Iohannis a călcat două pagini de istorie

Klaus Iohannis a călcat cu cizmele două dintre cele mai glorioase pagini din istoria României – 9 Mai 1877 și 9 Mai 1945

Din motive medicale întemeiate, mai multe zile din jurul datei de 9 Mai nu am avut acces la internet, televizor, radio sau telemobil, așa că, atunci când totul a revenit la normal, am încercat să văd ce evenimente sau mari știri am scăpat, exceptând, firește, pandemia iscată de Covid -19. Am „greblat” de la Vest la Est, de la Nord la Sud, ziare, reviste sau agenții de știri, constatând astfel că, așa cum era firesc, marile cancelarii europene și SUA au marcat cum se cuvenea momentul de răscruce din istoria omenirii reprezentat de capitularea Germaniei fasciste de la 8-9 Mai 1945. Am scris ambele date întrucât, în Vest, acest eveniment este celebrat la 8 Mai, în timp ce în Est – inclusiv în România – în ziua următoare.

Ca urmare, voi face o scurtă recapitulare, precizând că am folosit agențiile France Presse și Reuters, ziare ca Le Monde sau Le Figaro, BMFTV, revista L`Express, sputnik.ru și alte surse.

CINSTIREA ȘI OMAGIEREA TRECUTULUI GLORIOS

-MAREA BRITANIE. Într-o alocuțiune solemnă, rostită la BBC One, pe 8 Mai, la 20h00GMT (aceeași oră la care, în urmă cu 75 de ani, regele George al VI-lea s-a adresat concetățenilor săi, anunțându-le capitularea Germaniei hitleriste), regina Elisabetha a II-a, fiica sa, le-a cerut britanicilor „să nu-și piardă niciodată speranța”.„La început (la debutul războiului- n.n.), perspectivele păreau sumbre, sfârșitul- îndepărtat, rezultatul incert. Dar am continuat să credem în justețea cauzei noastre, iar această convingere (…) ne-a ajutat. Nu vă lăsați niciodată brațele jos, nu vă pierdeți niciodată speranța, acesta este mesajul Zilei Victoriei în Europa”. „Războiul a fost unul total, în care toată lumea a pierdut. Nimeni nu a fost ocolit, fie că a fost vorba de bărbați sau de femei care au slujit în armată ori familiile care au fost separate”. Suverana a ținut să adreseze astfel un mesaj personal concetățenilor, ea evocând și amintiri din tinerețe: „Îmi amintesc când sora mea și cu mine am privit mulțimea bucuroasă (la aflarea veștii capitulării Germaniei -n.n.), alături de Winston Churchill ( premierul de la acea oră-n.n.)”.

La rândul său, într-un superb gest de respect și omagiere a foștilor combatanți din ultima conflagrație mondială, premierul Boris Johnson le-a adresat un mesaj special lor, arătând că „în acest moment aniversar suntem angajați într-o luptă nouă contra coronavirusul care cere același spirit și efort național ca acum 75 de ani”.

La Londra, celebrele „Săgeți roșii” ale patrulelor acrobatice ale Royal Air Force au survolat centrul orașului, în timp ce canalele TV au păstrat două minute de reculegere.

-SUA. Pe 8 mai, la 18h30 (OR), într-un cadru restrâns, președintele Donald Trump, având-o alături pe soția sa, Melania, a depus o jerbă în fața memorialului dedicat celui de Al Doilea Război Mondial situat la câțiva pași de Casa Albă din Washington DC. În alocuțiunea rostită înaintea acestui eveniment, el și-a exprimat convingerea că, la fel ca în 1945, „America va triumfa din nou”, de data aceasta în crâncena luptă cu coronavirusul, despre care, cu o zi înainte, declarase că este „mai rău decât atacul de la Pearl Harbor”, din 7 noiembrie 1941, când flota japoneză a atacat SUA, eveniment ce a determinat întrarea în război a Americii.

-RUSIA.„Ziua Victoriei” de la 9 Mai nu a mai fost marcată, așa cum se preconizase inițial, printr-o paradă militară din Piața Roșie din Moscova, la care fuseseră invitați zeci de șefi de stat și de demnitari străini, între care președintele Franței, Emmanuel Macron.A fost menținută doar componenta aeriană a paradei. „Știm, și avem ferma convingere că suntem invincibili atunci când suntem uniți”, a declarat președintele Vladimir Putin în discursul prin care a marcat capitularea Germaniei naziste de la 9 mai 1945, zi„sacră” pentru ruși.El a promis din nou, fără a evoca pandemia actuală, că țara sa va marca la o dată ulterioară, „într-o manieră adecvată”, victoria asupra nazismului.Putin a adus un omagiu special celor 27 de milioane de sovietici morți în război, cât și veteranilor.„Ei au salvat patria, viața generațiilor care au urmat, au eliberat Europa, au apărat lumea.Veteranii noștri au luptat pentru viață, împotriva morții, solidaritatea și hotărârea lor vor dăinui pentru totdeauna!”Apoi a păstrat un minut de reculegere. Înaintea discursului, a îngenuncheat în fața flăcării de la mormântul soldatului necunoscut din grădinile Aleksandru de la zidurile Kremlinului, unde depusese un buchet de trandafiri roșii.

– FRANȚA. Președintele Emmanuel Macron a prezidat, pe 8 Mai, o ceremonie în format restrâns, desfășurată în Place de l`Etoile din Paris practic goală. Apoi a depus o jerbă la statuia generalului Charles de Gaulle, din centrul celebrei artere Champs-Elysees. Au asistat principalii responsabili politici și militari din țară, plus foștii președinți Nikolas Sarkozy și Francois Hollande. În micul grup din fața statuii s-a aflat și nepotul generalului Charles de Gaulle, Yves de Gaulle, autor al unei cărți de mare succes despre bunicul său „Un autre regard sur mon grand-pere Charles de Caulle”.După ce a depus jerba de flori, Macron a aprins flacăra de la mormântul soldatului necunoscut.La fel ca și la Londra, la ceremonie nu au fost prezenți veterani de război.

