Întâlnire de Gradul III la Palatul Parlamentului

Așa a zis toată lumea, așa a zis, că se duce să se întâlnească, la Palatul Parlamentului cu un extraterestru care o să le vorbească tuturor ascultătorilor despre politică. Acum nu se mai știe, poate că extraterestrul în haină galbenă era de fapt un cyborg. El a zis tot felul de parascovenii. Cam așa. Aroganţa sefistului dedat la acte de măreţie în contra politicii este fără îndoială o vulnerabilitate a lui aşa cum personajul său tembel nu are a se schimba în vâltoarea ficţională aceasta nefiind.

Criticul desuet se va repezi încântat să se defuleze fecundând proasta construcţie pentru a naşte un simulacru de simţ critic. Personajul sefistului român e, de cele mai multe ori, un produs hilar aparţinător evoluţiei el prealuminându-se sau preaîncărcându-se cu energii universale în construcţii hidoase care trec drept genialităţi pe la tot felul de eurocoane de doi lei şi prin tot felul de insule construite grabnic prin râvna unor ministeriali dedaţi delicioasei pupături a mâinii stăpânului.

Personajul tembel cucereşte lumi cu osârdie sau are expectaţii filozofice şi trage la rindeaua filozofică trăgând preşul lui Hegel sau lui Kant dar făcând lecţie de conduită la Marx sau Sartre sau la alţi francezi care tocmai se înamoraseră de Moscova claie peste grămadă. Dacă un Gurgu, un Hăulică, un Sterian, o Ana-Maria Negrilă şi un Dan Doboş îşi construiesc cu inspiraţie şi eleganţă structurile narative de profunzime e spre meritul şi superbia lor.

Dar cohortele de scribnici de sorginte stalinistă sau trans-oceanică tropăie şi tropăie dând de lucru criticului desuet care, de pe turela tanchetei ruginite a criticii de promenadă decretează fie moartea SF-ului fie stagnarea şi lipsirea de stil. Scribnicii sunt răspândiţi peste tot. Îi găseşti în Iaşi, în Timişoara, în Bucureşti sau la Cluj.

Stau la pândă scribnicii ăştia şi pe urmă se aruncă-n front vrând să-şi pună-n mişcare personajul tembel în contra bunului simţ. Dar lumea e liberă de libertate aşa că săracii la minte bat redacţiile şi editurile cărând după ei furtuni cosmice de mucava şi prostioare despre SALVAREA PLANETEI ŞI ECOLOGIA TRIUMFALA sau, dimpotrivă, despre APOCALIPSELE TEHNOLOGIEI. Ce nu înţeleg scribnicii ăştia e că science fictionul nu e o literatură de serviciu şi că sunt în eroare iubindu-se cu ea, siluind-o. Construcţia unui personaj e chestiune de fler şi de inspiraţie şi de aură. Dar SF-ul românesc geme de fantoşe şi de manechine de prost gust şi de tot felul de rataţi.

Personajul tembel al SF-ului românesc prinde viaţă uneori şi se teleportează de colo, colo fiind când fan idiotizat de mecanismele manipulatorii ale economiei politicului fie falnic şi neiertător, grăbit fiind să dea luminii tiparului tâmpeniile pe care, cu aplomb, criticii desueţi se grăbesc să le tragă la rindea că altă ocupaţiune nu au, şomeri de lux ai culturii române. Așa, are dreptate extraterestrul în haină galbenă și-au zis cei din public. Și s-au întrebat în fel și chip. Care e contribuţia noastră la Schimbarea Lumii?! Care e obolul nostru?

Să ne apucăm bărbăteşte să analizăm. Să vedem ce lucruri importante am avut noi de comunicat. Aşa că, stăm bine la golăneală. Dar în ce fel participăm noi la Schimbarea Lumii? În ce fel se iau alţii după noi? Că dintre noi, am văzut, furăcioşi, o droaie. Păi nu suntem ridicoli, domnule!? Şi ridicoli sunt ăia care ne dau lecţii de frică, de linişte, de ciocu’ mic! Aşa că, ăia dedaţi la spuiciune, la pâră, să se ducă repejor la Organe, la Poliţie, la Servicii să ne dea pe guşă, să ne zică că suntem anarhişti şi stricători de linişte mormântală românească. Hai sifon, la turnători! zise președintele PSD din sectorul patru, foindu-se de colo, colo prin sala de bal.

Dați-mi cablul acela, așa, acu’ o să meargă, o să aveți primul cyborg electoral, praf îi faceți pe toții, zise Bebe IT. Zici că-ți place discursul meu electoral aproximativ socialist?! Bebe IT ce să zică? El i-ar fi votat pe liberali sau pe ecologiști, îi plăcea să bea cafea la Paris, să mănânce cârnați la Berlin și să se dea cu gondola la Veneția. Și cyborgul ăsta îi face praf pe marketerii electorali de la PNL?! Îl pornim?! Se sclifosi, în public, Bebe IT zâmbind enigmatic. Stai așa, o să aibă același efect ca și SMS-urile otrăvite inventate de Hrebe?

Mai tare! Aglaia Protopopescu, sorbind din cafeluță, întrebă, auzi dragă Elvira, cyborgul nu i-a hipnotizat tocmai pe ai noștri în anul ăla electoral demențial, chestie legată de programele astea de calculator care o iau razna?!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. In naivitatea mea am crezut ca este vorba de intoarcerea, in Parlament, a alesilor neamului din infinitele „concedii” platite din buzunarele noastre! Nu-i intreaba nimeni ce si cum, nu inocmesc niciun raport cu care sa justifice „pandemia ” chiulului din Parlament, nu-i sanctioneaza nimeni! Asta-i tara ! Vivat !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.