorpios, care i-a aparţinut lui Aristotel Onassis şi unde magnatul grec s-a căsătorit cu Jackie Kennedy, a fost vândută unui miliardar rus, potrvit The Telegrapf, care citează presa din Grecia, conform Antena3.ro.
La moartea lui Aristotel, insula a trecut în moştenirea fiicei acestuia, Christina, iar ulterior către fiica acesteia, Athina Onassis Roussel.
Identitatea celui care a cumpărat insula situată în marea Ionică nu a fost dezvăluită.
„Aceşti oligarhi ruşi au miliarde, aşa că probabil unul dintre ei a venit şi a oferit 100 sau 200 de milioane de euro pentru ea. Orice este posibil”, a declarat Farhad Vladi, care conduce o comapnie ce se ocupă cu evaluarea insulelor private.
Insula Skorpios a fost achiziţionată de Aristotel Onassis, în 1962, pentru doar 3,5 milioane de drahme. Şase ani mai târziu, aici a avut loc nunta acestuia cu Jacqueline Kennedy, văduva fostului preşedinte american John F. Kennedy, care a fost asasinat în 1963.
Familia Onassis are o legătură strânsă cu insula, aici fiind înmormântaţi atât Aristotel, cât şi fiul său Alexandru, mort într-un accident aviatic în 1973, şi fiica sa Christina, care a încetat din viaţă în 1988, la 37 de ani, în urma unui atac de cord.