Iohannis a devenit, brusc, mai blînd cu dușmanii

Imaginea aceasta în care Klaus Iohannis îi invită extrem de politicos la o cafea pe Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Sorin Grindeanu nu avea cum să scape unui ochi vigilent, ea fiind în contradicţie totală cu atitudinea preşedintelui din ultimele luni faţă de cei trei, cînd nu a ratat nici un prilej de a-i umili în public.

Episodul s-a petrecut imediat după depunerea jurămîntului de către noii miniştri, cînd, în mod surprinzător, Iohannis s-a îndreptat către Dragnea, Tăriceanu şi Grindeanu, invitîndu-i în biroul său. Un asemenea gest, deşi firesc în alte împrejurări, nu a mai fost făcut niciodată de Klaus Iohannis!

Pînă acum, după depunerea jurămîntului de către miniştri, Iohannis rostea, de regulă, cîteva cuvinte şi cîteva observaţii ironice sau critice de-a dreptul, dădea mîna strict protocolar cu şefii Camerelor, apoi se întorcea brusc şi intra singur pe aceeaşi uşă pe care acum intră şi cei trei. Ceilalţi îşi adunau catrafusele şi plecau pe la casele lor, fără altă „atenţie pezidenţială“.

Chiar şi la ceremoniile oficiale Klaus Iohannis n-a ţinut cont de reguli de politeţe şi nici măcar de protocol. Ne amintim de Ziua Naţională, cînd nici măcar nu i-a invitat pe Tăriceanu şi Dragnea la defilarea de la Arcul de Triumf sau la ceremonia de la Cotroceni. Nici cu Sorin Grindeanu n-a avut vreo tandreţe, dacă ne amintim că l-a desemnat ca prim-ministru prin acel faimos SMS!

În aceste condiţii, era imposibil ca gestul de acum să nu atragă atenţia şi să ne facă să punem întrebarea: ce a generat această schimbare de atitudine a preşedintelui României?

Unii spun că Ambasada SUA i-ar fi cerut să pună capăt conflictului dintre preşedinte, şefii celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministru. Este posibil să fie aşa, însă de ce ambasada nu i-a sugerat o asemenea atitudine mai demult?

Alţii spun că schimbarea s-ar fi produs din cauza anulării Ordonanţei 13, astfel încît Iohannis să-şi puncteze victoria în faţa adeversarilor şi a opiniei publice. E posibil să fie şi aşa, însă acest lucru putea să-l facă mai spectaculos într-o conferinţă de presă în care să sublinieze concret triumful asupra alianţei PSD-ALDE, nu în spatele uşilor închise.

Noi, mai cîrcotaşi din fire fiind, credem că, mai degrabă, Sentinţa Curţii de Apel Piteşti este cea care l-a făcut pe Klaus Iohannis să fie mai înţelegător cu duşmanii săi tradiţionali! Orice mi-ar spune admiratorii lui Iohannis, că acceptă senin decizia instanţei sau că se supun voinţei legii, eu continui să cred că imediat ce a aflat despre Sentinţa de la Piteşti, ceva tainic s-a zvîrcolit în adîncul său, ca acel sentiment pe care şi cel mai mare campion îl are atunci cînd pierde o competiţie în care era favorit!

Dacă stăm să ne gîndim bine, Iohannis totuşi a pierdut 13 apartamente şi un spaţiu comercial care îi aducea sume fabuloase în cont! Fiind dintotdeauna ahtiat după bani, din moment ce a fost în stare să facă şi pe şoferul canadienilor veniţi să înfieze nişte copii, orice pierdere de această anvergură îi putea crea chiar serioase probleme de sănătate! La fel, din moment ce, ca profesor, da meditaţii pe bani, în loc să-i înveţe gratuit carte pe elevii săi, înseamnă că banul devenise pentru Iohannis un scop în sine. Tot aşa, deşi are o familie restrînsă, s-a expus public prin setea continuă de a agonisi cît mai multe case, deşi a fost mereu sub lupa opiniei publice, ca inspector general al învăţămîntului, primar, candidat la funcţia de viceprim-ministru şi prim-ministru, iar acum ca preşedinte al României! Nimic nu l-a împiedicat să strîngă cît mai multe averi. Ca să nu mai amintim şi de fabuloasa hoţie cu patrimoniul „Grupului Etnic German“.

Pentru un astfel de om care are vocaţia agoniselii în sînge, să piardă o asemenea avere este ca şi cum i-ar da cineva cu ghioaga în moalele capului! Ce să-i spună, sărmanul, lui Carmen Iohannis cînd va fi întrebat de unde va da 300.000 euro înapoi la stat? Ce să le spună celor care-l credeau intangibil, cînd toată lumea îl vede acum îngenuncheat de bătrînul Richard Wagner şi genialul avocat al acestuia?

Nimeni nu-l mai poate ajuta pe un astfel de om în astfel de situaţii, căci, vorba lui Publilius Syrus, „Pentru înfrânţi, ajutorul e bătaie de joc“. Iar Iohannis este acum un om înfrînt, nu pentru că sentinţa i-a fost nefavorabilă, ci pentru că omului obişnuit să adune de toate îi este imposibil să înţeleagă că în viaţă poţi să şi pierzi cîte ceva! El nu are luciditatea să spună: „În fond, nu am pierdut nimic, căci lucrurile pierdute nu erau ale mele!“, căci raţiunea lui este cu totul alta decît a unui om lucid.

Dar ce este mai dureros pentru Klaus Iohannis este faptul că toţi cei pe care nu i-a scos din „penali“ şi „corupţi“ îi vor spune de acum încolo, cu dovada în mînă:

„Tu vorbeşti despre corupţie?“, iar Iohannis, cît este dumnealui de preşedinte, nu va putea să facă altceva decît să lase capul în jos!

Acest lucru îl macină, îl torturează, îl scoate din minţi. De aceea, călcîndu-şi pe inimă, a încercat să capete bunăvoinţa lui Dragnea, a lui Tăriceanu şi a lui Grindeanu. Din fericire pentru Iohannis, surprinşi de invitaţie, duşmanii lui n-au fost inspiraţi şi l-au urmat în birou ca nişte mieluşei duşi la tăiat, în loc să-i spună în faţă: „Nu putem, domn’ preşedinte, că noi sîntem penalii împotriva cărora ai scos în stradă 100.000 de oameni!“.

În ceea ce ne priveşte, nu-i vom spune alte citate din clasici, ci îi vom aminti domnului preşedinte Iohannis două vorbe din contemporani. Prima este un vers dintr-un cîntec celebru: „Ce bine-mi pare că ai luat ţeapă!“, iar a doua este din puţul gîndirii Mihaelei Rădulescu: „Pentru mine, este măgulitoare înfrângerea ta!“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.