-GERMANIA. Marea surpriză a festivităților consacrate ce au avut loc în lume o reprezintă, cred eu, manifestările organizate la Berlin la cel mai înalt nivel pentru a doua oară după 1945.Mai întâi municipalitatea din Berlin a decis ca data de 8 Mai 2020 să fie zi de sărbătoare, inițiativă limitată la capitala germană și la acest an. Inițial, președintele țării, Frank Walter Steinmeier, a dorit să organizeze o mare ceremonie oficială, cu 1.600 de invitați, dar a renunțat la proiect din cauza pandemiei. Celebrarea zilei de 8 Mai a mai avut loc doar o dată, în 1995. Acum, împreună cu cancelara Angela Merkel, el a despus o jerbă de flori în memoria victimelor războiului și a Holocaustului. Apoi, la prânz, a rostit un discurs.„Da, noi ceilalți germani putem spune azi : ziua eliberării este o una a gratitudinii. Ne-au trebuit trei generații pentru ca s-o putem spune din toată inima”, a declarat președintele Steinmeier, făcând astfel referire la un alt discurs pronunțat de unul dintre predecesorii săi, Richard von Weizsacker, care a rămas în istorie. În 1985, la cea de a 40 aniversare a sfârșitului războiului, acesta a vorbit pentru prima oară de o „zi a eliberării”, folosind de data asta termenul de „gratitudine” și cerându-le compatrioților să nu considere ziua de 8 Mai drept una de amărăciune din cauza capitulării.„Nu trebuie să acceptăm ca pacea stabilită după 1945 să dispară sub ochii noștri”, a spus el.

-POLONIA. Și la Varșovia, din motive lesne de înțeles, festivitățile au fost restrânse. Ele au avut loc, ca de obicei, în celebra Piață Pilsudsky, la mormântul ostașului necunoscut, unde președintele țării, Andrzej Duda, a depus o coroană de flori. Ca întotdeauna când este vorba de atare momente din istoria Poloniei, s-a remarcat omagiul vibrant adus jertfelor de sânge și sacrificiilor uriașe făcute de acest popor brav, totul având un ton demn. S-au păstrat două minute de reculegere în memoria tuturor polonezilor căzuți victime ale războiului. Ceremonii similare au avut loc și în fostele lagăre nazist aflate pe teritoriul acestei țări.

-CEHIA.Manifestările principale au avut loc la Praga, mai exact la mormântul soldatului necunoscut, unde conducătoriui țării în frunte cu președintele Miloș Zeman au depus coroane de flori, unul câte unul, la interval de zece minute.

Manifestărilor de mai sus li se adaugă și altele, de contacte directe între unii lideri politici consacrate aceluiași eveniment. Mă refer aici la convorbirea telefonică dintre Emmanuel Macron și Angela Merkel. Așa cum preciza președinția franceză într-un comunicat oficial de pe 8 mai, „cu ocazia celei de a 75-a aniversări a sfârșitului celui de Al Doilea Război Mondial, cei doi au dorit să împărtășească un mesaj de amintire și prietenie, subliniind necesitatea, mai imperioasă ca oricând, a unui angajament european”.

Joi, 7 mai, tot cu același prilej, o convorbire telefonică au avut și președinții Vladimir Putin și Emmanuel Macron, cei doi salutând „prietenia și relațiile” dintre ele două țări. Surse de presă din cele două capitale susțin că aceste convorbiri au depășit cadrul strict protocolar.

Evident, manifestările la nivelul fiecărui stat evocate mai înainte au fost mult mai ample, aici am dorit să schițăm modul în care țările respective și conducătorii lor au evocat și omagiat cu deosebit respect și recunoștință aportul popoarelor lor la zdrobirea hidrei fasciste și la făurirea unei lumi noi, a păcii și înțelegerii pe continent și în lume.

TĂCEREA IMPARDONABILĂ A COTROCENIULUI

Pornind de la datele concrete de mai sus am vrut să vedem cum au reacționat președintele Klaus Werner Iohannis, președinția, și, evident, Guvernul României. Am căutat minute în șir o știre, un comunicat oficial, o reacție sau o declarație despre felul cum au reacționat aceste înalte instituții ale țării și cei din fruntea lor în fața unui eveniment cu dublă semnificație în istoria noastră, dat fiind că, la 9 Mai 1877, la Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților se proclama independența de stat a României. Atunci, ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, marele bărbat de stat, declara solemn: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare… suntem o națiune liberă și independentă”, iar Guvernul „va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent să fie recunoscută de Europa”.

Este o piatră de hotar în istoria noastră pe care care nimeni nu-și poate permite s-o ignore, cu atât mai mult când este vorba de oameni politici cu cele mai înalte funcții în stat ! În cazul de mai sus, orice investigație, cât de minuțioasă, arată că pentru președinția României și pentru cel ce deține acum postul de președinte al țări, 9 Mai 1877 nu există! Pe scurt, insul ne-a scos din Istorie!

LECȚIILE UNEI ISTORII FRĂMÂNTATE

Lucrurile devin foarte grave, iar realitatea de neimaginat și de neacceptat în momentul în care vorbim despre România, momentul 9 Mai 1945 și felul iresponsabil, profund retrograd, în care președintele și guvernul său de slugoi l-au tratat.

Constatarea este cu atât mai amară dacă ne gândim că românii s-au aflat pe fronturile celui de Al Doilea Război Mondial de la 22 iunie 1941, dată la care au primit ordin să elibereze Basarabia, și până în ziua capitulării Germaniei hitleriste, 8-9 Mai 1945!

Nu voi face aici o radiografie a angajamentului românesc TOTAL de pe fronturi – cu trupe, material militar, muniție, aprovizionare, jertfe umane, răniți și prizonieri, victime civile și pagube materiale imense, etc. – dat fiind că există studii istorice serioase, cu date și fapte concrete, incontestabile. Pe urmă, după ce, în primii ani ai războiului, România a alimentat economia de război a Germaniei cu petrol, cereale cât și cu produse industriale, după 23 august 1944, când a întors armele și s-a alăturat forțelor aliate, ea a făcut la fel cu URSS.

Totodată, este de netăgăduit că România devenise o țintă a bombardamentelor coaliției aliaților, amintim că pe 1 august 1943 au fost atacate câmpurile petroliere și răfinăriile de la Ploiești.

Revenind la momentul 23 august 1944 și la tot ce a însemnat el în evoluția războiului, amintesc aici că, așa cum susțin mai mulți cercetători, semnificaţia istorică a lui este dublată de faptul că decizia de a întoarce armele împotriva Germaniei naziste ar fi scurtat războiul cu cel puţin şase luni şi ar fi salvat vieţile a sute de mii de persoane.

În context, trebuie reamintit în mod special că regele Mihai a fost recompensat la acea vreme cu Ordinul Victoria acordat de URSS. De asemenea, în 2005, la ceremoniile organizate la Moscova pentru a marca Ziua Victoriei, regele Mihai a fost decorat de preşedintele Vladimir Putin, cu medalia aniversară a evenimentului.

