Investiții masive în culoarele de solidaritate UE-Ucraina

conflict, frauda

Comisia Europeană, alături de ţările vecine Ucrainei, inclusiv România, Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Grupul Băncii Mondiale au publicat vineri o declaraţie comună conform căreia au mobilizat un miliard de euro pentru culoarele de solidaritate, în vederea sporirii securităţii alimentare la nivel mondial şi asigurării unor resurse vitale pentru economia Ucrainei.

Comisia Europeană şi statele membre ale UE din vecinătate au instituit, la 12 mai 2022, culoarele de solidaritate UE-Ucraina, care sunt coridoare esenţiale pentru exporturile agricole ale Ucrainei, precum şi pentru exportul şi importul de alte mărfuri.

De la crearea culoarelor de solidaritate, au fost exportate peste 15 milioane de tone de produse agricole ucrainene (cereale, seminţe oleaginoase şi produse conexe), pe cale rutieră, feroviară şi prin porturile Mării Negre şi ale Dunării. În plus, începând cu luna august, Iniţiativa cerealelor de la Marea Neagră a contribuit la relansarea transporturilor de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră, reducând astfel în continuare preţurile la alimente la nivel mondial.

Împreună, aceste iniţiative au permis exportul a aproximativ 25 de milioane de tone de cereale, seminţe oleaginoase şi produse conexe ucrainene între luna mai şi sfârşitul lunii octombrie către pieţele mondiale, inclusiv către ţările care au cea mai mare nevoie de acestea.

Totuşi, culoarele de solidaritate îşi ating limitele de capacitate, blocajele persistă, iar costurile logistice sunt ridicate. Pentru a susţine şi a spori în continuare capacitatea culoarelor de solidaritate, am mobilizat investiţii semnificative prin intermediul diferitelor programe existente la nivelul UE şi la nivel naţional. Facilitarea administrativă şi operaţională trebuie să continue, inclusiv în ceea ce priveşte simplificarea procedurilor de trecere a frontierei, şi este nevoie de mai multe fonduri.

Comisia Europeană va aloca de urgenţă granturi în valoare de 250 de milioane euro pentru a consolida culoarele de solidaritate. Pe termen scurt, vom sprijini îmbunătăţiri rapide, în special în ceea ce priveşte echipamentele mobile, pentru a reduce timpii de aşteptare şi pentru a ameliora circulaţia prin punctele de trecere a frontierei şi căile de acces ale acestora. Pe termen mediu, mobilizăm Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) şi 50 de milioane euro pentru a sprijini dezvoltarea infrastructurii necesare în scopul de a spori şi mai mult capacitatea culoarelor de solidaritate.

De asemenea, Banca Europeană de Investiţii intenţionează să investească până la sfârşitul anului 2023 până la 300 de milioane euro în proiecte care răspund obiectivelor culoarelor de solidaritate. Aceasta se adaugă activităţii deja anunţate şi finanţate în Ucraina, din care o parte semnificativă este dedicată modernizărilor rutiere şi feroviare. În plus, Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană pun la dispoziţie expertiza tehnică a Jaspers (Asistenţă comună în vederea sprijinirii proiectelor în regiunile europene) pentru identificarea şi pregătirea proiectelor de transport transfrontaliere care urmează să fie finanţate în cadrul MIE şi care pot atrage o potenţială cofinanţare din partea BEI.

Pe baza activităţii desfăşurate timp de mai multe luni pe teren cu Comisia Europeană şi cu toate părţile interesate relevante, în perioada 2022-2023 Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare intenţionează să investească în favoarea culoarelor de solidaritate 300 de milioane euro, din care o parte va fi destinată proiectelor deja identificate şi în curs de aprobare.

