Se cere reexaminarea amenzilor pentru munca suplimentară

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea Codului muncii care vizează sancţionarea contravenţională, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei, în situaţia nerespectării dispoziţiilor privind munca suplimentară, informează Agerpres.

Potrivit reglementării actuale, art. 260 alin. (1) lit. i) din Codul muncii prevede: ”Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: (…) i) nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei”.

„Având în vedere faptul că scopul reglementării este acela de a înăspri regimul sancţionator doar pentru situaţia prestării orelor suplimentare dincolo de limita legală prevăzută de art. 114 alin. (1) din Codul muncii – respectiv de 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare sau, în cazuri excepţionale, peste 48 de ore pe săptămână – dar cu îndeplinirea condiţiilor stabilite de art. 114 alin. (2) din Codul muncii, considerăm că, pentru un plus de claritate a legii, ar fi necesară circumstanţierea acestei sancţiuni, prin indicarea în mod expres a situaţiilor privind munca suplimentară de natură să atragă aplicarea unei amenzi contravenţionale”, se arată în solicitarea transmisă Parlamentului, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis joi AGERPRES.

Totodată, şeful statului semnalează că, potrivit dispoziţiilor art. 120 – 124 din Codul muncii, există şi alte posibile încălcări ale regimului muncii suplimentare cum ar fi efectuarea de ore suplimentare fără acordul salariaţilor; neplata orelor suplimentare sau neînregistrarea corespunzătoare a acestora; plata sporului prevăzut de lege pentru efectuarea muncii suplimentare, cu nerespectarea regimului prioritar al compensării cu ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice de la efectuarea muncii suplimentare.

În opinia preşedintelui, Parlamentul ar trebui să clarifice dacă înăsprirea sancţiunii pentru încălcarea dispoziţiilor privind munca suplimentară vizează doar situaţia urmărită de iniţiatori – cea a prestării orelor suplimentare dincolo de limita legală prevăzută de art. 114 din Codul muncii – sau se referă/se aplică şi altor situaţii.

Iohannis mai susţine că ar fi necesar ca sintagma „pentru fiecare persoană identificată ca prestând muncă suplimentară” să fie circumstanţiată la persoanele pentru care nu s-au respectat dispoziţiile în domeniu, în caz contrar putându-se înţelege că amenda ar fi aplicată tuturor persoanelor care prestează muncă suplimentară într-o companie, deşi dispoziţiile legii se aplică numai în cazul unor angajaţi.

„Potrivit art. 260 alin. (1) din Codul muncii, în celelalte cazuri de răspundere contravenţională în care încălcările sunt raportate la ‘fiecare persoană identificată’, amenda contravenţională este limitată la o valoare cumulată de cel mult 10 ori maximul amenzii, exemple în acest sens fiind dispoziţiile art. 260 alin. (1) literele e), e1), e2), e3) şi o). Din această perspectivă, apreciem că ar fi utilă reanalizarea legii transmise la promulgare şi sub aspectul stabilirii, şi în acest caz, a unei valori maxime cumulate, soluţie legislativă care ar fi în acord cu viziunea de ansamblu a legiuitorului în ceea ce priveşte regimul sancţionator din cadrul Codului muncii”, mai solicită preşedintele în cererea de reexaminare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Ba „bulangiule”, mai bine ai citi cartea tarii numita Constitutie,sa afli pe ultima suta de metri ce atributii ai ca scaunar in principala functie a tarii, decat sa inviti pe altii sa citeasca cartile scrise de altii semnate de tine ca,tu fiind proprietarul scriiturilor! Chiar ne crezi iresponsabili sau prosti privind viziunea sau activitatea ta zilnica, ca primul scaunar al tarii?

  2. Ca sa fie pe placul lui johanis, pnl va trebui sa promulge o lege privind PREMIEREA VACANTELOR PREZIDENTIALE SUPLIMENTARE.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.