Klaus Iohannis a declarat joi că ar fi promulgat legea prin care sunt anulate 102 taxe nefiscale, recent adoptată, dacă nu ar fi cuprins și eliminarea taxei radio-tv.
Preşedintele Iohannis a criticat Parlamentul arătând că nu a dezbătut problema Televiziunii Publice și Radioul Public, taxa fiind eliminată fără discuții publice şi fără „a pune ceva în loc”.
„Dacă nu ar fi fost printre aceste taxe cele două taxe care se plătesc pentru Televiziunea Publică și Radioul Public, probabil că aș fi promulgat legea pur și simplu, chiar dacă ar fi trebuit dezbătute anumite taxe”, a spus Iohannis prezent o dezbatere referitoare la eliminarea taxei radio-tv.
Iohannis a mai susţinut că după adoptarea legii de către Parlament a primit solicitări de întâlniri de la șefii celor două instituții și scrisori de la European Broadcasting Union — din care face parte și TVR — și de la alte organizații și organisme internaționale, sindicate să nu promulge acest act normativ.
„Am aflat cu foarte mare surprindere că nici Televiziunea Publică, nici Radioul Public nu au fost consultate. Mi se pare o abordare ciudată, pentru că nu este vorba de două SRL-uri. (…) Această dezbatere, normal, ar fi trebuit să aibă loc înainte de a fi adoptată de Parlament (legea — n.r.). Dacă Parlamentul a considerat că le știe pe toate, eu am considerat că nu le știu pe toate”, a subliniat Iohannis.