Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a declarat vineri șefului statului este „foarte bine informat” în legătură cu fiecare pas din cadrul procedurii de extrădare a lui Sebastian Ghiţă şi este „foarte mulţumit” de modul în care s-a acționat.
”Preşedintele României e foarte bine informat în legătură cu fiecare pas care a fost înfăptuit în cadrul acestei proceduri. Preşedintele este foarte mulţumit de modul cum au acţionat instituţiile în acest caz”, a spus Dobrovolschi într-o conferinţă.
Întrebată dacă Iohannis a avut vreo discuţie cu omologul său din Serbia pentru facilitarea extrădării lui Sebastian Ghiţă sau dacă s-a implicat în vreo negociere în acest sens, Mădălina Dobrovolschi a răspuns că ”preşedintele şi-a exercitat exact atribuţiile şi este foarte bine informat” în legătură cu procedura în acest caz.