Iohannis bagă bățul prin gardul PSD-UDMR: „Vă invit…”

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj UDMR, cu prilejul celui de-al XIV-lea al formațiunii, în care invită Uniunea Democrată a Maghiarilor din România să se alăture „efortului comun de a apăra și a consolida democrația liberală din țara noastră”. În mesajul său către UDMR, Iohannis atacă guvernarea PSD- ALDE, în contextul în care coaliția și partidul condus de Kelemen Hunor sunt aliați la nivel parlamentar.

Mesajul a fost prezentat la Congres de către consilierul prezidențial Laurențiu Ștefan.

Iată textul mesajului, integral:

„Stimați invitați, stimați delegați,

Îmi face o deosebită plăcere să vă adresez salutul meu cu prilejul acestui important eveniment pentru dumneavoastră și întreaga comunitate maghiară din România. Congresul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România are loc într-un moment de serioase provocări, atât în plan național, cât și european.

Se împlinesc anul acesta trei decenii de la Revoluția din decembrie 1989. Sunt treizeci de ani de libertate în care am consolidat statul de drept și am construit împreună instituții democratice. La începutul anilor ’90, ați luat decizia strategică de a lucra alături de majoritatea română pentru a înscrie țara pe un parcurs european și ați contribuit semnificativ la integrarea țării noastre în structurile euroatlantice.

Este incontestabil rolul UDMR în democratizarea României, ca societate deschisă, care încurajează reprezentarea minorităților, inclusiv la cel mai înalt nivel politic. Dar tocmai această moștenire obligă Uniunea la o responsabilitate cu atât mai mare în prezent. Ceea ce ne arată istoria UDMR pe scena noastră politică este că cele mai semnificative progrese se fac atunci când sunt ascultate toate vocile, când există dialog pentru a găsi soluții benefice pentru toți.

Din păcate, astăzi, statutul european al țării noastre este periclitat de decizii ale coaliției de guvernare PSD-ALDE, care afectează grav independența justiției și pun sub semnul întrebării principiile statului de drept. O astfel de guvernare incompetentă și iresponsabilă are consecințe nefaste pentru toți cetățenii, indiferent de etnie.

Comunitatea maghiară din România își dorește, ca de altfel toți cetățenii acestei țări, o guvernare responsabilă, capabilă să aducă prosperitate și să multiplice oportunitățile de dezvoltare. Cetățenii aparținând minorității maghiare doresc și ei educație de calitate, un sistem de sănătate funcțional, autostrăzi, o administrație locală eficientă și transparentă, acces la justiție și încredere în independența ei. Maghiarii, ca și românii, vor ca legea să îi protejeze de hoții care le fură din buzunar și de cei care le fură viitorul prin corupție. Guvernul de la București și coaliția majoritară PSD-ALDE au multe restanțe la toate aceste capitole.

Am menționat aceste aspecte, aici, la Congresul UDMR, pentru că știu că veți dezbate în aceste zile un proiect de viitor pentru comunitatea maghiară și veți lua decizii care vor avea un impact asupra locului și rolului UDMR în politica românească, dar și asupra solidității și ireversibilității angajamentelor noastre europene și transatlantice.

Suntem un stat membru al Uniunii Europene și deținem astăzi Președinția Consiliului Uniunii Europene – ceva foarte greu de imaginat în urmă cu treizeci de ani. Am parcurs împreună un drum dificil ca să ajungem aici și invit liderii UDMR și pe toți membrii comunității maghiare din România să facă tot ce le stă în putință pentru a nu permite pași înapoi.

Uniunea Europeană se confruntă astăzi cu numeroase provocări, iar una dintre cele mai problematice este ofensiva celor care cred că nu de mai multă Europă avem nevoie, ci de mai puțină, a celor care doresc să se închidă și mai mult în interiorul granițelor naționale, a euroscepticilor și a eurofobilor. Peste trei luni vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European. Cetățenii nu vor vota doar pentru un partid sau altul, ci pentru continuarea și consolidarea proiectului european sau pentru golirea sa de conținut.

Mi-aș fi dorit ca toate formațiunile politice din România care vor intra în curând în campania pentru europarlamentare să susțină consolidarea proiectului european, și să promoveze valorile care stau la temelia acestuia: libertatea, toleranța, independența justiției, statul de drept, pluralismul, transparența, buna guvernare. Constatăm, din păcate, că unii fac tot posibilul pentru a se îndepărta de aceste valori.

România nu își poate însă permite să devieze de la parcursul său și profit de această ocazie pentru a invita Uniunea Democrată a Maghiarilor din România să se alăture efortului comun de a apăra și a consolida democrația liberală din țara noastră.

Sunt convins că acesta este drumul care va aduce bunăstare și un sentiment de siguranță comunității maghiare din România, așa cum va aduce bunăstare și siguranță tuturor românilor.

Vă urez dezbateri fructuoase în cadrul acestui Congres!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Ce pramatie, s-a obosit de stat degeaba, acu face si politica udemerista. Doare la basca, slujba buna, salar baban, coana Carmen imparateasa minijupelor, trai neneaca!

  2. UDMR o sa raspunda DA la Cluj in fata electoratului maghiar, care nu agreeaza deloc alianta cu infractorii din PSD-ALDE si apoi acelasi UDMR zice alt DA in Parlament cand voteaza cot la cot cu infractorii PSD-ALDE, ca sa-si salveze penalii cu dosare penale din UDMR!
    Rusine, escroci ca si cei din PSD-ALDE!
    De 30 de ani UDMR e partidul balama cu care partidul majoritar romanesc guverneaza cum vrea, fix cum la un moment dat a fost UNPRul lui Gabriel Oprea!
    Mai ales ca UDMR e partidul prieten al lui Viktor Orban, sperietoarea UE!

    • @lili: Nu vrei tu (editat) la unguri? Esti o scumpete si pun pariu ca faci un blowjob reusit!?

    • pardon domnul, dar sunteti eliptic, neinspirat si, deci, nu spuneti nimic. n-ar fi prea mult, dat fiind contextul, dar nici umor n-aveti.

  3. Ba nene, toti se unesc si se invita intre ei dar cetatenii,pe alegatori,traitorii din tara si strainataturi,cand ii invitati la negocieri sau armonie in liniste si pace? Degeaba va uniti,tot cetatenii vor decide soarta voastra!

    • Iti faci iluzii daca crezi ca vor vota altfel decat se ordona de la Budapesta-cartesc ei,dar nu ies din front,nu te amagi ; ceea ce la noi se considera a fi demn de ridiculizat ,la ei inseamna „disciplina”,”solidaritate”,”superioritate”etc.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.