Nu intru în detalii privind prezența trupelor române pe frontul de Apus, dar trebuie spus că este de notorietate faptul că, practic, ele au eliberat Budapesta, și doar veleitățile de învingători ale comandanților Armatei Roșii au dus la mânării, astfel încât aceștia au revendicat anihilarea inamicului din capitala ungară. Fapte glorioase de arme au consemnat trupele române și în Cehoslovacia ( de atunci), ca și în unele zone din Austria.

PRADĂ DE RĂZBOI PENTRU URSS ȘI DUȘMAN ÎNVINS PENTRU ALIAȚI

Cu toate astea, nenorocitele zone de influență stabilite de Stalin, Churchill și Roosevelt în februarie 1945, la Yalta, au funcționat, astfel încât, la finalul conflagrației militare, țara noastră a fost pradă de război pentru URSS și stat dușman învins pentru coaliția aliată.

Ar mai trebui adăugat că, deși la tratativele de pace de la Paris, din 1947, delegația României a arătat că și în Franța guvernul mareșalului Petain – legal în intervalul iunie 1940-august 1944 – a fost un fidel aliat al Germaniei hitleriste, faptul respectiv nu a împiedicat Franța să se afle printre cobeligeranți.

În schimb, în cazul României, URSS și-a impus punctul de vedere, astfel încât, la socoteala de pe urmă potrivit căreia, între altele, Armata Română a eliberat opt mari orașe din Vest, a consemnat sute de mii de morți sau răniți și uriașe pagube materiale, toate astea nu au mai contat, iar ulterior țara noastră a trebuit să achite ani de zile despăgubiri de război, în semn de „eternă trecunoștință” față de „eliberatoarea URSS”. A fost o nouă lovitură cruntă dată poporului român, cu mari privațiuni și cu lipsuri materiale, datorate eforturilor uriașe pentru a plăti despăgubirile deloc neînsemnate. Sunt realități dureroase, se știe din Istorie că învingătorul ia totul, el stabilește legile păcii, tocmai de aceea învățămitele nu pot fi ignorate.

CONTRA EUROPEI !

Din această perspectivă am judecat momentul 9 Mai 2020, considerând că poporul și țara nu sunt niște noțiuni abstracte, la cheremul cuiva, indiferent cum se numește și ce funcție acupă în stat. Ca urmare, ignorarea de către Iohannis a acestui moment jubiliar și implicit a semnificațiilor sale a mers și contra curentului european, a valorilor acestuia, fapt dovedit de inventarul manifestărilor oficiale de la începutul articolului de față.

Pe urmă, în cazul special al lui Klaus Werner Iohannis intervine un amănunt sensibil, care, la sfidarea cu care a tratat evenimentul 9 Mai 2020, are circumstanțe agravante: fiind reprezentant al minorității sașilor, acest fapt are o conotație complexă, chiar gravă în anumite momente, pe care el trebuie să le evite. Dar nu i-a păsat. În atare împrejurări, nu ar fi deloc exclus că cineva să facă o apropiere între această poziție negativistă a lui și cea adoptată de partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) al cărui lider, Alexander Gauland, a făcut deja valuri și scandal la Berlin, el creând o aprinsă controversă privind data de 8 Mai, după ce a criticat celebrarea acesteia, întrucât ar reprezenta „o capitulare absolută” pentru țară, caracterizată prin pierderea de către Germania a autonomiei de „a-și construi viitorul”. De prisos să adaug că este o poziție condamnată ca nocivă de toate forțele politice din țară.

Nu e prima oară când Iohannis ignoră total 9 Mai din perspectivă românească, după ce, cum obeservam foarte critic în paginile Cotidianului, exact acum cinci ani el dădea fuga la Varșovia și, într-un gest de solidaritate față de numeroasele victime poloneze din război, depunea o coroană de flori la mormântul ostașului necunoscut, dar fără a face un gest simbolc similar și la București sau în oricare parte a țării – la Oarba de Mureș sau Carei, să zicem! Cred că nu e de prisos să adaug că, de ani de zile, tot mai apăsat, Iohannis dă impresia că nu-l interesează decât ce face el, dacă face!

Pe urmă, amintesc, în context, că, acum ceva timp, fostul senator liberal Sorin Ilieșiu a publicat o listă a absențelor primarului Sibiului Klaus Iohannis la sărbătorirea Zilei naționale a României – 1 Decembrie- și, dacă ea este adevărată, totul e de-a dreptul șocant, ea bătând absența liderilor maghiari în situații asemănătoare! Pornind de la cele de mai sus, nu pot să nu remarc apoi că profesorul de fizică știe bine Legea lui Ohm în varianta ei modernă, potrivit căreia „ești om cu mine – adică îmi aperi casele, sunt om cu tine, adică te răsplătesc cu foncție în justiție!”

În ultimi ani de guvernare pesedistă, președintele a blocat bugetul anual zile în șir, fără a da socoteală nimănui, a jucat alba-neagra cu decretele de numire a unor miniștri, în pofida cererilor exprese ale Curții Constituționale de a-i aproba imediat, s-a jucat de-a șoarecele cu pisica în relațiile cu Israelul, a creat și un incident diplomatic prin acele vorbe nefericite la adresa inamicului său nr 1, Liviu Dragnea, cum că „cine știe ce afaceri face el cu evreii”, sub președinția lui, R. Moldova s-a îndepărtat la ani de lumină de România, nici în vremurile bolșevismului pur și dur nu s-a mai consemnat așa ceva, cu vecinii, exceptând Marea Neagră, stăm ba prost, Ucraina sau Serbia, ba execrabil, Ungaria.Cât îl privește, episodul cu „vânzarea Ardealului ungurilor de către liderul PSD, Ciolacu”, mi-e jenă să-l consemnez în Europa anului 2020! E o mostră de primitivism politic agresiv și bolnav!

IGNORAT DE IOHANNIS, DAR DECORAT DE PUTIN

Aș reveni la marcarea în străinătate a zilei de 8-9 Mai 2020 și la omagiul firesc adus veteranilor de război, fie că a fost vorba de Londra ori Praga, Varșovia sau Paris, Washington ori Moscova. Din păcate, din nefericie și cu toată nerușinarea, nu și la București, unde, pentru tandemul Iohannis-Orban, veteranii, câți mai trăiesc, sunt un fel de balast fizic. Atitudine de inși iresponsabili din punct de vedere uman, de indivizi fără elementară cultură generală, de persoane adepte ale dictaturii și totalitarismului visceral, despre care credeam că, la 8-9 Mai 1945, a fost învins definitiv.