Pe lângă modelarea transporturilor regionale, evaluarea rapidă a daunelor pentru a identifica investiţiile prioritare în materie de reparaţii şi redresare, precum şi activitatea în curs privind comerţul şi logistica, Grupul Băncii Mondiale pregăteşte un proiect de urgenţă pentru a efectua reparaţii ale infrastructurii feroviare şi rutiere deteriorate de război, urmând ca în 2023 să fie plătite până la 100 de milioane dolari. Reabilitarea infrastructurii feroviare şi a logisticii multimodale din România şi Republica Moldova la frontierele cu Ucraina face obiectul dezbaterii pentru a susţine exporturile şi importurile critice ale Ucrainei şi pentru a pune bazele reconstrucţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

19 Comentarii

  1. Pe dracu! A făcut din drumul E85 un iad. De la Suceava la Urziceni se circulă bară la bară, şi Jegoşii merg pe centru, ocupând două benzi. Sunt de-a tiruri de nu poţi să le numeri, carosabilul e praf, iar noi românii suferim. Cât să mai suportăm nesimţirea ucraineană???

  2. Agresiunea Occidentului impotriva Rusiei este astazi mai feroce decat in anii 1940. Pentru ca azi Occidentul a ajuns la fundul sacului cu resursele energetice iar Rusia da dovada de haos si lipsa coeziunii nationale provocata de inechitatile sociale induse de capitalismul lui Boris Eltzan. Media Rusiei este interzisa in tarile Europei, in acest mod europenii sunt indoctrinati cu minciunile NATO…..

  3. Voi sunteți normali?…finanțați terorismul?…culmea s-a băgat și românia în seamă, cu acordul cui ?…s-a discutat în parlament ajutorul ăsta de sute de milioane de euro?…
    Cu banii dați ca”ajutor” plus armament se termină autostrada transilvania!…

  4. Termeni pomposi „culoarele de solidaritate”, rezilienta, in marja reuniunii, amprenta de carbon etc, etc sint noul limbaj de lemn al oranduirii sorosiste lateral dezvoltate doar pentru unii. Culoarele de blablabla denota faptul ca mue nu isi poate asigura nici macar minimul necesar de grau pentru paine ca circ aveti gratis cu varu’Borele si von der Leana.

  5. Este o minciuna colosala povestea cu Agresiunea neprovocata a Rusiei in Ucraina…..Formula apare obligatoriu in oricare articol din Media europeana…pentru indobitocirea opiniei publice europene…..Adevarul este tocmai pe dos…..Rusia este tara agresata prin Expansiunea din ultimii 30 de ani a NATO….culminand cu introducerea de Armament modern occidental in Ucraina operat de forta de munca ucrainiana instruita de Vest…..carnagiu timp de 8 ani in Donbas comis de nazistii ucrainieni…Rusia a fost pusa in situatia de a sta cu Drobul de Sare deasupra capului….Orice tara din lume in locul Rusiei ar fi reactionat preventiv…Actiunea Rusiei in Ucraina este total justificata si PROVOCATA de NATO….acesta este adevarul.

  6. Mai crede cineva ca Romania va mai fi Libera vreodata? Acum Romania este indopata de Armate straine, din toate tarile occidentale….de armament cat mai ucigator, cum nu a fost niciodata pe teritoriul romanesc……Pe scurt. Cine elibereaza Romania de stapanirea NATO?

  7. Indobitocire extrema….De 30 de ani o Organizatie militara croita sa distruga Rusia – NATO – se extinde pas cu pas ingloband toate tarile Europei de Est pe care le transforma in Colonii, ultima Ucraina, ajunge la portile Moscovei…. Rusia incearca ani de zile sa negocieze Pacea cu acest NATO. Este refuzata categoric de UE, de SUA, de NATO, care …AVAND PUTERE si lipsa totala de Opozitie, isi continua discretionar expansiunea in Est….Trezita din Somnul cel de Moarte, din abureala occidentala, Rusia incearca sa reactioneze la FORTA prin FORTA……Dar, dispunand de o Propaganda ucigatoare, Occidentul agresor vreme de 30 de ani scoate Rusia ca tap ispasitor, o proclama agresor. In tealitate Agresor al AGRESORULUi occidendal…Si avand la dispozitie toata Media obedienta, slugarnica, cu Media ruseasca total interzisa, minciuna Occidentului prinde la cei grei de cap, care nu sunt putini…O pacaleala care a rostogolit minciuna si a pus gaz pe foc.

