Joi dimineață, mitingul diasporei din Piața Victoriei arăta ca o provocare la violență

Între nemulțumire și diversiune

1. Am petrecut 10 zile într-o zonă turistică din nordul Italiei, unde la fiecare pas întîlneai români. Și în vacanță și la muncă. La hotel, la magazinul alimentar, la închirieri de orice, la înghețată. Auzindu-ne vorbind, intrau și ei în vorbă cu o plăcere nedisimulată. Cea mai mare plăcere am trăit-o cînd un italian tînăr care lucra într-un magazin împreună cu doi români a venit la noi și ne-a întrebat dacă ne poate ajuta. „Vorbesc și eu limba voastră!“

2. Pe brațul roții de decolare a avionului Boeing al companiei WizzAir se vedea scris cu degetul „Muie PSD“.

3. În cele zece zile de mici dialoguri diurne n-am auzit de PSD, de protestul diasporei. Doar „ce-i pe acasă“, „de cînd ești aici“, „cît stai“, „cum o duci“, „cum se poartă cu voi“ etc. Precizez că nici unul dintre cei 40-50 de români aflați la muncă pe care i-am întîlnit nu a deschis subiecte politice. Este drept că toți cei care lucrau la camere, la biciclete, la alimentare nu păreau absolvenți de studii superioare, nici programatori IT, nici oameni interesați de partide. Erau oameni simpli, uneori vizibil puțin școliți, dar de bun-simț, cuminți, la locul lor. De fiecare dată îmi provocau un sentiment extrem de plăcut. I-aș fi îmbrățișat sau m-aș fi întins cu ei la o vorbă. Se vedea că nu exultă, că au o anume stinghereală și simplitate, că în ciuda banilor mai mulți pe care-i cîștigă, mai ascund și un pic de tristețe. Nu știu cum s-ar fi purtat după cîteva beri sau la o petrecere. Unii dintre ei veneau din mahala. Sigur, erau oameni simpli, simpli de tot, dar nu periculoși. Ei erau forța de muncă revărsată în Peninsulă, cea care sperie guvernul italian.

4. Insistențele lui Rareș Bogdan, drumul său la Londra, unisonul la care vorbeau băsiștii cu #reziștii și cu gorniștii SRI, isteria #rezist de pe net, transformarea înjurăturii „Muie PSD“ într-un program politic și într-o chemare a intelectualilor români cu ifose m-au pus pe gînduri. O fi nemulțumire sau o fi mare campanie de manipulare, orchestrată de artiștii diversiunii?

5. Instalarea lui Klaus Iohannis în fruntea PNL, a valului #rezist pe care l-a condus și l-a tot chemat la proteste mă ajută să înțeleg. Tabăra are membri și voluntari, conducători și program. Cine conduce și care este direcția? Dar mai ales scopul. Numai sas să fii, să nu-ți dai seama!

6. Ion Cristoiu zice că președintele României vrea să dărîme Guvernul Dăncilă pentru a pune în locul agramatei doamne Dăncilă un prostovan care să nu zică nimic și care să-i lase lui Klaus Iohannis locul de vedetă pentru perioada de președinție a României. Al dracului, s-a prins!

7. Joi dimineață, mitingul diasporei arăta ca o provocare la violență, ca o invitație insistentă și inconștientă la „hai s-o facem lată“, la anarhie. Și toate semnele arătau orchestrarea, pregătirea pentru secvențe violente, pentru declanșarea unei revolte care să ducă la căderea Guvernului.

8. Nu pot să nu remarc diferența uriașă de limbaj și comportament între oamenii pe care i-am întîlnit în nordul Italiei și cei care vorbesc acum prin telefon la televiziunile și radiourile Binomului (prescurtare utilă). Cei din Italia vorbeau ca niște oameni la muncă, cei de la TV vorbesc ca niște indivizi în misiune. Și perfect poziționați politic.

9. Orchestrarea celor plecați în străinătate are un trecut. Pe vremuri, Securitatea se ocupa cu imaginea României, cu șterpelirea de proiecte tehnologice și cu temperarea de anticomuniști. Din cîte știu, azi se ocupă de orchestrarea comunității românești pentru a o manipula în caz de alegeri sau de dispute externe privitoare la România.

