Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind încetarea interimatului în funcția de prim-ministru a lui Gabriel Oprea, a anunțat Administraţia Prezidenţială.
„La data publicării prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului Gabriel Oprea în exercitarea funcţiei de prim-ministru al Guvernului României.
La aceeași dată, domnul Victor-Viorel Ponta îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de prim-ministru al Guvernului României”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Comunicare de la Cotroceni.
Decretul semnat de Klaus Iohannis privind încetarea interimatului lui Gabriel Oprea în fruntea Guvernului și reluarea exercitării atribuțiilor de premier de către Victor Ponta a fost publicat joi în Monitorul Oficial.
Ponta a ajuns la Guvern, joi dimineaţă, în jurul orei 10.00, el urmând să îşi preia atribuţiile de premier după o absenţă de aproape o lună, la Palatul Victoria aflându-se şi fostul ministru al Transporturilor Ioan Rus.
Pe data de 22 iunie Iohannis a semnat decretul de desemnare a lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, la cererea lui Ponta, ca urmare aunei intervenţii chirurgicale suferite la picior.
Premierul Ponta a fost internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde s-a operat la genunchiul stâng, după o accidentare suferită într-un meci de baschet.