Ca să afle Iohannis, președintele României, și premierul „său” L. Orban cum sunt tratați veteranii români le spun pe scurt povestea gen.rez. Marin Lungu, dar fără a spera că vor înțelege ceva. A fost copil de trupă în război, traiectoria lui fiind una fabuloasă, a ajuns până în Cehoslovacia alături de trupele noastre, cărora le-a fost de mare ajutor din moment ce ministrul român de Război l-a decorat în patru rânduri, iar finalul conflagrației l-a găsit într-un lagăr nazist pe care l-a eliberat Armata Roșie. Povestea lui este depănată într-un film artistic de mare succes la public – „Prea mic pentru un război atât de mare”.

A fost decorat ulterior de Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria, al cărei emisar, aflând ( de unde ?) că autoritățile române post-decembriste nu i-au găsit o amărâtă de grasonieră, el locuind pe un holișor, i-a oferit casă la Debrețin. „Am casă, în București”, și-a motivat trufia artificială veteranul român de război Marin Lungu…

Zilele trecute, mai exact, sâmbătă 9 Mai 2020, veteranului român gen. rez. Marin Lungu i-a fost înmânată oficial o prestigioasă medalie aniversară din Rusia al cărei brevet este semnat de președintele Putin. Nu este vorba aici doar de însemne simbolice, ci și de drepturi acordate veteranilor de război, indiferent de unde sunt, amănunte pe care amintitul tandem le află degeaba.

De o bună bucată de timp, văzând cum sfidează Klaus Iohhanis patriotismul identitar românesc, fără a fetișiza această sintagmă, dar asociind diferitele sale gesturi, tot de sfidare a concetățenilor și a marilor evenimente cu conotații istorice de excepție, nu pot să reacționez decât pe măsură, gândindu-mă din ce în ce mai des la un individ care joacă fotbal cu harta Românei asemeni acelui personaj dintr-un film jucat de marele actor Charlie Chaplin, care, la fel, juca fotbal cu globul pământesc!

Honi soit qui mal y pense!

Doamne ocrotește-i pe români!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

40 de Comentarii

  1. Pentru jumatate de Europa, 9 mai inseamna bolsevizarea. Asa ca …., nu prea avem ce sarbatori. (noi cei ocupati de bolsevici)

    • Bolsevizarea aia a fost facuta cu acordul americanilor si englezilor…..

  2. Avand in vedere ca Romania a pierdut cel de-al doilea razboi mondial, nu avem nici un motiv sa sarbatorim. Nimeni nu sarbatoreste propriile infrangeri. De asemenea, nimeni nu sarbatoreste momentul cand tara este vanduta prin aducerea de „conducatori” straini. Asa ar trebui sa sarbatorim si perioada fanariota sau cea cominternista. In schimb, la aceiasi data, TREBUIA sarbatorita victoria din razboiul de independenta de la 1877 !

    • Habaucule,conducatorul „straini” a fost de fapt DESCENDENT din Mircea cel Batran iar M.S. Regina ana a fost descendenta din Stefan cel Mare , asa ca tine-ti gura,marxist infect.

      Aducerea a fost o NECESITATE pt a opri proprile aspiratii la tron a diferitelor case regale din Romania.
      In plus,marile puteri au recunoscut unirea prinŢipatelor DOAR pe perioada domniei lui Cuza,iar daca ABDICAREA/DEMISIA (care ar fi urmat oricum peste 4-5 luni si care a fost EXPLICIT PLANUITA cu INSUSI CUZA VODA),nu ar fi fost venita atunci (luandu-i prin surprindere) pe turci,nemti si altii nu am mai fi existat azi ca tara.

      In plus,NU poti sarbatorii independenta tarii,criticandu-l pe cel care a INFAPTUIT-O,dupa ce a TRAS PERSONAL PRIMUL TUN PESTE DUNARE,dupa ce a fost IMPLORAT DE IMPARATUL RUSIEI sa intre in razboi „CAND SI UNDE POFTESTE” cedandu-i comanda celor 10 generali Rusi care comandau armetele din partea asta a marii negre.

      Asa ca da-ti 2 palme si du-te dracului la somn,MARXIST fara minte.

  3. Nu va mai vaicariti. Pe asta, pe johanis il iubesc romanii, il urmeaza, il voteaza, il sustin, ies cu bebelusii la miting la chemarea lui, il aclama cand MINTE. Asa ca, Dumnezeu i-a ocrotit pe romani si le-a dat EXACT CE MERITA.

  4. Ptr Ghiolbannis, 9 Mai 1877 este o data fara niciun fel de semnificatie, la care specimenul nu simte nicio tresarire de mandrie patriotica si nationala. Ptr ca n-are cum. [Parca ptr mine, mare semnificatie are data proclamarii independentei arhipelagului Tonga!].
    Cat despre 9 Mai 1945, aratati-mi mie vreun nazist care sa se bucure ca Germania aia mare si tare a fost invinsa.
    [Apropo de 9 Mai 1877: inainte de 1989 am vazut la TV Moskva un film in doua serii despre razb. din 1877. In niciuna din cele doua serii, din cele doua zile consecutive, nu s-a spus un singur cuvant despre participarea trupelor romane la acest razboi, despre cererea de ajutor prin care se implora trimiterea armatei romane ptr ca mujicii mancau bataie pe rupte si cui i s-a predat Osman Pasa cand otomanii au capitulat la Plevna. La final, clopotele Moscovei bateau toate a bucurie iar mujicii zbierau pe ulitele capitalei: ,,Plevna nasha, Plevna nasha”]….[Leo]

  5. Alo ! Adica Germania aniverseaza 8 mai 1945, desi a fost infranta, iar noi nu avem ce sarbatori !Rusine romani !Parca v-a pus furereul autohton sa comentati asa.Dansul nu stie ce-i iubirea si respectul pentru istoria neamului acesta, fiindca asa a fost crescut, ca toti sasii din Ardeal.

  6. Ce anume il face pe acest popor sa-l voteze pe individul asta pe care nici nu mai vreau sa-l caracterizez ?
    Lasand la o parte evidentele alegeri din ultimii ani aranjate cu softul SRI si tabletele STS, ce-i determina oare pe romanasi sa-l voteze p-asta…? 20 de ani cu Petrov si Wurster ?