10. Am mai aflat de la un diasporean că mobilizarea de la alegerea lui Klaus Iohannis a avut și ea parte de o orchestrare. Dacă emigrația nu s-ar fi înghesuit să voteze la ambasade și la consulate, după orele 15.00 ar fi urmat seria a doua de diversiuni (despre care am mai pomenit cu ani în urmă în Cotidianul), cu incendierea de autoturisme în apropierea ambasadelor și consulatelor României. Trageți ce concluzie vreți!

11. La un post de radio, un român deștept a spus un lucru de ținut minte. Dacă diaspora se poartă la miting exact ca la muncă sau ca la întîlnirile de afară, avem de-a face cu un protest, expresie a unei nemulțumiri. Dacă degenerează, cu siguranță că avem de-a face cu o diversiune menită a pregăti instalarea unui „guvern al meu“.

12.Vineri seară, după evenimente, voi încerca și o cronică a celor petrecute în Piața Victoriei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 28

40 de Comentarii

  1. Diversiunea alegeri diaspora 2014 va cunoaste episodul 2 si incepe acum, cu ocazia acestui miting. Ne pregatim doar pentru alegerea marelui SAS pentru un nou mandat. Este adevarat cu nu mai este Maior, iar Helvig este un mic epigon, dar poate il reactivam – daca crede cineva ca este plecat – pe diabolicul Coldea. Prietenii stiu de ce !!.

    • I-a spus lui un diasporean ,discret asa ca voiau sa dea foc la masini ,dar nu a prezentat marca masinilor .Iata o mostra de manipulare . Bravo !

  2. Ciudat!Sa va credem pe dvs.,ce oameni cuminti ati intalnit in nordul Italiei!?Sa nu cumva sa schimbe ceva mitingul diaspora.Sa se plimbe prin Bucuresti iar pe noi sa ne lase tot cu Dancila,Dragnea,PSD,ALDE,UDMR.O ducem perfect,ce ne mai trebuie?In tagma asta proputere,din care faceti si dvs.parte,fiecare scrie cum il duce capul.Unii mai finut,ca dvs,altii mai pt.votantii PSD.Apropo!Cum sa va mai cred eu pe dvs.cand eu n-am inteles ce cautati pe lista DIE?Diversiune a ,,statului paralel,,probabil!?Si cand ma gandesc ca va citesc de-o viata.

    • ciudatule, pune-l pe Basrna. Sau pe maretzul Orban. Nu vezi ca toti, inclusive cretinelul Tudose, ciudatul Grindeanu, mareata vIORIDICHEA SI SMECHERASUL dRAGNEA SUNT CREATIILE ACELORASI SECURISTI CARE DISTRUG TARA DE 30 DE ANI ?

    • ionescule, inceteaza sa mai zbieri ca apucatul ca nu intimidezi pe nimeni.

  3. Bun, bun dar pe „artistii diversiunii” cine-i angajeaza, cine-i plateste ? Varianta Iohanis vrea prim ministru „un prostovan care să nu zică nimic și care să-i lase lui Klaus Iohannis locul de vedetă” livrata de domnul Cristoiu este fooooarte subtire. Cine plateste ? Sunt fonduri germane…sunt fonduri cotizate de multinationale si directionate de P.P.E… este Soros sau si mai rau este coalitia veche, de secole, antiromaneasca : Germania-Ungaria-Austria la care s-a adaugat Olanda si pe care o incurajeaza si Rusia ! Asta sa ne spuneti dle Nistorescu nu ce spune simplutzul Cristoiu !

