Iohannis a anunțat cine este șeful său de campanie

Liderul PNL Klaus Iohannis a anunțat marți că Vasile Blaga, copreşedintele ACL, este şeful de campanie al alianţei.

„Am avut astăzi prima şedinţă mare de pregătire a campaniei electorale. Îmi face mare plăcere să anunţ public că l-am rugat pe domnul co-preşedinte Blaga să fie şeful campaniei electorale şi domnul Blaga a acceptat, în continuare va conduce echipa de campanie”, a precizat Klaus Iohannis.

La rândul său, liderul PDL Vasile Blaga a precizat că „a acceptat cu plăcere” această atribuţie.

„Mulţumesc domnului Iohannis pentru încredere. Am acceptat cu plăcere. Nu e o sarcină uşoară. Cred că am experienţa necesară pentru a coordona echipa de campanie”, a precizat Blaga.

Răspunzând unei întrebări, Iohannis a declarat, de asemenea, că ultima întâlnire pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu a fost „undeva la începutul anului 2008”.

„Nu am fost nici sunat, nici contactat, ultima întâlnire pe care am avut-o cu preşedintele Băsescu a fost, dacă bine îmi amintesc, undeva la începutul anului 2008. De atunci, nu ne-am mai întâlnit, nici nu ne-am mai căutat!”, a precizat Iohannis, răspunzând la o întrebare pe această temă.

Iohannis a negat faptul că s-ar fi întâlnit cu Traian Băsescu atunci când a fost filmată maşina liderului PNL în zona reşedinţei prezidenţiale.

„Aş vrea în mod excepţional să fac o precizare legată de o informaţie: eu nu m-am întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, evenimentul la care a fost fotografiată sau filmată maşina mea a fost un eveniment care a fost în zonă la vila Dante, unde am participat la o întâlnire nepublică, întâlnire de adio pentru vechiul însărcinat cu afaceri al SUA. Este o confuzie regretabilă şi pot să vă spun că atunci când vor avea loc întâlniri de interes public vă voi spune eu acest lucru”, le-a spus Iohannis ziariştilor.

El le-a arătat că la acea întâlnire anunţă despre eveniment cel care face invitaţiile, dacă consideră acest lucru. „Cel care invită anunţă, dacă consideră, dacă nu, nu”, a mai spus Iohannis.

Iohannis a mai fost întrebat despre faptul că există informaţii că Traian Băsescu l-ar fi chemat la o întâlnire în acea perioadă. „Nu. Este falsă informaţia”, a răspuns Iohannis.

Conducerile PDL şi PNL a avut o întâlnire în sediul PDL din Modrogan nr. 22.

Klaus Iohannis preciza, de altfel, luni seară că, începând de marţi dimineaţă, va intra în precampanie pentru alegerile prezidenţiale, urmând a se demara o” mare” acţiune de strângere de semnături pentru candidatura sa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.