Iohannis agită pe stradă războiul politic cu PSD

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns duminică seară în Piaţa Universităţii la protestul faţă de legile privind graţierea şi codurile penale.

Iohannis a declarat că a venit la miting pentru a-şi exprima indignarea faţă de faptul că ”o gaşcă de oameni politici cu probleme penale” vrea să slăbească statul de drept.

”O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia, să slăbească statul de drept, ori aşa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislaţia ca zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii sunt, pe bună dreptate, indignaţi”, a spus Iohannis.

Încă de la ora 17.oo, în Piaţa Universităţii se strînseseră deja câteva mii de persoane. Au afişat pancarte şi au scandat „Corupţia ucide!” şi „DNA, nu uita, noi suntem de partea ta!”, „PSD, ciuma roşie!”.

În jurul orei 19.19, manifestanţii au ajuns în Piaţa Victoriei. Numărul participanţilor la protest a crescut, ajungând la aproximativ 10.000 şi blocând bulevardul Magheru pe sensul spre Piaţa Romană. Au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, apoi spre sediul PSD.

Este al doilea protest organizat împotriva celor două proiectele de ordonanţă de urgenţă ale guvernului.

Update 21.12: Protestul s-a încheiat. Coloana de manifestanţi s-a dezorganizat, manifestanţii se îndreaptă spre Piaţa Victoriei. Au fost aici Nicuşor Dan, Cristian Ghinea şi Lucian Mândruţă.

Update 20.43: Pe un afiş se poate citi: Vrem domnia legii! Se scandează Antena3, nişte derbedei!, Ghiţă Tv, o mizerie!. Se cântă imnul.

Update 20.40: Majoritatea protestatarilor din Piaţa Victoriei au ajuns la sediul PSD. Număr manifestanţilor a crescut, astfel că nici de la înălţime nu se poate fi văzut capătul coloanei. Mulţimea sare şi strigă: Cine nu sare nu vrea schimbare! Se aud zeci de fluiere şi vuvuzele. Pe un afiş poate fi vazut chipul lui Liviu Dragnea cu şapcă roşie şi mesajul: Make corruption great again!

Se cere demisia ministrului justiţiei Florin Iordache.

Update 20.34: Protestatarii au ajuns în faţa sediului PSD. Se huiduie intens. Protestatarii scandează: Hoţii!, PSD, ciuma roşie!.

Update 20.31: Lângă ambasada rusă se scandează Rusia, Modova nu-i a ta!

Update 20.29. Coloana de protestatari îşi continuă drumul spre sediul PSD. Manifestanţii au scandat minute în şir: Dragnea nu uita va veni şi ziua ta!, Dragnea şi ai lui infractorii neamului!, ALDE şi PSD aceeaşi mizerie!, Ciorditorii, România cere fără graţiere!, România, trezeşte-te!, În democraţie, hoţii la puşcărie!.

Update 20.20. Lumea scandează Jos PSD!, Iliescu judecat pentru sângele vărsat!, La închisoare nu la guvernare!

Update 20.16: Protestatarii au pornit pe Kiseleff înspre sediul PSD.

Update 20.04: Potrivit corespondentului cotidianul.ro, numărul protestatarilor care au ajuns în Piaţa Victoriei creşte. În jurul orei 19.38, aproximativ 15.000 de persoane protestau faţă de proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor. Oamenii au ajuns în marş de la Piaţa Universităţii până la sediul Guvernului. Piaţa Victoriei este pe jumătate ocupată de manifestanţi, relatează sursa citată. Ar putea fi vorba de 20.000 de persoane participante la miting.

Update: Se scandează Jos Ciorbea!, PSD, ciuma roşie!. Un bărbat are un afiş pe care scrie Free (t)hugs!. Pe o pancartă se poate citi: Dragnea, nu uita aşteptăm şi cartea ta! Părinţi, aveţi încredere în copiii voştri, nu în Antena3 şi RTV!, este un alt mesaj afişat de un protestatar.

Manifestanţii continuă să vină în faţa Guvernului. În acest ritm, foarte posibil Piaţa se va umple. Protestatarii au ajuns până în faţa Muzeului Antipa.

Proteste au loc şi în alte oraşe din ţară.Peste o sută de suceveni au protestat, duminică, în fața Palatului Administrativ, iar la Piatra Neamț, aproximativ 200 de persoane au ieşit în stradă. Şi la Galați câteva sute de persoane au protestat, pe platoul din fața Prefecturii, față de proiectele de ordonanță privind grațierea și modificarea Codului Penal.

Două sute de persoane au protestat şi în Ploiești, mărșăluind din centrul municipiului până în Piața ”Mihai Viteazul”. La Iași au ieşit în stradă peste 600 de persoane, protestatarii ajungând în Piața Unirii după ce s-au mobilizat în cursul acestei zile pe rețelele de socializare. În Baia Mare, peste 400 de persoane şi-au exprimat nemulţumirea faţă de cele două ordonanţe, iar în Piteşti, aproximativ 100 de persoane au participat la un miting autorizat în Piața ”Vasile Milea” din centrul municipiului, în fața sediului Instituției Prefectului Argeș. La Sibiu, aproape 3.000 de persoane participă la protestul față de proiectul legii grațierii.

Aşa cum anunţase, şi preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a ajuns în Piaţa Universităţii şi a postat un filmuleţ live. Şi liderul USR, Nicuşor Dan, a anunţat că merge la miting.

Deputatul PMP Robert Turcescu a anunţat, într-un mesaj video postat pe Facebook, că a plecat spre Piaţa Universităţii pentru a participa la protest.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.