  4. Domnule Nistorescu, reveniti-va! Dumneavoastra nu sunteti nici Pipidi si nici Cristoiu carora in ciuda talentului la scris le-a lipsit intotdeauna gandirea critica. Stiti foarte bine ca lucrurile nu merg deloc bine in Romania, cititi-va subalternii de la sectia de Economie a Cotidianului daca in alte surse nu aveti incredere. Stiti foarte bine ca avem cel mai prost si incapabil guvern din istoria Romaniei. Stiti foarte bine ca acest guvern batjocoreste in fiecare zi limba romana fiind un exemplu toxic pentru elevi si studenti. Obscenitatea mai mare ca necunoasterea propriei limbi nu exista. Tara are nevoie ca de aer de o schimbare, care oricum va veni prea tarziu. Diversiune este si ceea ce faceti dumneavostra in acest editorial cand impartiti romanii in pleonasmele de oameni simpli si oameni educati, omul e om. Punct. Deasemenea este rusinos cum manipulati ca ospatarii, vanzatorii si cameristele din Diaspora nu sunt violenti, in timp ce IT-isti, cercetatorii, in general cei cu studii superioare, sunt replici ale jandarmilor batausi ai lui Cucos!

    • Cornel nu-și poate reveni. Cornel este Teodor Meleșcanu.

    • Ca veni vorba de Pipidi(Alina Mungiu) dansa a lansat un termen,”lumpendiaspora”-a uitat insa ca un inaintas-cu mai mult prestigiu,cel putin intelectual,daca nu politic-a vorbit despre „lumpengitanii”(„Adio,Europa”)ajunsi…unde se vad azi(unde?va las sa giciti de trei ori,daca nu vedeti,cititi cartea)…in tot cazul ,nu despre cei plecati din tara era vorba…

    • monsieur Mishou, un govern mai prost decat cel al lui Boc e ceva imposibil. Sau decat al tehnocratitzelor ciolosiste. O fi Viorique tembela si cu exprimari penibile,, dar cretinismul muepsd cum ti se pare ? elevat nu ? lupta politica ? toate partidele sunt o apa si un pamant si, daca asta o fi un govern super prost, atunci pampalaul Johhe ce fel de presedinte e ? Valoros nu ? chiar toti prostovanii asti nu vedeti ca se doreste sa fim o tara slaba, acuzata de coruptie ? musiu, ai citit cumva declaratia antrenorului de fotbal al Croatiei ? Cam la fel si la ei. Eu unul imi doresc o tara normal, nu o tara in care un judecator bolnav de cancer sa moara in inchisoare la frageda varsta de 69 de ani, si nimeni sa nu pateasca nimic. Pentru ca nimeni nu va pati nimic. Crezi ca revolutionarii Sandel, Dide, Carstoiu, Angie vor protesta ? Hai sa punem un pariu

    • @nelu: felicitari, faci parte dintre postacii ciumei rosii cu doi neuroni in loc de unul! Manipularea ta desi ridicola e putin mai elevata: toate partidele sunt rele hai sa ramanem in continuare sclavii PSD-ALDE ca tine carora le mai pica o pensie speciala, un loc caldut de beizadele si de pilosi in institutiile statului pe banii cetateanului, niste banuti ca postaci! Ca sa te citez, faptul ca premier al tarii este „Viorique tembela” este catastrofal pentru tara. Premierul este primul responsabil de dezvoltarea, prosperitatea si viitorul tarii, pe cand „cretinismul muepsd” este inofensiv, pentru ca nu are fraiele tarii pe mana! Daca nu intelegi diferenta, primul prostovan pe care trebuie sa il iei la intrebar, este cel pe care il vezi cand te uiti in oglinda. Tu personal ai protestat din cauza ca nu au platit vinovatii pentru crimele de la Revolutie, de la mineriade, pentru mortii din spitalele de Evul Mediu ale Romaniei in ultimii 30 de ani (22 din ei PSD a fost la putere) sau de mortile celor 50 de copii rapusi de rujeola sub cele trei guverne PSDragnea?! Ai protestat cand a murit anul trecut femeia din lipsa imunoglobulinei, dar anul acesta cand tanarul a murit cu banii in mana neputand pleca din tara sa faca transplant din cauza incompetentei ministrului sanatatii pesedist?! Daca nu ai protestat, nu ai nici un drept sa le ceri altora pentru ce sa protesteze. Protesteaza tu!

