Iohannis, medierea unui conflict inexistent: „Mediezi cu cine şi ce?“

Primii paşi făcuţi de preşedintele Iohannis, în ceea ce priveşte medierea dintre Guvern şi BNR, nu sunt văzuţi cu ochi buni de ALDE şi PSD.  Mai ales că, spune deputatul ALDE, Varujan Vosganian, preşedintele Klaus Iohannis ”ţine partea BNR” în dauna guvernului. Mai mult, fostul ministru al Finanţelor spune că şeful statului ”a exagerat în această polemică”.

Şi vicepreşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, Iuliu Nosa (PSD), a criticat decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a avea discuţii separate cu reprezentanţii BNR şi ai Guvernului.

”Dacă e vorba de mediere şi la discuţiile privind mediarea participă numai o parte, întrebarea firească este <mediezi cu cine şi ce?>. Înseamnă că te informezi numai tu, nu mediezi. Ca să faci mediere e vorba de cel puţin două părţi”, a declarat Iuliu Nosa (PSD), vicepreşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

Parlamentarul a mai spus că nu şi-ar dori ca şeful statului să ţină partea BNR, ”dar e posibil”.

Şi preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Marius Budăi, a declarat, că preşedintele Klaus Iohannis s-a poziţionat tot timpul de partea BNR şi a avut critici la adresa guvernului, motiv pentru care ”e prea târziu să mai aibă calitatea de mediator”.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit miercuri la Palatul Cotroceni, cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi cu prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. De asemenea, şeful statului se va întâlni, vineri, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, şi cu premierul Viorica Dăncilă.

Şeful statului a declarat, luni, că va fi mediator între Guvern şi Banca Naţională a României, urmând să invite cele două părţi la Cotroceni.

„Este posibil ca anumite abordări ale Cotroceni şi BNR să semene, dintr-un motiv simplu, suntem oameni care înţelegem legile economiei şi vedem ce se intâmplă. Această abordare de a arunca în curtea BNR inflaţia, creşterea dobânzilor este fundamental greşită (…) Politicile fiscale ale guvernanţilor au dus la creşterea dobânzilor. Problema poate fi rezolvată printr-o abordare responsabilă şi politici guvernamentale sustenabile. Guvernele PSD nu au înţeles foarte bine urmările politicilor pe care le-au pus în practică, au trecut cu lejeritate peste argumentele Opoziţiei, ale mele. Ea poate fi corectată, dar dacă mai stăm mult se va ajunge la dezechilibre în scurt timp. Animozitatea BNR şi Guvern e profund dăunătoare. Voi face o mediere, adică vin la aceeaşi masă parţile care au o opinie diferită. În zilele următoare, voi invitat şi pe unii şi pe alţii la Cotroceni”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

În replică, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat marţi că nu e nevoie de o mediere – oferită de preşedintele Klaus Iohannis – între cele două instituţii. „Nu e un război între BNR şi Guvern. Noi colaborăm – asta nu înseamnă că nu ne mai şi criticăm între noi. Nu cred că e nevoie să avem şi o astfel de discuţie, există o relaţie între cele două instituţii”, a spus Eugen Teodorovici.

„Raporturile dintre BNR si guvern sunt, din punctul nostru de vedere, foarte bune”, a declarat şi Adrian Vasilescu, principalul consilier al guvernatorului BNR Mugur Isarescu, pentru ZF.

Neînţe­le­gerea dintre cele două instituţii ar fi fost iscată  de inflaţia în creştere – 5% inflaţie anuală în martie,  inflaţie care afectează politica guvernului de majorare a salariilor.

