Iohannis: Abia aştept să am ocazia să-l numesc pe Cătălin Predoiu premier

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că este nevoie ca după ce va câştiga prezidenţialele să aibă loc schimbarea Guvernului Ponta, pentru a avea ocazia de a-l propune ca prim-ministru pe Cătălin Predoiu.

„Nici şase luni nu a guvernat PSD, practic singur, şi ce am văzut? Că nu s-a schimbat, că şi-a păstrat vechile metehne, că suntem în situaţia să protestăm, noi, opoziţia, aproape săptămânal faţă de acte normative care încalcă normele democratice. Să protestăm împotriva unor acte normative care vin să creeze un avantaj net pentru candidatul celor de la putere. Eu vă spun, este nevoie de schimbarea Guvernului şi imediat după ce vom câştiga prezidenţialele, abia aştept să am ocazia să numesc pe Cătălin Predoiu prim-ministru”, le-a a spus Iohannis aleşilor locali PNL şi PDL.

De asemenea, el afirmat că România are nevoie de zece ani de guvernare de dreapta pentru a deveni „prosperă şi puternică”.

„Îmi doresc eu pentru ţara mea, pentru România mea, zece ani de guvernare de dreapta, ca la sfârşit să putem spune oamenilor: am guvernat şi am făcut din România, România prosperă şi puternică (…) România prosperă înseamnă un venit decent pentru fiecare român, înseamnă tot mai puţini oameni care stau cu mâna întinsă la stat, tot mai puţini oameni care sunt dependenţi de stat. Eu îmi doresc o ţară de oameni liberi şi puternici, iar atunci vom fi România puternică”, a mai declarat Iohannis.

El a susţinut că, în calitate de primar al Sibiului, încă de acum zece ani a eradicat şomajul din oraşul pe care l-a condus, menţionând că este unul dintre argumentele pentru care speră să obţină încrederea la alegerile prezidenţiale.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.