    • Iar tu esti postac al ciumei maro de la USR. Da, e trist ca mor copii de rujeola in 2018, dar asta nu s-a intamplat exclusiv in perioada guvernelor PSD. Copii au murit si in timpul guvernului Boc si Ciolos. Se vede clar ca esti un fanatic al lui Iohannis si ai fi in stare sa-i bei si apa cu care se spala. Mi-a placut protestul vostru de azi. Ati aruncat in jandarmi cu ceea ce va place sa mancati.

    • Misule, Iohannis nu stie deloc romana, despre asta ce ai de zis? Simplul fapt ca Iohannis e in vacanta si nu a avut bunul simt sa le spuna sustinatorilor sa-si controleze limbajul si sa nu-i atace pe jandarmi demonstreaza (daca mai era nevoie) ca pe el il doare fix in cot de Romania. Unde e Iohannis? Ne explici si noua unde a disparut? Dispare cu saptamanile, apare nuamai ca sa conteste la CCR ceva sau sa-i ceara cuiva demisia, si pe urma iar dispare cu saptamanile si nu se aude nimic de el. Unde e Iohannis?

  5. In feb. 2017 la un mitingul din Piata Victoriei a avut loc o diversiune in care au fost implicata o parte a galeriei dinamoviste, care a atacat cu pietre si petarde fortele de ordine. Cei aflati la miting s-au delimitat imediat de membrii galeriei. Ministerul de Interne a recunoscut ca stia ca vin suporteri la manifestatie. Politistii au deschis 78 de dosare penale pentru ultraj. Ce s-a intamplat cu dosarele? Daca fratii Negoita isi trimit iarasi ultrasii sa faca scandal la miting?
    Cine credeti ca ar putea pregati diversiuni, cei care sprijina acest miting sau cei care sunt impotriva lui?

  6. Păi probabil n-o să fie cine ştie ce ”evenimente”. Câteva mii de rezistenţi vor face gălăgie, se vor îmbrânci cu jandarmii, vor lua bulane pe coajă şi sâmbătă la ProTV vor zbiera cu Esca şi CTP despre brutalitate etc.
    Cam ăsta o să fie mitingul revoluţionarilor cu Audi.

  7. Deja diaspora nu se poarta nici ca la munca si nici ca la intalnirile de afara. Oare in Place de la Concorde/Stephan Platz/Grand Place de Bruxelles/Plaza de Catalunya/Brandenburg Platz/Piazza San Pietro/Trafalgar Square/Time Square si oriunde altundeva afara, indrazneau sa ocupe piata si sa monteze corturi si rulote?!? Nu, sigur nu si asta spune totul. Dincolo se munceste din greu si nu prea au timp de asa ceva, cel mult sa-si vada parintii si copiii ramasi in tara si repede inapoi la munca. PS: Deci indreptatiti ne intrebam, cine-i diaspora asta, multa cat vom vedea maine???

  8. In concluzie Mitingul de Vineri al Opozitiei de doi bani din tara asta: PNL. USR, PMP, UDMR, cu simpatizanti din tara si din afara tarii, are sa fie , ma scuzati o ” gozarie ” ! In rest sa auzim si de mai bine !

    • Pt.c.g. Presupun ca nu o sa fie violente, ca in nici un caz nu vor participa 1000000 de manifestnti,in toata Tara, desigur ca guvernul Dancila nu o sa-si dea demisia si bineinteles ca nu vor admite alegeri anticipate, stind ca PSD in special a scazut mult in sondaje, deci risca sa piarda guvernarea. Insa , in special diasporenii din Piata Victoriei precum si cei care nu vin la manifestatie , ajunsi acasa vor discuta cu rudele , prietenii, cu vecinii, pt. a nu mai vota PSD-ALDE, asa cum s-a intamplat in 2014,dar la o scara mult mai mare si acesta ii duce de fapt la disperare. Romanii nu sustin , in general un partid anume, cu exceptia nostalgicilor comunisti care vor vota intotdeauna PSD, ci doresc in fruntea tarii persoane competente, cinstite , cu dragoste de tara , deci MERITOCRATIA.

