Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a spus, duminică, la Iaşi, că afirmaţia sa potrivit căreia este un politruc a fost un experiment didactic, o afirmaţie autoironică, cu scopul de a demonstra că PSD se ocupă doar de copiat, folosind cuvântul pentru a-l ataca.
„Nici bine n-am ieşit din Congresul PNL, unde am prezentat viziunea mea asupra instituţiei prezidenţiale, adică un preşedinte mediator, integrator, dar ferm, care vindecă faliile din societate şi care adună specialişti şi politicieni, şi am constatat că la puţin timp domnul Ponta iese exact cu acelaşi text, pe care nu l-a avut niciodată înainte. Mi-a dat de gândit”, a spus Klaus Iohannis, potrivit site-ului Mediafax.
El a explicat că afirmaţia sa făcută recent, că este un politruc, a fost un experiment didactic, pentru a demonstra că „PSD copiază orice”.
„Fiind profesor de fizică de liceu ştiu cum se construieşte un experiment. Experimentul a fost simplu. Într-o întâlnire pe teme de educaţie am făcut această afirmaţia auto-ironică. Evident că nu mi se potriveşte. Sunt cunoscut ca un anti-comunist. A fost clar că nu eu sunt acela, dar am vrut să urmăresc ce face PSD cu acea afirmaţie. A copiat-o şi a venit exact să mă atace cu acest cuvânt. Experimentul s-a încheiat cu o concluzie clară: PSD nu are vreun proiect politic, vreun proiect de ţară şi, neavând vreo abordare pentru români, încearcă să improvizeze şi să copieze. Dacă venim noi cu o afirmaţie frumoasă, o regăsim şi la ei, dacă vin eu cu o construcţie care aparent le foloseşte pentru a mă ataca pe mine ca persoană, o copiază. În loc să vină cu soluţii, ei vin cu copy-paste”, a declarat Klaus Iohannis.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.