Iohannis : Este necesar un Guvern de centru-dreapta

Într-un interviu acordat ziarului La Repubblica, Klaus Iohannis pledează pentru unitate, pentru implementarea programului său politic, subliniind totodată că este necesar un Guvern cu politici de centru-dreapta, potrivit site-ului Mediafax.

„Au trecut 25 de ani (de la Revoluţia din 1989 – n.red.), au fost succese şi insuccese, acum să privim spre viitor. Situaţia complexă dintre Est şi Vest necesită o acţiune europeană comună. Iar eu sunt încrezător într-un parteneriat din ce în ce mai amplu cu Italia”, a afirmat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă există posibilitatea unei relaţii normale cu Rusia condusă de preşedintele Vladimir Putin, Iohannis a răspuns: „În prezent, situaţia este mai dificilă. Este necesară o acţiune comună la nivel european. În momentul de faţă, relaţia cu Rusia este influenţată de criza din Ucraina şi de percepţia privind o politică agresivă, incompatibilă cu dreptul internaţional. Când vor fi depăşite aceste obstacole, putem reexamina relaţiile cu Moscova”.

Întrebat despre o posibilă coabitare cu fosta majoritate, social-democraţii lui Victor Ponta, Iohannis a spus: „Preşedintele are o viziune şi un rol de prim-plan, în politică şi în societate. Este ales de popor, are atribuţiile şi legitimitatea pentru a crea dialog şi consens şi pentru a juca rol de mediator. Voi fi mereu un preşedinte care priveşte la interesele naţionale şi care poate uni politicienii. Dar amintindu-le politicienilor responsabilităţile faţă de obiectivele comune. Voi avea mereu un raport instituţional cu orice guvern. Voi fi un preşedinte care se va gândi permanent la interesele naţionale, nu la cele de partid, pentru a îndruma liderii politici pe căi convergente. Dar cred că va fi necesar un Guvern mai eficient, capabil de viziuni pe termen lung şi căruia politicile de centru-dreapta îi pot oferi soluţiile necesare”, a răspuns Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.