Iohannis, campanie cu iz de ilegalitate

Deşi campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineaţă, Klaus Iohannis a postat pe Facebook, sâmbătă seara, un îndemn la vot folosind culorile şi grafica de campanie a PNL.

De (R.C.)
Iohannis, campanie cu iz de ilegalitate

Deşi campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineaţă, Klaus Iohannis a postat pe Facebook, sâmbătă seara, un îndemn la vot folosind culorile şi grafica de campanie a PNL.

Preşedintele Klaus Iohannis pare că sfidează Constituţia şi legile până în ultimul moment înainte de alegeri, scriu colegii de la știripesurse.roDeşi campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineaţă, Klaus Iohannis a postat pe Facebook, sâmbătă seara, un îndemn la vot folosind culorile şi grafica de campanie a PNL.

Potrivit art. 98 al Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, „constituie contravenții, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să constituie potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte:

t) încălcarea prevederilor art. 16; continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum și sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, o anumită alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale ori un candidat independent.

  • content-image
Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Il invinovatesti fara a fi vinovat. Omul este un incult in orice problema. Vorbeste dupa ce-i dicteaza altii. Vina sa este ca nu are minte de presedinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.