    • Pt.Radu Dan Mihailescu. Domnule la viitoarele alegeri locale si generale la termen sau anticipat ” MERITOCRATIA ” pe care o citati are sa fie tot din cadrul actualei Puteri: PSD-ALDE in procent de cel putin 70% o noua majoritate parlamentara ! Dumneata nu vezi ca nivelul sotului doamnei Carmen si actualelor caricaturi politice din Opozitie: PNL,USR,PMP, UDMR sunt lozincile rasuflate : ” dna sa vinas sa vaia”,” psd ciuma rosie ”, ” cine nu sare nu vrea schimbare ” si ultima mitocanie, ma scuzati: ” muie psd ” ! In rest sanatate maxima ! p.s.: PSD-ALDE raspunde prin refacerea Legii Paensiilor, prin explicitarea pe ecrane mnai mult sau mai putin mogulizate cum si de unde au sa faca un trai un pic mai bine pentru pensionari in mai multe etape pana in anul 2021 …, prin Paresedintele PSD-Liviu Dragnea si pri Ministrul Muncii -Lia Olguta Vasilescu !

  9. Mitingul autobazei

    Limbaj de autobaza, arogantza shi tupeu de autobaza da ifose de sfertodoct telectual fara opera.

    Biiiiiine ma.

    Mitingul samsarilor cazanelor pe rotzi.

    Ei intre ei, pentru ei, in romanica lor dementa shi mareu preocupata de cum sa faca un ban din ajungerea de la mana a tazpea-a la a tazaspea pllus 1

    Mitingul audi-urilor cu kilometrajul dat peste cap.

    doar un mic fapt, tura trecuta din 3 milioane din disaspora au votat 300.000 shi asta a insemnat ,a crestere fara precedent a numarului votatzntzilor efectiv o dublare a lor.
    Restu ?
    Pe restul de 90% gargara dementa a celor care se dau cu curul de pamat in fatza ambasadelor ori in fatza guvernului ii dezgusta profund shi se tzin cat de departe pot de ea.
    Cam asa arat numerele verificabile ashi cam atat de reprezentativi sunt acesti „suparatzi” de profesie supracioshi.
    Bine ma.
    Ne vedem la vot.

    • @laur22: singurul manipulator de autobaza esti tu! Dai dovada de o ticalosie fara margini, stii foarte bine ca numarul parlamentarilor alesi de Diaspora este fix, nu conteaza ca voteaza 10 romani din diaspora, sau toti cei 4 milioane! Doar la sase parlamentari are dreptul toata diaspora! Fii sigur ca daca diaspora ar avea un numar de parlamentari calculat dupa acelasi algoritm ca in Romania, un deputat la 73 000 de cetateni, ar merge la vot toti romanii din strainatate. Pentru ca atunci diaspora ar da peste 60 de parlamentari si ar face diferenta! In ticalosia ta, uiti sa mentionezi ca la ultimele alegeri prezidentiale la care fiecare vot individual conteaza , diaspora a fost impiedicata sa voteze de PSD aflat la guvernare si care avea obligatia potrivit Constitutiei sa faciliteze fiecarui roman aflat in strainatate posibilitatea de a vota!

    • Interesantă invocare a limbajului “de autobază” de către un asasin al limbii române: vezi că ești murdar la gură de sh, tz și alte alea, de ce să ne zgârii retinele așa? Nu mai bine rămâi tu la whatsapp sau messenger cu tovarășii tăi?

    • Pt wow: Diaspora nu ar trebui nici macar sa voteze. Daca nu ramai in tara sa suporti consecintele votului tau, nu ai niciun drept moral sa votezi. Faptul ca ai plecat sa speli WC-uri in Germania nu inseamna ca meriti drepturi speciale; ai plecat, sa-ti fie de bine! Nu traiesti in Romania, nu ai dreptul sa decizi ce se intampla in Romania. Punct.

      Pt Cristian: Vai, ca Mutul care nu e in stare sa lege doua cuvinte in romana sigur vorbeste romana mai bine, nu?