  7. Nu e NIMIC de sarbatorit pe 9 mai.Semnarea Independenta TARII,declararea ca Regat,Intrarea in Bucuresti a M.S. Regelui Carol I,revolutia din 1848 si multe altele s-au petrecut in 10 MAI,nu 9.
    NU mai incercati sa suprapuneti ZIUA NATIOALA si nenumaratele evenimente pe care le sarbatorim odata cu ea, cu VICTORIA MARXISMULUI in europa si in lume,in detrimentul NATIONALISMULUI care s-a sfarsit prin BOLSEVIZARE,45 ani de DEZASTRU SI GENOCID,urmate de bagarea noastra in EURSS la nici 10 ani distanta, trimitand inca dinainte de asta si de nato,soldatii nostrii sa moara pentru stapanii jidani ai infecitlor MARXISTI care ne conduc azi.

    NU e nimic de sarbatorit.VICTORIA MARXISTILOR si GENNOCIDISTILOR ANARHISTI, NU se sarbatoreste,ea se comemoreaza.

  8. De ce ne mai amărâți sufletul? Dar vin cu o întrebare: România stă în nesimțirea și răutatea unui om? Țara noastră România nu are Armată, și Armata nu are ofițeri care au ales cariera militară fiindcă țin la țara lor, fiindcă îi iubesc trecutul, fiind mândrii de faptele de arme și eroismul înainașilor lor și nu se simt continuatorii acestora? Ofițerii Armatei unde au fost și unde sunt? Dacă Comandantul suprem, prin voia alegătorilor turmentați de Serviciile secrete aservite străinătății, disprețuiește și ignoră faptele pentru care Națiunea Română are o Țară, ei singuri Armata nu puteau, comemora, nu puteau serba, nu puteau reliza serbări la locurile unde s-au dat bătalii, în cimitirele eroilor, și la monumentele închinate acestora? Ofițerii Serviciului Român de Informații, nu cei ce apără Constituția, ceilalți ce-și iunesc țara și neamul și nu sunt în SRI pentru banii de normele de hrană, de ce nu au organizat serbari? Și nu în ultimul rànd Școlile, profesorii de istorie de pe tot cuprinsul României de ce nu au dus cu autocare elevii la locurile unde s-au desfașurat marile batălii din Primul și Al Doilea război mondial Coșna, Oituz, Marășești Mărăști, Orba de Mureș, la Cimitirele Eroilor, la monumentele din orașele de reședință? Mâine este Sărbătoarea Înălțării Domnului sărbatoare care este în Biserica Ortodoxă Română și Ziua eroilor, dorim să se țină Slujbe de pomenire la Monumente închinte celor căzuți pentru Credința strămoșească, pentru Națiunea Română și pentru România și Comitirele Eroilor de pe tot cuprinsul României, din Republica Moldova, Ungaria, Cehoslovacia, Austria!

  9. No sedeti bland voi oameni faini si ne vedem la „urmatorul centenar”.
    „Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri”.
    Unii „comemorara” de forma Centenaru’ ce-o trecut si ne-or informat ca noi si cu moldovenii de peste Prut suntem „doua popoare”, pardon, „doua natiuni”.

    „V-am lasat saraci si prosti, dar nu v-am mai gasit din cauze de selectie naturala”, ar spune Brancusi.

  10. Foarte bine a procedat Iohannis!Ce sa sarbatorim la 9 mai,ocupantul bolsevic,pierderea regiunilor romanesti de la stanga Prutului?Pana in 9 mai 1945 eram independenti ,dupa am fost ocupati de URSS!
    Iar dupa 9 mai 1877 Tratatul de pace dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman a fost semnat la San Stefano pe 3 martie 1878. În urma acestui tratat a fost creat Principatul Bulgariei și recunoscută independența Muntenegrului, Serbiei, României careia ii se impune cedarea celor trei județe din sudul Moldovei (Cahul, Ismail, Bolgrad,catre Rusia. Imperiul Rus nu s-a arătat dispus să-și respecte promisiunile făcute în convenția semnată pe 4 aprilie 1877. Realitatea este că Rusia nu a dorit „apărarea și respectarea” integrității teritoriale a României ci cucerirea a cât mai mult din Imperiul Otoman, a zonei Mării Negre (controlul Dunării) până la Constantinopol (controlul strâmtorilor Dardanele/Bosfor) și Marea Mediterană.
    Plus ca dupa 1877 si mai ales dupa pacea de la Berlin 1778.imigratia evreiasca din Galitia a atins cote maxime ,peste 500.000 de evrei au invadat Romania (apud M.Eminescu)
    La conferința de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască României independența, să cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și mica Insulă a Serpilor. În schimb, Rusia prelua județele din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad), care reintraseră în componența Moldovei după Războiul Crimeii prin prevederile Tratatului de la Paris din 1856. Principele Carol I a fost profund nemulțumit de turnura nefavorabilă a negocierilo
    Otto von Bismarck a reușit să-l convingă pe principe să accepte acest aranjament, care oferea noi oportunități României din punct de vedere economic datorită accesului la Marea Neagră
    Deci,ce am castigat noi dle Constantin pe 9 mai 1945?Iar cu 9 mai 1877, sunteti pe stil vechi:)))Chiar nu mai aveti timona,vai si amar..

    • Bai Herr Iddiot: nu desfintati voi istoria Romaniei, chiar daca mai sunt aproape de 5 ani de „domnie” klaunista! Tu esti un mic pui de Roller, desi nu iubesti evreii! Se vede ca sangele sasesc nu se face waser, dar apa sulfuroasa, da!

  11. Ce astepatati de la acest pui de nazisti nemti din Romania? El are un singur plan: refacerea Unio Trium Nationum in Transilvania si daca se poate in toata Romania! El se crede „guvernatorul” Mariei Tereza pe aceste meleaguri! Un grof sas limitat in gandire, dar razbunator! Ce 9 mai la romani?

  12. Foarte bun articolul.
    PATRIOȚII sunt pe cale de dispariție iar cei care mai sunt din diferite motive nu se manifestă.
    Propaganda si manipularea tradatorilor și ticalosilor a început să dea „roade”.Sper ca nu pentru mult timp.

