„Având în fundal definiția lui Nietzsche despre nihilism, Klaus Werner Iohannis a devenit nihilist cu acte în regulă: <Ce înseamnă nihilismul? Faptul că valorile cele mai înalte se devalorizează>. Dragostea fără de măsură față de minoritățile sexuale (vai de mine, e hate speech?) l-a metamorfozat pe domnul președinte în agentul disprețului dozat într-un insecticid (cred că, mai pe românește, așa-i spune flitului) față de <majoritățile> (heterosexuale). Ăsta se numește progresism, care este un alt sinonim pentru comunismul <tolerant> al omului recent. Sau <așa cum se spune popular>, în timp ce unii suntem niște muște intolerante, infatuate și vrednice de a fi ucise cu flitul, alții sunt oameni cu <mințile luminate> la neonul progresismului și vrednici să trăiască plenar din pâinea toleranței neomarxiste. Trag nădejde că eu, o muscă conservatoare, infatuată și neafiliată politic, am priceput bine, în spiritul fidel al drepturilor omului, ce a vrut să ne transmită domnul președinte”, a scris episcopul Ignatie pe contul său de Instagram.
Este a doua replică-atac din partea BOR la adresa lui Iohannis, după cea a purtătorului de cuvânt, Vasile Bănescu (vezi Aici).
Iohannis a spus marți la o dezbatere, referindu-se la cei care au promovat referendumul pentru familie, că românii „au dat o lecție imensă acestor infatuați care au propagat ura și i-au tratat cu flit”.
„Românii au fost mult asupra clasei politice care au promovat agresiv, cu un discurs bazat pe ură și intoleranță acel referendum. Românii au arătat că sunt un popor deschis și că acționează cu totul și cu totul altfel decât acționează unii politicieni și sociologi”, a mai afirmat Klaus Iohannis
VIDEO Iohannis despre referendumul pentru familie
Acesta este „crestinul „Iohannis, care merge si pozeaza ca un fariseu duminica de duminica la Sibiu la Biserica Evanghelica ,unde asculta evangheliile,din care a inteles sa predice contrariul familiei crestine ,catolice,luterane,evanghelice, de orice cult admis de lege ,condamnand pur si simplu Referendumul pentru familie ce a avut loc! „Crestinul”Iohannis propaga ura si infatuarea scaldat in satisfactia progresismului neomarxist, neocomunist care doreste omul cavernelor,paganismul antic scos din hrubele Babilonului promovat de Iluminati de veacuri pana in actualitate cand,prin oameni ca „evanghelistul” sasilor transilvaneni improasca cu noroi valoarea esentiala a familiei traditionale , civilizatia umana, credinta neamurilor crestine ,Europa crestina.Iohannis este un pion periculos infipt intr-o functie nemeritata ,dar din care otraveste cu imoralitatea si scopurile unor organizatii oculte la care a aderat impotriva juramantului la care s-a angajat.Fie ca modul luciferic in care jubileaza sa-l azvarle cat mai repede din jilt,neputand fi admis de catre NATIUNEA si Credinta noastra ,a CRESTINILOR .Fiecare zi a sa si fapt al sau arata ca individul nu a ales Binele ci opusul.