  10. Bravo,Laur! Punct ochit, punct lovit! Reactiile gonacilor Securitatii spun totul.Ca sa vezi,pe astia care te critica nu-i supara obscenul scandarilor si afisarilor cu M..E pe toate gardurile, dar utilizarea langajului de autobaza ii oripileaza! Lume fina, lumpeni ‘telectuali, lumpeni eltisti, te joci?

  11. Dle Nistorescu, de ce nu apar plăcuţe „Iubim PSD“?
    Dacă partidul e atât de iubit pentru buna guvernare, de ce nu apar şi manifestări spontane în favoarea PSD?
    De ce sloganurile anti-PSD devin virale, dacă lumea e atât de mulţumită?
    Dragnea le-a trasat sarcină miniştrilor să iasă în faţa publicului şi să prezinte bilaţul la 6 luni de guvernare.
    Dincolo de câteva prostii debitate, prestatii jalnice!

    Nu ar fi trebuit să fie invers, pentru că Bilanţul e cu adevărat „glorios”?
    Conform premierului şi miniştrilor, nu a existat în niciun domeniu vreo neîmplinire, vreo întârziere, vreo problemă cât de mică, numai succese şi realizări.
    Salariile cresc, Pensiile se majorează.
    Pensionarii sunt trimişi în Grecia, pe când ei nu sperau să ajungă nici măcar la Techirghiol.
    Economia expandează ca popcornul în cuptorul cu microunde.
    Bugetul se umflă şi miliardele de lei dau pe dinafară.
    Cu un asemenea Bilaţ orice guvernare ar trebui să stea liniştită.
    Pe unde ar trece miniştrii şi capii partidului, ar trebui să fie întâmpinaţi cu flori. Iar dacă, izolat, ar apărea manifestări de rea-credinţă, ele nu ar avea nicio şansă de a fi răspândite pentru că oamenii, fericiţi şi îndestulaţi, nu ar accepta aşa ceva.
    Iar ca semn de solidaritate cu partidul, ar fi apărut a 2-a zi nu una, ci mii de plăcuţe personalizate „Iubim PSD”!
    Faptul că nu s-a întâmplat aşa dovedeşte o cu totul altă realitate faţă de cea zugrăvită de propaganda oficială.

    Toata BUNASTAREA e la Tvurile prietene, NU in viata Romanilor, din care MAJORITATEA NU mai pot fi pacaliti.
    Asta NU e evident si ptr Dvs?!

    • Dle Nistorescu, de ce nu apar plăcuţe „Iubim PSD“?
      raspund eu in locul Domnului Nistorescu
      1. SUNT ILEGALE orice placuta care nu contine Cifre si litere 😉 (iar vrajeala ca a intrat cu ele in tara nu merge a avut placutele originale montate) ca simplu sofer cu carnet esti instiintat de locul unde pot fi folosite iar ca profesionist trebuie sa sti asta fff bine)
      2.Nu apar „Iubim PSD“ pentru ca PSD-ul asa cum este el din pacata inghetat de frica abuzurilor …PSD-isti nu isi permit sa faca asfel de manipulari oribile jignitoare si ieftine ajungem sa acceptam in a scrie cuvinte obscene in inscrisuri publice … la nivel de Presedentie si de Discutie Nationala a unor posturi de televiziune este ridicol ce a castigat Romania in 89 cand avea doar un post TV si ala emitea 2 ore … si ce are acum ca un cocalar care isi pune o injuratura pe o masina cumparata la mana a 20-a care vine din Suedia .. Daca PNL vrea sa castige alegerile politic comportandu-se ca o galerie de fotbal din anii 90 Europa de Est … atunci de ce sa nu votam cu Partidul Rapid Giulesti