  13. Cum vreți să serbeze victoria împotriva nazismului un ins care este membru fondator şi şef al unei organizații politice care se declară (şi care a ținut să-i fie constată prin sentință judecătorească această calitate) succesoarea de drept a unei organizații odioase, naziste şi criminale, filială din România a NSDAP????
    Întrebarea pe care mi-o pun este: Atunci când acest Johannis a fost propus (de cine, de ce şi în intereszul cui oare?) drept candidat la prezidenție, erau cunoscute miş-maşurile judiciare de recunoaștere a succesiunii de drept a FDGR la care a contribuit in mod esențial numitul Johannis? Dacă da, de ce oare media nu a semnalat pe larg această problema in timpul campaniei electorale???? Facă ar fi făcut-o, mai mult ca sigur ca România nu era azi strivitţ din nou de o cizmă nemţească!

  14. Titlul articolului face banii pe care Putin poate se decoreze si el omagierea, pentru ca este un atac la Presedentie, nu la Johannis, care poate respecta mai mult istoria decit bolshevicii lui Lenin. WW2 a fost un Poker Mondial, cu invingatori alesi din start de Marea Finanta din Vest (care au dat banii pentru Hitler), si Revolutia bolshevica Mondiala a lui Stalin din Est (care l-a ajutat in secret pe Hitler, in stepa Rusa sa isi faca Armata, pt.ca nu avea voie dupa WW1).Prin rapture teritoriale au fortat si alte tari sa participle, cu scop de ghisheft.Asa ca Rusii pot sa isi omagieze cum vor ei victimile lor, fiind trimise la lupta inainte de nevoie, pistolul comisarului bolshevic, ex.Hrusciov fiind stimulent in lupta, ca sula in coaste (de la Ilici citire). Antonescu (Romania), cu toate ca a salvat evreii,( nu ca Horty, care are statui), cu Onoare Militara, a vrut sa lupte pina la capat, dar Regele nu a putut sa-l convinga ca tot Macelul este o cacealma, si l-a arestat, scurtind Razboiul si salvind de fapt Omenirea, fapt UNIC, pe care initiatorii nu l-au recunoscut, datorita tratatelor intiale. Mai mult, sfidind Onoare MIlitara, au tratat Romania, a 4-a forta armata contra lui Hitler (cu mult depasind Franta), ca o tara invinsa, si ca sa fie crima perfecta I-au lasat pe bolshevici sa distruga tara, prin colane 5-a „eliberatoare” a lui Brucan. Articol confuz, iar datele istoriei incerte, fara explicatie, ca sa mai omagiezi ceva…
    O zi buna
    Con
    P.S. Tov.Putin oricum nu se va lasa si curind va bate pas de defilare sub patronajul lui Lenin, sperind ca va ascunde crimele tov.Stalin si prietenului lui Hitler. Asta da patriotism, nu mai pui la socoteala si jucariile lor nucleare (jucarii a avut si Hitler, nu?), etc…Vesnica pomenire celor care au murit degeaba, cu tot eroismul lor.

  15. Pe mine ma intereseaza , momentul cind vor fi luate pensiile speciale ale hotilor si tilharilor , bugetari de lux , boieri la stat ! Asta este adevarata jignire si sfidare a poporului roman , ziaristule ! Este aproape si acea vreme … cit o sa va mai bateti joc !

  16. Toți vorbiți de România,dar v-ați gândit dacă această Românie există??..la 9 mai 1877 Romania era formată din două provincii.. Valahia și Moldova!!! .. atât!!..despre ce vorbim aici??.. pentru autorul articolului , asta era Romania!! Dobrogea, Transilvania,. făceau parte din alte țări!!.. pentru toți aurolacii din media și nu numai ,nu mai dați evenimente istorice că fiind ale României înainte de 1 decembrie 1918 !!.. puneți mâna pe carte și citiți, bolilor.. cât despre celălalt 9 Mai 1945 ,nu poți sărbători o dată în care unui popor i se schimbă structura politică prin forță… transformarea țării într-o gubernie sovietică.. pentru mulți această dată reprezintă o crimă națională !!.și rezultatele s-au văzut ,45 de ani de comunism !!,.. poporul român,nu Romania ,nu are niste repere la care sa se închine,cred că suntem singura țară din Europa care nu are o dată istorică în care sa se regăsească.!!.

    • Ma Editat, Romania a existat inca de pe vremea daco-romanilor in toate provinciile romanesti prin poporul romanesc majoritar si prin limba latina in toate aceste provincii. Cand era vorba despre noi, asa ne numeam toti indiferent de provincie: R O M A N I. Moldovenii, oltenii, muntenii, osenii etc sunt si acum ca si atunci la un loc: ROMANI.
      Bozggorii sau turcii au fost minoritari in permanentza, indiferent ca a fost vorba despre Transilvania [Leaganul regatului dac] sau Dobrogea.
      Regreti ca toti revizionistii unguri ca nu mai merge politica iataganului si a scaunului inrosit, ca sa fiti stapani peste majoritarii romani. Daca n-ati fi fost ajutati de bestiile de austrieci, romanii v-ar fi desfiintzat demult in Transilvania…..[Leo]

  17. Autorul omite sa spuna ca Trump a declarat anul asta, cu ocazia VE day, ca ‘SUA si Marea Britanie au invins nazismul’.
    Pai daca al nostru o fi tembel, de sefii lui de peste ocean ce sa mai zici? Cand ei debiteaza asemenea enormitati?
    Deci istoria incepe pentru ei abia la 6 iunie 1944…Pana atunci armatele germane au fost infrante de o fantoma. Stalingradul? Un fleac.
    Rescrierea istoriei e simptomatica pentru o lume din ce in ce mai deraiata.

  18. @:justinianus: tarane,cu tot nick name-ul tau de 2 bani,habar nu ai de istorie,istovitule de marxism-leninism!Puti pana aici a comuist nenorocit,ciumat rosu!Putin serbeaza Victoria URSS ( a mongolilor khazari bolsevici)asupra Europei ,fraierilor,nu mai veniti cu milogii de veterani,ca i-au umplut de bani bolsevicii ai lui Iliescu

  19. Intrun fel, despre care putini stiu, nu ar trebui sarbatorit onorabil in Romania. De ce spun asta, pentru ca armata romana a fost trimisa de capii romani in parteneriat cu „vestenii-occi” sa lupte in transnistria, volvograd si in mai multe locuri dar ai nostri nu aveau ce cauta in acea zona, nu era razboiul roman, nu era implicata in scandaluri Romania! Atunci s-au imbogatit mosierii cu terenurile taranilor deveniti sclavi din toate punctele de vedere si femeile+fetele obiecte sexuale pentru strainezi si batute oribil. Tara era completata cu alte nationalitati: goti, huni,gepizi, englezi, arabi sau albanezi, slavi, bulgari, persi, celti, unguri, tatari, turci(prescurtat in istorie si in armata:go.hu.g.e.a.sla.bu.ung.pe.cu.ta.turc), acestia au aparat tara incat au murit destul de multi in Romania, pe cand ai nostri, destui au murit in zonele luptelor, multi au fist raniti ingrozitor dar ca la ora actuala, pe nimeni nu interesa viata cetateanului roman. Forte putini suntem cei care am aflat ce se intampla in acea perioada, dar doar prin ceea ce povesteau parintii militari pe front cu lux de ananunte. Sa nu credeti ca e bascalie, gena romaneasca are si o latura oribila a comportamentului mizerabil fata de seamanul care e de aceeasi entitate! Nu ma mira comportamentul si atitudinea cotrocenistului oricare ar fi si chiar a oricarui scaunar in functii decizionale! De asta si conentariile sunt extrem de dure!

