Învecinarea cu România – obiectiv geostrategic al Federaţiei Ruse?

Readucerea Crimeii în componenţa Fereraţiei Ruse este doar o primă etapă a reconfigurărilor geopolitice gândite de planificatorii strategiilor politico-militare de reacţie a Moscovei la avansul provocator al Statelor Unite ale Americii către est, în numele securităţii statelor din Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, aflate sub „ameninţarea doctrinei de apărare a Federaţiei Ruse”.

De mai bine de un deceniu şi jumătate, Federaţia Rusă, luând în serios noul concept geostrategic de securitate al NATO, şi-a reconsiderat întreg sistemul de securitate: doctrina de apărare militară, structura comunităţii serviciilor de informaţii, compunerea forţelor de apărare, logistica viitoarelor războaie, pregătirea rezervei naţionale a resurselor umane combatante, noi politici şi sisteme de alianţe, tactici menite a comuta interesul SUA în zona de intersecţie a intereselor ruso-sino-nipone din Extremul Orient şi Pacific.

Concomitent, prin operaţiuni ascunse, în Ucraina şi în al doilea stat românesc „Republica Moldova”, cu altoiul geopolitic septicemic Transnistria, compensaţie de la Stalin în schimbul Bugeacului (vechea Basarabie), Ţinutului Herţei şi al Bucovinei de Nord, au început să apară, una după alta, revendicări autonomiste exotice, unele parcă dintr-o genealogie de neamuri şi grupuri etnice coborâtoare din huni şi khazari.

Climatul interetnic din estul Prutului s-a deteriorat odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice. Populaţiile au fost instrumentalizate de forţe politice care au speriat cetăţenii, fie cu spectrul fascismului românesc, fie cu ameninţarea unei intervenţii militare ruseşti, astfel că a început un proces de destrămare teritorială parţială, statul fiind împiedicat prin violenţă să preia controlul întregului teritoriu. Moldova din estul Prutului s-a pomenit în stare de dezintegrare teritorială, de dezbinare interetnică cu influenţă asupra coeziunii sociale. Actualmente tensiunea interetnică a mai scăzut, însă confruntarea continuă să fie prezentă în societate şi în sfera culturală, în pofida faptului că toţi cetăţenii îşi pot pot exercita drepturile constituţionale în egală măsură.

Harta etnică a celui de al doilea stat românesc este deosebit de colorată, dovadă cât de multă preocupare a existat în capitalele vechilor imperii pentru ceea ce va rămâne în urma lor, spre veşnică pomenire. Ceea ce Stalin a făcut şi vrea Putin să desfacă ne poate apărea azi ca o consecinţă a unei viziuni geopolitice de mare anvergură şi transgresie a epocilor istorice. A unor epoci în care americanii încă nu intraseră în marea politică a lumii, dar azi sunt jucătorii cei mai activi pe tabla de puzzele geopolitic al celui de al doilea stat românesc, „Republicii Moldova”.

Ca un paradox al istoriei, SUA, Uniunea Europeană (o entitate fara memorie!) şi NATO (altă entitate fără memorie) au exclus România din toate formatele dezbaterilor, negocierilor şi deciziilor care priveau românitatea din arealul ex-sovietic. În schimb, Ungaria, un aliat stategic cu totul special al Moscovei, a primit tot „caimacul” reprezentării Vestului la Chişinău.

Oportuniştii Iliescu şi Constantinescu, precum şi radicalul teribilist Băsescu nu au fost pentru Vest decât variante ale păpuşii „Matrioşka”, simbolul turismului rusesc. În situaţia dată, a turismului politic. Motiv pentru care ei, implicit România nu contau, fiindu-le rezervate roluri de actoraşi obedienţi. De regulă, în astfel de împrejurări eşti exclus din jocurile în care alţii îţi decid soarta. În locul celor „trei Escu”, un preşedinte al României „non Escu” şi-ar fi întrebat aliaţii şi partenerii strategici dacă impardonabila omisiune nu este expresia unui nou complot internaţional antiromânesc. Ca şi precedentele cunoscute şi necunoscute.

Liderii români de la Bucureşti nu au fost de atâtea ori oaspeţii Casei Albe, precum liderii români de la Chişinău. Pe la Bucureşti nu s-au perindat atât de mulţi înalţi emisari americani şi vest-europeni, ca pe la Chişinău. Asta este ceea ce se vede şi ascunde ceea ce nu se ştie…

Campania pentru recentele alegeri parlamentare din estul Prutului a fost şi contextul izbucnirii unor confruntări de domeniul operaţiunilor speciale, în care diverse servicii secrete au legendat şi combinat subversiunea politică şi ameninţările făţişe, determinând intervenţia represivă politică, dar şi a forţelor de securitate.

Ameninţarea cu continuarea marşului asupra Crimeii până la gurile Dunării a devenit „expresis verbis”. Suveranitatea asupra Basarabiei istorice s-a schimbat de nouă ori în ultimii 200 de ani. Mai puţin de jumătate din cei 570.000 de locuitori ai regiunii sunt ucraineni. Restul sunt bulgari, ruşi, moldoveni, români, găgăuzi sau albanezi. Populaţia teritoriului, anterior majoritar favorabilă Kievului, în prezent este divizată, în aceeaşi măsură, între Kiev şi Moscova. Ceea ce naşte întrebarea “Cât se va mai afla vechiul Ţinut al Basarabilor sub drapelul Ucrainei?”.

Scenariul declarării unei noi entităţi separatiste, “Republica Populară Basarabia”, sau în unele variante a “Republicii Bugeak”, a fost mai intens vehiculat de la începutul anului 2014, “la pachet” cu “republicile populare” rusofone din estul Ucrainei. Aceasta ar putea fi creată de către “membrii unei organizaţii ilegale din regiune, care activează în interesul Federaţiei Ruse, şi ar putea cuprinde zona situată la sud de Odesa, inclusiv Belgorod-Dnestrovsk şi raioanele Saratski (Sarata), Tarutinski (Tarutino), Arţizski (Arciz), Tatarbunar, Bolgrad, Chilia, Ismail şi Reni”.

În cazul unui astfel de scenariu, situaţia se va destabiliza mai întâi în sudul Republicii Moldova – Găgăuzia (regiune autonomă), inclusiv în Taraclia şi Basarabeasca şi, în paralel, în Transnistria. Iniţial, accentul ar putea fi pus pe crearea unei Găgăuzii independente, care ar putea pretinde zone din Republica Moldova şi Ucraina. Găgăuzia este principalul centru de atenţie al Kremlinului în regiune, precizează Economica. net, Agenţia de presă ucraineană “Unian” şi Centrul Analitic Ucrainean “Da Vinci AG”.

Miza scenariului este crearea unei noi zone de conflict, la gurile Dunării şi în nord-vestul Mării Negre, chiar la frontiera cu România şi la limita estica a NATO şi UE. În această perspectivă, integrarea europeană a Ucrainei şi Moldovei ar deveni mult mai problematică, ca şi soluţionarea conflictului transnistrean.

Perpetua basculă politică a oportuniştilor de la Chişinău între Moscova şi Washington, via Bruxelles, care stă la originea instabilităţii şi derivei geopolitice a celui de al doilea stat românesc, ar putea genera şi o altă politică de suport, atât pentru paneuropenism, cât şi pentru panslavism, dar nu şi pentru statalitatea României, unitatea moldovenilor între Nistru şi Siret, cu gând şi la originea maramureşeană a descălecătorului Bogdan. Dar şi la viitoarea descălecăre, pentru o nouă întemeiere, cea a Republicii Populare a Ucrainei Subcarpatice.