      3. Am si o intrebare pentru tine de ce crezi ca acel sofer are dosarul clasat ? a facut jocul pro PSD sau anti PSD ? ??? un simplu cetatean cu un dosar clasat ? sau doar fost un „cineva” intamplator care a dat nutret de mestecat la #rezist si unora ca tine … si cum crezi ca sta Dide cu in „in Camping in Piata Revolutiei ” fara sa fie „abuzat legal” .. eu cred ca pe mine nu m-ar lasa nimeni sau crezi ca le frica de Dide ??? daca plangerea penala pe numele lu Dide o sa fie clasata .. ce o sa crezi ??? ca ai fost mintita sau doar manipulala sau doar putin naiva ? este timpul sa te emancipezi Lili sa gandesti cu mintea ta daca intradevar te intereseaza o stire sa o citesti pe toate ziarele si pro si contra Strabunicul meu avea o vorba „Cand te duci la carciuma afli si un adevar si o minciuna doar tu cu mintea si cu ajutorul judecatii tale le poti separa ” Mult Succes Lili …

    • Raspunsuri:

      1) Pentru ca fanii PSD nu sunt oligofreni ca fanii USR-PNL. PSD-istii isi exprima opinia politica la ghiseul de votare. Ei nu zbiara ca descreieratii in gura mare ca sprijina sau dezaproba pe cineva. Daca au ceva de zis, o zic la vot.

      2) Vezi raspunsul 1.

      3) Ele devin virale numai la usa cortului, prin grupurile de nesimtiti care traiesc pe FB; oamenii educati, indiferent de culoarea politica, dezaproba aceste mesaje.

      4) Asta e doar opinia ta.

      Iti recomand sa nu mai faci risipa de cuvinte. Nu faci decat sa produci scarba si sa enervezi.

  12. Marsavia din 2016 cu voturile „diasporei” masiv false, trebuie intretinuta activ si legitimata ca un vot hotarator in vederea viitoarelor fraude electorale…..asta-i explicatia acestui miting de rasul lumii…..iar executanti docili-platiti se gasesc oriunde si oricand !

  13. Marsavia din 2014 cu voturile „diasporei” masiv false, trebuie intretinuta activ si legitimata ca un vot hotarator in vederea viitoarelor fraude electorale…..asta-i explicatia acestui miting de rasul lumii…..iar executanti docili-platiti se gasesc oriunde si oricand !

  14. Doamna Pralong de la Presedintie(omul lui Soros pe langa Iohanis) a afirmat la inceputul lui iulie, in Elvetia, ca pentru acest miting Fundatia Soros a rezevat 8,5 milioane euro. Totul este organizat de Soros ! Ce vrea Soros? Fundatia sa „pentru o societate deschisa” vrea desfiintarea statelor nationale pentru ca multinationalele sa aiba cale „deschisa” pentru exploatarea fara jena, restrictii, taxe, a resurselor unei tari (petrol, gaze, paduri, minerale, forta de munca etc.). Amaratii de romani din emigratia economica, oameni necajiti, fara mare cultura, sunt manipulati la greu.

  15. Pt.Radu Dan Mihailescu. Domnule la viitoarele alegeri locale si generale la termen sau anticipat ” MERITOCRATIA ” pe care o citati are sa fie tot din cadrul actualei Puteri: PSD-ALDE in procent de cel putin 70% o noua majoritate parlamentara ! Dumneata nu vezi ca nivelul sotului doamnei Carmen si actualelor caricaturi politice din Opozitie: PNL,USR,PMP, UDMR sunt lozincile rasuflate : ” dna sa vinas sa vaia”,” psd ciuma rosie ”, ” cine nu sare nu vrea schimbare ” si ultima mitocanie, ma scuzati: ” muie psd ” ! In rest sanatate maxima ! p.s.: PSD-ALDE raspunde prin refacerea Legii Paensiilor, prin explicitarea pe ecrane mnai mult sau mai putin mogulizate cum si de unde au sa faca un trai un pic mai bine pentru pensionari in mai multe etape pana in anul 2021 …, prin Presedintele PSD-Liviu Dragnea si prin Ministrul Muncii -Lia Olguta Vasilescu !