  20. 9 Mai 1945. Nu cred ca e o data foarte agreata de unii. Cum nu e nici data de 4 iunie 1920. Asa ca nu are rost sa avem prea mari asteptari.

  21. Chiar daca si-a tras 2 milioane de voturi cu tableta, tot l-au votat vreo 4 milioane de rromani. Cel mai tare ma intriga catelul Margheritei care se joca cu maimuta lovita in aripa tanara si care seamana cu cel din video-oul lui Mircea Badea! Succesuri romani in urmatoarele 7 luni, adicatelea pana la Anul Nou pe stil vechi), daca reusiti sa va reveniti din pumnii in cap luati de la Johannis!

  22. Istoria României și a poporului român trebuie uitată și nu se mai despre evenimente, personalități, eroi, regi, domnitori, războaie, păci, dușmani, prieteni. Se dorește victoria neomarximului, transformarea românilor în niște OI.

  23. Clar nu mai știe in ce lume trăiește, calcă des in străchini,..Deși prin tradiție atunci când au probleme, au ceva de ascuns sau vor o hoție patriotică celebră, atunci scoate careva ” de serviciu” asul, cartea maghiară. Provooacă o mascaradă , evident cu ajutorul presei imbecile,. in care se fură ardealu, sau ceva școală se vrea in limba maghiară, sau ceva e de retrocedat , sau orice ,.. chiar in care niște băieți sunt acuzați de terorism ,. Și uite așa poolimea română mai inghite ceva flegme și trece neobservat ceva, care e grav,. Azi, la inițiativa de condamnat a lui KWJ azi se face un sport național in a respinge inițiativele UDMR. Orice zice UDMR este respins negat cu vehemență. Insă nu-și dau seama proștii că de fapt nu au altă cale.. Sunt forțați de iimprejurări să facă rețeta maghiară, ceea ce le zice UDMR de prea multă vreme.. Acum in fundu gol și cu mațe fripte, poate, poate pricep ceva din ce li se tot zice din partea maghiară,.

  24. Momentele istorice si indeosebi cele de cotitura raman pe vesnicie fixate in memoria unei Natiuni indiferent de consecinte
    care dupa cum s-a vazut nu au atins aceasta vesnicie! Incheierea unei conflagratii, in acest caz al doilea macel bolsevic mondial, reprezinta un asemenea moment care trebuie sarbatorit, chiar daca a avut drept consecinta bolsevizarea Romaniei pentru ca sutele de mii de militari cazuti nu s-au sacrificat pentru acest „ideal”!!!Secuiul din Deal a calcat in picioare
    acest moment din ratiuni natzi si nu pentru ca nu accepta bolsevizarea Romaniei, la care si taticul si bunicii sai au pus umarul!!! Poate cu aceasta ocazie „patriotii marxisti” vor intelege rolurile jucate de ILEGALII Roosevelt si Churhill, ca de altfel si de copilul de trupa al lui Lenin, de Gaule! Nimeni nu si-a pus problema: oare cum s-a desfasurat predarea in mainile lui Stalin a unei jumatati din Germania si a celorlalte tari central-europene date in sclavia bolsevica? Nu s-a mai pus problema „procentelor” livrarea fiind la pachet! Si despre ce procente putea fi vorba in tari ocupate de bolsevici
    unde „aliatii”(trupele tarilor occidentale comandate de agenti Comintern!)nu puteau avea nicio influenta, ce sa mai spunem
    de „sfere de influenta”-flitul invocat de BEST ia bolsevica sub acoperire, Churchill, in bataia de joc a istoriei…

  25. cel mai bine este sa sarbatorim zilele din ww2 cand ne-au bombardat amerlocii si au ucis mai multi civili decat rusii !
    dak tot le-am facut statui acestor mari eroi prin Cismigiu ,de ce sa nu serbam aceste zile ???
    cat despre ocuparea Romaniei de ce ne vaicarim ca niste babe ? ce-am cautat la Stalingrad ?De ce impreuna cu bunicii lui iohanis am distrus aproape toata URSS europeana si am provocat peste 20 mil.de morti ?De ce nu am fost realisti sa ne bazam pe fortele proprii si am starnit ursul dim pestera asa cum facem si acum, k sa fim pe placul stapanilor !
    K roman spun ca si Cioran
    dar fara lamentarile astea ! Cinste invingatorilor onoare invinsilor !

  26. 9 MAI REPREZINTA DATA CAND OMENIREA A INVINS CEA MAI TICALOASA SI VENINOASA TARA DIN LUME – GERMANIA (sic. germania lui Hitler) !

    Aceasta data reprezinta una dintre cele mai importante date DIN ISTORIA OMENIRII !!!!!

    Si cand te gandesti ca pe vremea lui Burebista DACIA TINEA PANA LA RIN! (dupa spusele marelui general Caesar !!!!!!!!!).

    Asta ar trebui sa TINTEASCA ROMANIA DE AZI – O TARA CU HOTARUL LA RIN !!!!!!!

  27. Băi, gore din chitila, nu cred că ești (prea) sănătos. Cum adică, „am provocat 20 mil. de morți”?
    Faci tare urât la băutură.

  28. Comemorare, sărbătoare… Sper ca dl general Ciucă să fi depus, totuși, o coroană de flori la Monumentul Ostașului Necunoscut, dacă e creștin. Memoria românilor pieriți în războaie ar fi trebuit cinstită fără putință de tăgadă.

  29. Romanii clar nu mai stiu ce trebuie si ce nu trebuie sa sarbatoreasca !!Noi am fost mai mereu ”pe langa subiect”,asa ca n-are niciun rost sa ridicam capul,ca e posibil sa ne doara coloana pe care nu o avem !!