 Foto: Administrația Prezidențială
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

17 Comentarii

  1. Hai nu ne inebuniti !! stimata doamna Magda Colgiu!?.Prezidentul Romaniei KJW-Gogea isi ia in serios !!?? rolul de mediator !![[ Kuku Bau ]] intre guvern si BNR.Ce sa-i invete stimata domana domnul KJW pe cei din guvern si Bnr.Cum se obtin vreo sase [[ 6 ]] case din meditatii!?.In calitate de profesor de fizica sic!!in Sibiu , obtinute bineinteles in calitate de primar al Sibiului.Haideti domana , va rugam frumos , nu ne mai insultati inteligenta. Domnul KJW. mai doreste sa pupe inca un mandat de prezident peste colonia Romania, dupa model Basau Traienica!.Sansele de izbanda sunt foarte mari, tinand cont de calitatea Iobagilor si Sclavilor din Colonie spre Sado-Masochism!. Amin!.. Stelu

    • Dobroe utro gaspadinu! Ai dreptate, cum poate sa „medieze” un fost „primar” si „profesore de fizica”[e drept cu doctorat, dar ne plagiat sau dat de don’gheneral izmana] intre BNR condus de un membru al Academiei si un guvern de impostori semianalfabetzi, condus de vasilica docila-globina-buuget?! Pupici, de la „stalin si poporul rus…”!

  2. Sa intelegem ca ,in urma intalnirii dlui Pres. cu reprezentantii matusalemici ai BNR vom asista la o prabusire a eur in fata leului ?!…si ROBOR o sa scada spectaculos ?!… ca doar si BNR trebuie sa dea o mana de ajutor in campania electorala a respectivului Pres.
    Facem un pariu ?!

    • Stai linistit, geniile PSDiste in frunte cu Vasilica, Valcov si Orlando ii vor da gata si pe Johannis si pe Isarescu si pe PSDistul Florin Georgescu, Prim Viceguvernator la BNR!
      Pai, cine se pune in Romania de azi cu Vasilica si cu „geniile” care o asista?!
      Cine-i scrie biletelele de pe care abia citeste de fiecare data?!
      Astea-s geniile” PSDiste, toti cu studii „inalte” la fabricile de diplome ale Abramburicai, studii facute dupa ce-au intrat in politica, evident!
      O sa fie bine, azi am citit Comunicatul Guvernului privind vizita Vasilicai in Israel, spune asa:
      „Discuțiile vor fi axate pe evaluarea stadiului relațiilor bilaterale româno-israeliene, cu accent pe identificarea oportunităților de valorificare suplimentară a cooperării în domenii de interes comun. De asemenea, discuțiile vor prilejui un schimb de opinii asupra evoluţiilor politice și de securitate în plan regional şi global.”
      http://gov.ro/ro/media/comunicate/vizita-oficiala-in-statul-israel-a-prim-ministrului-romaniei-viorica-dancila&page=1
      GLOBAL(!!!), v-o imaginati pe Vasilica cum va citi dupa biletel cand va discuta despre „evolutiile politice si de securitate la nivel regional si GLOBAL”???!
      Cand ea, sarmana, nu poate spune LIBER 5 cuvinte consecutive si INTELIGIBILE fara sa citeasca dupa biletelele consilierilor?!!
      Doamne, iarta-i!!

      Cotidianul, va rog sa dati comentariul!

  3. frecatis frecandis la greu: vaxilica şi plăvanis sunt paraleli, iar măgurel e antiromân, plătit din banii românilor…

  4. Cine-a fost pionier stie, in gradina Palatului, care de fapt ditamai parc, poti sa te dai cu bicicleta cat vrea „forta muschilor sale”. Dinclo „datului in stamba” ca nu prea mai le are si de solist vocal, plimbarea a fost de conferinta de presa inopinata, popular in mijlocul strazii. Unde a zis „dixituri”. * Nici una nici doua si-a erijat „mediere”. Ca nu i-a si mers, intai l-a chemat la el pe Mugurel. Sa-l prelucre, dandu-i cOraj sa dea la guvern contrele bine. Si pe dna. Viorica apoi, sa-i spuna galant ce bunele manEre nu l-au lasat sa deverseze in public.

  5. Ce fac porumbeii in Israel?Se pare ca Levi,rabinul sef al PSD a remarcat ca Tel-Aviv si Tel-Drum au acelasi nume sau prenume,aici e usor incurcat!Deja au mutat ambasada?ca el poate cara mobila si ea poate da ajutor la geamuri….