  16. Ma intreb si eu, reluandu-va formula, oti fi dumneavoastra, domnule Cornel Nistorescu, sau n-oti fi dumneavoastra, cel care ganditi cum ganditi azi si scrieti ce scrieti azi, atat de diferit de cel care in 9/11 va intrebati (redau ideea din editorialul care v-a pus pe harta), cum de sunt americanii atat de uniti in vremuri grele pentru tara lor si va raspundeati repede si simplu, pentru ca adevarul iti vine pe limba repede si simplu: doar libertatea poate face astfel de minuni!
    Si la noi e la fel, doar libertatea poate face astfel de minuni, ca mii de oameni care locuiesc si lucreaza in tari cu adevarat libere – in care nu risti sa te culci seara in Uniunea Europeana si sa te trezesti dimineata orbitand in jurul unei Rusii cu evidente nostalgii sovietice – sa vina acasa si sa le spuna raspicat celor de la PSD ca nu vrem sa ajungem din nou satelit al Rusiei, ca suntem europeni, latini, cu o limba romanica si noi, optzeci si ceva la suta dintre romani, n-avem nici un fel de simpatie pentru un partid care-a castigat alegerile cu o minoritate zdrobitoare de vreo 18% din toti votantii tarii si tot ce stiu ei, cei din PSD, sa faca e sa fie autocrati, pentru ca nimic nu e mai simplu decat sa fii dictator, interzici totul, folosesti cu larghete un aparat represiv si poti sa furi si sa distrugi fara sa dai socoteala
    In spiritul incheierii editorialului dvs. din 2001 in care ii laudati pe americani, sper sa va vad astazi in Piata Victoriei, laudandu-va compatriotii de aici si de pretutindeni care lupta pentru libertate. Sau cel de azi nu mai sunteti dumneavoastra, domnule Cornel Nistorescu, ci un inexplicabil si dezamagitor avatar?

    • Propaganda ta de tipul „Aoleo vin rusii!” s-a invechit si nu mai functioneaza in era internetului. A functionat in anii 90 dar nu mai functioneaza deloc acum pentru ca suntem informati si avem acces la multe surse de stiri, nu doar la propaganda pro-UE pro-NATO. Inceteaza sa ne mai duci cu presul ca vai, suntem latini si deci trebuie sa o pupam in fund pe coana Merkel sau pe conul Junker. Eu inainte de toate sunt ROMAN. Romania e tara mea, nu UE-ul. In momentul in care opozitia recurge la violenta fizica si la injuraturi, PSD-ul castiga. Nu sustin PSD-ul, dar nici nu vreau sa vina in tara mea multinationalele sa-mi spuna mie ce sa fac. Ia-ti steagul UE-ului si sterge-te cu el acolo unde soarele nu rasare (si nu, nu ma refer la Laponia).

  17. Hai sa nu ne ascundem dupa degete. Asazisul miting al diasporei este o incercare de puci nazist indreptat impotriva democratiei, nu impotriva PSD.
    P.S. Eu am fost mai mult de 5 ani in diaspora si nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa particip la un miting politic, in cei 5 ani nici macar nu am votat.

    • O incercare ratata. Pana la ora 8 erau maxim 10 mii de oligofreni. Si intr-o ora brusc numarul s-a dublat la 20 de mii. Sa-i credem? Chiar si asa, numarul e penibil de mic. Daca vrei un puci comparabil cu ala din Ucraina, o sa ai nevoie de mai mult de 20 de mii de oligofreni. Bravo jandarmeriei. A dat dovada de profesionalism.

    • Clar. Cei din diaspora promoveaza binele natiunii lui, cultura tarii, arta, pe romanii care prin inteligenta, harnicia, omenia sau talentul lor au adus tarii un bine, de care romanii sunt mandrii in lume. De-a lungul anilor Romania nu a facut rau la nimeni, astazi politica proasta indeamna insa la un razboi romano-roman. Si asta e rau.

  18. Haideti de alegeti, intre Orban ci Dancila. Pur si simplu de inalta tradare a lui Iohannis, imi este mila.

  19. Ai vazut bine , Cornele! S-a intamplat exact cum ai prevazut! Klaunul sasesc vrea cu orice pret daramarea guvernului PSD-ALDE pina la 1 Decembrie 2018! sa instaleze un guvern al Unio Trium Nationum, adica unguri, sasi si alti straini! Dar nu va reusi, valea Oltului ne va scapa de pericol!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.