  8. Pe ce bază legală a decis Komiziya Ioropenisă toate astea?
    Pe baza contractului de vaxcinuri de miliarde de ioroi semnat de urSula cu firma faizăr a soțului ei? Pe bază de comision 15% pentru ea? …urmează socotelile, nici o grijă…..[Rumburak]

  9. Minciuni gogonate pentru a asigura plata de catre ukrani a armamentului si a munitiei livrate de catre americani. Prostimii li se livreaza scopul nobil de scadere a foametei provocate tocmai de catre aia care zic ca o elimina: complexul militat-industrial de pretutindeni.

  10. GHIOCEII de la București bani pt ajutorarea românilor NU AU dar pt ucrainenii nesimțiți SUNT… SĂ VĂ VOTEZE UKROFASCISTII

  11. Scaderea prețului la grane? Adica, in dublăvorba, CREȘTEREA pretului.Qui bono?? Celor care castiga din prețuri.

  12. Vorbe , vorbe, tripuri grele. TIR -urile sunt pt europeni.
    Dar, WTF, Polonia nu are si ea granita cu Ucraina??
    Dumnezeu nu bate cu parul.Occidentul colectiv ne a sabotat la autostrăzi, dar acum le ar fi prins bine.

  13. Sa investeasca la noi americanii 2 3 miliarde in Autostrada Moldova.

  14. Presa e foarte fericita ca astia ne-au distrus soselele si au omorat un numar de oameni nevinovati pe care slugile regimului dambovitean il tine la secret ca multe alte grozavii pe care le-au comis smucitii astia beti ca chiorii.Haideti ,romanasi,cu ajutoarele ca ati fost de acord 74% la suta in sondaje.Te crucesti cand vezi in ce hal a ajuns adunatura asta numita popor roman.

  15. Lefegii comunisti isi fac datoria…Jigodii nascute din urmele calailor care au tintuit Romania 45 de ani in intunericul -luminii de la rasarit- libertatea zidita in inchisorile Aiud,Sighet,Pitesti etc.Cum de va rabda pamantul romanesc sa rostiti atatea ineptii?Rusii nu se iubesc decat pe ei insisi,considerandu-se popor imperial,adus de hoardele asiatice slave…care au otravit pentru milenii Europa…

  16. Sa va ararati solidaritatea pe bune dati voi prioritate la cai ferate moderne de mare viteza sibla autostrazi din nord spre sud sau SE sau SV spre occident. Romania a ajuns subiect electoral la bulgari prin refuzul unor culoare de transport de marfa din spre Turcia sau Asia spre centrul Europei.

  17. Care-i tradatorul ala de tara care se solidarizeaza cu unii care detin ilegal provincii ale Romaniei ? Mai demult se spunea ca „dulce ca mierea e glontul patriei” !

  18. Toata Europa este calcata la ora actuala in picioare de americani si de Bruxelles care isi bat joc de populatie si le face viata de la zi la zi mai grea.Se arunca cu milioanele de dolari si euro in Ukraina nazista care prin vocea criminalului Zelenski incearca sa dicteze intregii Europe ce vor ei.Este revoltator ce se intimpla la ora actuala si incorect deoarece Ukraina nu este membra EU si nici NATO.Pt. ce trebue sa se carifice intreaga populatie europeana pt. ei ?

  19. Ce minciuni! Ștefan Ghiofghiu. Sa ne refacă UE drumurile distruse de camioanele ucrainiene și armatele NATO.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.