    • Ehei, ia uite ce preocuapri marete are Vasilica in Israel, ne spune Comunicatul de presa al Guvernului de aseara, care sustine că Vasilica Viorica Dăncilă va face schimb de opinii cu oficialii Statului Israel despre „evoluțiile politice și de securitate în plan regional şi global”(!!):
      „Discuțiile vor fi axate pe evaluarea stadiului relațiilor bilaterale româno-israeliene, cu accent pe identificarea oportunităților de valorificare suplimentară a cooperării în domenii de interes comun. De asemenea, discuțiile vor prilejui un schimb de opinii asupra evoluţiilor politice și de securitate în plan regional şi GLOBAL.”
      http://gov.ro/ro/media/comunicate/vizita-oficiala-in-statul-israel-a-prim-ministrului-romaniei-viorica-dancila&page=1

      Poti face un exercitiu de imaginatie s-o „vezi” pe Vasilica discutand despre „evoluțiile politice și de securitate în plan regional şi global”?!
      NU poti, vezi!!?
      Vasilica noastra poate!!!!!

  6. Nefiind un sustinator al lui Iohanis,dar un profund dezamagit de derapajele (sa nu le spun altfel) clubului feminin, galagios patronat de parintele mogulului de Salcia intreb retoric daca o discutie intre doua institutii cu puncte de vedere oarecum diferite, gazduita de o alta institutie imputernicita de Constitutie la un astfel de demers este contraproductiv? Cat priveste comentariile fiind pe langa subiect n-are rost sa fie puse in discutie,mai ales ca nu contin decat elemente de propaganda psd-ista de slaba calitate.

  7. Problema are rezolvare simplă după capul ministrului finanțelor: nu contează faptul că guvernanții, respectiv miniștrii de resort sunt bătuți în cap și clei de deștepți. Inflația, fiind ceva legat de atribuțiile Băncii Naționale, trebuie ținută-n frâu de bancă indiferent de prostiile uriașe comise de către guvernul român. Fără comentarii.

  8. Imi aduc aminte de o vorba a lui Dinescu in decembrie 89: ” Fa-te ca lucrezi” ….O fi vreo asemanare cu realitatea zilei!? Sau nu cumva se incalzesc motoarele pt anul viitor!? Intre timp ne plimbam si noi cu bicicleta… tre`sa recunosc ca ii sta mai bine in postura de cetatean obisnuit imbracat casual…decat in hainele prea stramte de presedinte, pe care e dator sa le poarte…

    • Expresia amintita era:”Mircea fa-te ca lucrezi” si a fost rostita de d-l Ion Caramitru catre Mircea Dinescu. Oare i-si inchipuia actualul director al Teatrului National ca-l „unge” pe Dinescu Presedinte? In rest e bine ca avem un presedinte polisportiv priceput la: tenis, schiat, ciclism, #rezistent, unde socializeaza din plin. Se pare ca, de la Meditator, a trecut la Mediator. Nu stiu in ce masura Guvernatorul BN poate controla/influienta evolutia: inflatiei, cursului RON fata de Euro,$,etc, sau a preturilor. Din presedinte tacut, a devenit presedinte bagator de vina, care este intr-o permanenta Campanie Electorala.

  9. Treaba e de tot rasul ! O mediere in care cei in cauza,contesta faptul ca ar exista un conflict,spre deosebire de altele in care o tara intreaga e plina de contestari,fata de care s-a manifestat o tacere asurzitoare ! Interventia promovate seamana cu ajutarea babei sa treaca strada,desi ea n-are nici o intentie sa traverseze.

    • Multumesc pt corectura…sincer, nici nu mai eram sigur…ori dinescu ori caramitru….ideea este insa aceiasi.

  10. Iohanis vrea sa fie smecher ! Il pune madama Pralong sa fie smecher. Ar fi fost o capcana ….ca sa aiba pe urma ce comunicate odioase sa dea Pralong…..

    • Vrea Iohannis , da’ nu va reusi in veacul vecilor ! Deja tot ce exista in materie de jmecherie i s-a repartizat unui hamster cu mustata !

  11. Doamna prim ministru se fereste de o intalnire cu reprezentantii Bancii Nationale pentru ca este incapabila sa faca fata unei discutii tehnice asupra finantelor tarii. De aceea fuge ca dracul de tamaie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.