Iohannis, din nou la schi în Munții Șureanu

 Președintele Klaus Iohannis a fost fotografiat, sâmbătă, la schi în Munții Șureanu, pentru a treia oară în acest an. La Șureanu se află domeniul schiabil situat la cea mai mare altitudine din țară, denumit ”Elveția României”, datorită peisajelor foarte frumoase.

Şeful statului a fost fotografiat, sâmbătă, în timp ce aştepta să urce cu telescaunul în vârful unei pârtii de pe domeniul schiabil Şureanu, unde altitudinea maximă depăşeşte 2.000 de metri.

Președintele a mai fost fotografiat pe pârtiile de la Șureanu în 6 și 27 ianuarie, dar și anul trecut. Zona este una preferată de acesta pentru practicarea sportului de iarnă.

Masivul Şureanu se află în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu judeţele Vâlcea şi Sibiu. Domeniul schiabil este alcătuit din nouă pârtii care însumează 11 kilometri.

Amenajarea porneşte de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maximă ajunge până la 2.010 de metri, unde se află limita superioară a pârtiilor.

În afară de pârtiile amenajate, zona prezintă un deosebit potenţial pentru schi în afara pistei.

Domeniul Schiabil din Munţii Şureanu a fost inaugurat în anul 2009, în urma unei investiţii private. Aici există asistenţă Salvamont, şcoală de schi şi snowboard, centre de închiriere, restaurante şi câteva unităţi de cazare.

Unicul drum de acces spre pârtii este pe ruta Sebeş – Şugag – lacul Oaşa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Şureanu (DJ 704).

Distanţa de la Sebeş este de 82 de kilometri şi poate fi parcursă în circa două ore.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Va cam deranjeaza ca presedintele nu participa la paranghelii cu manele, nu se trage de sireturi cu toti puscariasii , s.a.m.d.,asa cum fac tilharii ce conduc pentru scurt timp tara.

    • Nu ma deranjeaza ca merge la schi,ci ca-l doare in bască de Romania cu mana la piept….

    • Nu are nimic, zero sentimente, pentru Romania si pentru romani. Sunt doua lucruri cu care toarasu’ presedinte, plin de el si tare ingamfat, e perfect paralel si complet indiferent. Unul care sa fie mai toxic pentru Romania e Lazlo! Poate ca data viitoare il punem pe acesta presedinte, ce ziceti, dragi #concetateni? Mai ales daca ne ajuta si PSD-ul cu inca un model Ponta contracandidat?

    • ERA BINE , D.LE ZIARIST SA TE DOCUMENTEZI , MINIM ! ORICUM , ESTE MAI DECENT LA SCHI , DECIT LA CIRCIUMA CU BECALI , CA ALT PRESEDINTE !

  2. Problemele șiviitorul pentru României fiind lăsate pentru spre hotărâre la curțile străinilor, este normal să se relaxeze transmițând asfel românilor “mei” ca nu are rost să se agite, fiincă din Carpați în Tenerife doar decizii apocrife. Avem și noi instituție prezidențială, avem Președinte, președintele are consilieri , SPP să-l păzească Guvern, protestatari etc… ce mai vrem? Vorba cântecului: Președintele e la schi, în munți iȘurianu / Ura lelița mea, în munții Șurianu. / El are o nevastă, el are o nevastă / Ura lelița mea el are o nevastă. / Etc..

    • Vai ce grija ai tu de dulapu’ de la Cotroceni…vezi sa nu ti-l rupi tu intre timp.

  3. Tara weekend-lui bine facut. Mai Wernere, multi romani lucreaza si sambata. Uitasem, tu nu esti roman !

  4. Mai scoate , mai sunt postari , nu le mai da cu zgarcenie . Te joci cu nervii oamenilor de-a moderarea ? Scoate toate postarile la vedere , nu p-alea denigratoare si pline de invective la adresa Presedintelui . E o postare despre Buduca , mens sana in corpore sana si timpul liber al lui Dragnea si Tariceanu , nu contine cuvinte jignitoare si e plina de adevar . De ce refuzi sa o publici ? Cine esti , de fapt , domnule moderator ?

    • Nu poate lasa postarile referitoare la urmasul partidului unic,le lasa pe cele ale aplaudacilor rosii.

  5. I-L doare in c….r de romani si Roma NIS! Individ penal penibil!!!!

  6. Imediat dupa reunificarea Germaniei, nemtii le-au promis ajutor ungurilor c-acestia sa obtina autonomia Targului Secuiesc. Iar odata cu venirea lui Johannis la Cotroceni acesta a inceput sa duca o politica de dezbinare si ura interna intre noi, romanii, pentru a slabi Romania ca tara si ca natiune. Conform principiului un popor slab si dezbinat este cel mai usor de cucerit chiar fara folosirea armelor. In aceasta nota trebuie privita toata activitatea de tradator de tara a plavanului nemtesc din Dealul Cotrocenilor si de ce acesta o sustine pe Kodrula in distrugerea progamata a mediului de afaceri si politic romanesc, aruncand cetatenii care-l incomodeaza pe presedinte la inchisoare, DNA construind dosare penale bazate pe probe flase si marturi mincinoase. Tocmai ca ungurii sa-si indeplineasca obiectivul conform intelegerii cu nemtii.

  7. E o statiune de vis!Ceva teren acolo a vandut si Hidroelectrica catre Biserica Romana…e o manastire de taici acolo..nu chiar Seku dintr-un Lemn,dar totusi..si moteluri private…

  8. Este cel mai bun președinte pe care l-a avut România, îl voi vota și a doua oara.Foarte bine că schiază,nu vad care este problema, alții pescuiesc la Belina.

    • Un prostovan in plus nu se pune, asa ca ce vezi sau nu vezi tu, nema problema.

  9. De ce nu publicati toate comentariile,sa stie lumea ce prsedinte avem???

  10. In concluzie – ori de ninge ori de ploua, sotul doamnei Carmen, si-a cumparat canadiana noua ! Sa fie sanatos si la punga gros ! p.s.- acum nu mai putem sa zicem ceva despre: ” Palton … ” !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.