  30. Cum să aibă respect pentru trecut, pentru istorie și înaintași, Johannis, Orban Băsescu, Ciolacu, Stănescu și toată camarila din jurul lor, când ei calcă zilnic, oră de oră, România în picioare, acum sub ochii și urechile noastre ?
    La ora actuală, salvarea României mai atârnă doar de un singur nume: CĂLIN GEORGESCU. Dacă nu ne trezim și nu ne adunăm rapid, cît mai mulți, în jurul acestui om, probabil că altul nu vom mai găsi prea curând. Este foarte posibil să nu găsim deloc. Abea acela va fi adevăratul dezastru pentru care urmașii nu ne vor ierta. Țara se află pe un trend care nu poate să o ducă decât la dispariție. Chiar foarte curând.

  31. Iubirea si respectul pentru istoria neamului acesta sta in firea fiecarui roman, indiferent de nationalitate, religie,clasa sociala samd! Romania are nenumarati cetateni care cunosc istoria si aniverseaza zilele importante ale acestui popor, chiar daca unii care conduc vremelnic au alte preocupari …

  32. Indiferent de teme, dogma vorbeste! O adevarata destrabalare patronimica a descreieratilor Securitatii de „dreapta” si a marxistilor/bolsevicilor pe fatza. Toti sunt o apa si un pamant, niciunul nu are demnitatea, onoarea si caracterul care le
    reuneste pe amandoua in simtul moral de a se agata de un pseudonim ca de un stindard, cu totii se comporta ca lefegiii ideologici.Idioti care invoca bombardamentele anglo-americane ignorand talamb ca bolsevicul legendat ca nazist, Antonescu,
    a tarat Romania intr-o hecatomba la ordinul lui Stalin CARE L-A SI LUAT UN AN LA MOSCOVA pentru a-l decora si a-i trimite
    SOSIA in Romania sa fie „executata” dupa un „proces spectacol”…
    Atat de intortocheate sunt „Caile Bolsevismului” incat bolsevicii de pe forum au dificultati sa tina pasul in CONSECVENTA si de aceea, unica lor solutie e sa se multiplice, altfel franturile logice i-ar demasca!!!Si va repet, descreierati rosii
    frantura voastra logica in ce-l priveste pe Antonescu, faptul ca HALCILE DIN ARDEAL erau superioare ca suprafete fata de teritoriile luate cu japca de bolsevicii lui Stalin si daca pentru voi, ne trebnicilor mai importante erau acestea decat Ardealul dat ungurilor pe care Hitler nu l-a promis ca ni-l retrocedeaza va dati masura ticalosiei. Deja in 1941 taberele
    erau formate si intrarea Romaniei in razboi de partea Aliatilor putea fi conditionata de retrocedarea teritoriile luate cu japca de URSS!!!!!!!!!!Poate aceasta argumentatie va scutura cerbicia dogmatica, va convinge ca nu spun prostii, niciodata
    in existentele voastre nevolnice de inregimentati netrecandu-va prin tartacutzele perfect spalate aceasta realitate clara,
    Ardealul dat de Hitler lui Horthy nu putea convinge un sef de stat, Antonescu, sa i se alature intr-un razboi nimicitor, cu trupe superioare numeric celor puse la dispozitie de Horthy. Trupe si petrolul fara de care Hitler nu putea ataca URSS!

  33. D-le Charlie: Bine, bine,…atunci de ce mai platim de la Buget pe cei care o tin cu puia gaia povestile cu transfugul WeiSSel, aflat prin teritoriile alea luate de eroul Horty (cu statui si care il intrecea si pe Hitler la transportul spre Auschvitz)???. Martori de diverse nationaltati, inclusiv evrei, au adus probe precum el nici nu a fost in lagar. Putem spune ca s-a ramolit? Nu, pentru ca atunci cind la Paris, a inceput lupta sa pentru premiul Nobel pentru pace (mai ceva decit Ceasca), Eugen Ionesco l-a intrebat de ce face el asta? Raspunsul lui a fost ca ce stiu ei romanii…Ce sa zicem, ca mai tirziu, persoana in viata care a supravietuit si locuia in Australia, la intilnirea ceruta, nu l-a recunoscut ca fiind coleg de baraca, si mai mult, WeiSSEl a refuzat sa arate proba de detinut, adica numarul ce se punea pe mina la detinuti, spunind ca este o ofensa (dezgolirea bratului) sa arate public asa ceva. Daca era atunci in Australia, Politia locala, precis ar fi luat masurile de rigoare, si mai mult in zilele noastra Israelul dupa 6 ani, totusi extradeaza in Australia o raufacatoare. Apoi chestia cu sosia, s-a mai vehiculat si cu Ceasca, ori asta este schema lor bolshevica??? Atunci ce mai celebram??? Numai crime de ale lor, suportate de toata Lumea crestina, nu?
    O zi buna
    Con

  34. Sa fie clar: Joianis calca in ce mananca! Habar n-are de istorie si nici nu-l intereseaza. A stat cu mana la portofel cand s-a cantat imnul asa-zisului tinut secuiesc, a dat cu mucii-n fasole acuzand PSD ca vinde Ardealul, se infoaie ca un curcan si isi da importanta singur. Pacat ca romanii sunt prosti si-l suporta, la fel cum suporta si obrazniciile mongolilor ( ca maghiari nu sunt ) si ale sasilor. Asta ati vrut, asta aveti!

  35. Scriitorule, da de ce nu ai spus ca, intre 23 august 1944 si 12 septembrie 1944 cand a fost semnat armistitiul la Moscova, rusii au dezarmat unitati militare romanesti intregi si le-au dus in prizonierat in Siberia, circa 150 000 de militari de unde s-au mai intors putini acasa in Romania Ca tot incepand cu 23 august 1944, rusii au demontat uzine intregi si le-au furat confiscand tot ce le cadea in manii, ca bunurile furate de rusi imediat dupa 23 august 1944 se ridica la circa 2 miliarde lei AUR !!!. Ca regele Mihai alaturi de prietenii comunisti au incetat razboiul fara „nici un acord cu rusii” ???. Ca la 12 septembrie 1944, aflat cu delegetia regelui Mihai la Moscova, Patrascanu citind conditiile dure din armistitiu ii reproseaza lui Molotov ca ii mai dur decat cel oferit Maresalului Antonescu, la care Molotov privindu-i dispretuitor ii raspunde, Maresalul reprezenta Romania, voi … pe nimweni !!!!!!!!!.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.