Învăţaţi minte în 2009 şi 2010, nu ne mai dorim nimic

Îmi doresc în 2011 să nu-l mai pomenesc pe submediocrul Băsescu, să-l consider dispărut în neant, să-l ignor (fiindcă am făcut din el o persoană prea importantă, capitală pentru România, şi nu merită). Pentru asta ar trebui să fie izolat pe plan intern şi internaţional – imposibil, nu? Prezenţi cum suntem într-o Uniune Europeană a dialogului.

Mi s-a făcut milă de Băsescu de 1 ianuarie, când a spus că n-a ieşit de Revelion în stradă, să transmită un mesaj, deoarece n-a fost invitat de nici un primar – de necrezut, nici măcar de un primar al PDL? De fapt, îmi e silă de Băsescu, a ajuns să-i fie frică de huiduielile poporului sau de vreo piatră aruncată, îi seamănă perfect acum lui Ceauşescu. Câinos cum s-a dovedit că e cu populaţia muritoare de rând, îi urez să-şi încheie cariera politică în puşcărie (nu împuşcat, eu nu sunt de acord cu execuţiile publice). Îmi doresc în 2011 să avem alegeri parlamentare anticipate şi să văd umilit partidul-stat PDL (care a ocupat România şi-i jefuieşte după propriu-i plac resursele şi-i spoliază banul public), lăsat cu câţiva deputaţi şi senatori, eventual, în noul Parlament. Îmi doresc să apară guvernanţi din opoziţia actuală, cu soluţii care să repună economia României pe picioare, să duduie cum duduia pe vremea premierului Tăriceanu şi a guvernării PNL-UDMR. Sigur, ce-mi doresc eu nu e realizabil.

Deşi 2011 s-a anunţat a fi un an al extremelor, şi numai într-un asemenea an ar putea avea loc alegeri la extrem, eventual o suspendare la extrem a preşedintelui Băsescu şi o demitere la extrem a lui Boc. Ba chiar şi o rupere a UDMR la congresul la care Marko Bela nu mai candidează la preşedinţie, să se poată forma o nouă majoritate (cu cei ce nu mai vor să se compromită la guvernare alături de PDL) – dar vrea UDMR bine României? Să fim sobri, interesul UDMR e să ne meargă rău, românii să se sature de România şi UDMR să plece cu Ţinutul Secuiesc într-o regiune economică a Ungariei (pe placul Budapestei extremiste). 2011 se anunţă a fi şi un an al dualităţii, al minciunilor şi al prefăcătoriei, din păcate – asta înseamnă că nu se va schimba nimic şi că demagogia celor de la putere va avea succes, va duce de nas românii în majoritate (sub steagul tembel optimist: la anul vom trăi bine, am făcut ce trebuia, mai aveţi răbdare, n-are rost să protestaţi acum, să faceţi jocul opoziţiei, din 2012 vom intra în campanie electorală şi va curge lapte şi miere).

De fapt, sincer, nu-mi mai doresc nimic de la viaţa publică românească în acest an. Am fost învăţat minte în 2009 şi 2010, pe mâna regimului subdezvoltării şi sărăciei crase a regimului Băsescu. N-am la ce bun să mă mai aştept, blocajul politic (în care opoziţia nu există decât ca exerciţiu legitim democratic) şi îngheţarea pensiilor de mizerie şi a salariilor micşorate din iulie 2010 (e vorba de scăderea dramatică a nivelului de trai la români, pe fondul scumpirilor la toate produsele şi serviciile, plus suprataxarea, inventarea de noi biruri în 2011) vor domina România. Plus concedierile în masă şi evaziunea fiscală (munca la negru va exploda). 90 la sută dintre români vor trăi de azi pe mâine – şi ce dacă? Restul o va duce ca-n poveşti, în stil occidental sau oriental, la standard înalt. Am devenit sclavi ai statului, stat care nu are nici o obligaţie faţă de cei de rând, după cum ne asigură Băsescu-Ceauşescu (statul are obligaţii numai faţă de cei ce ne conduc). Ar trebui să-mi doresc încă o dată să pot să plec din România anul acesta, până după alegerile prezidenţiale, să-mi şterg memoria, să nu mai aud de clasa conducătoare de la noi, răzbunătoare de-a dreptul – numai aşa aş putea să mă salvez, moral. Dar cum n-am cum să plec nici în acest an, trebuie să mă resemnez cu pasivitatea românească şi cu corupţia generalizată (datorită ei nu mai avem opoziţie civică şi sindicală, opoziţie parlamentară şi extraparlamentară; am ajuns să avem numai proteste individuale duse la extrem, ale celor ajunşi la capătul puterilor; atenţie, anul 2011, fiind an al extremelor, va înmulţi aberant numărul sinucigaşilor, aviz serviciilor secrete).

Ce mai aştept, totuşi, de la acest an? Aştept să se pună capăt libertăţii presei (singurul câştig de la Revoluţie cu adevărat semnificativ) – să ne luăm de o grijă! Tocmai se lucrează la o lege dusă la extrem, care să controleze mass-media scrisă şi de pe Internet! Care să blocheze până şi criticile venite de la cititori („postaci”)! Această lege are binecuvântarea celor prosternaţi lui Băsescu, intelectualii postcomunişti de curte, înjuraţi „la greu” în ediţiile online ale publicaţiilor. Ungaria de dreapta tocmai experimentează acest nou model de totalitarism de tip european, care să „echilibreze” informaţia (culmea, într-un an al extremelor; Ungaria a preluat preşedinţia Uniunii Europene de la 1 ianuarie, motiv pentru UDMR să jubileze; dacă nu e alungată de la guvernare, va şantaja România!), să fie totul compromis, să nu ne mai bucurăm nici de libertatea de a scrie şi a citi.