Președintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere, joi, la Bruxelles, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, potrivit unor fotografii publicate de Administrația Prezidențială.
Iohannis participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
„Noi întotdeauna avem o poziţie potrivită şi bună, dar în chestiunea Brexit o să avem în primul rând o discuţie în Consiliu. Marea Britanie a cerut o prelungire până în 30 iunie şi deja sunt multe voci care spun că Brexitul se poate prelungi, dar este bine să se termine înainte de alegerile europarlamentare. Vom primi şi sfatul departamentelor de jurişti şi de legalitate şi vom avea o discuţie pe această temă şi la sfârşit vom avea, sper, o poziţie comună, care este rezonabilă şi ajută şi partenerii britanici. Cam toţi dorim să îi ajutăm, dar ei trebuie să ajungă odată la o concluzie. (…) Pe noi toţi ne avantajează un Brexit ordonat. (…) Acordul este unul bun, am participat cu toţii la a crea acest acord, a fost negociat de echipa noastră şi este cea mai bună variantă. Aşa-numitul hard Brexit este foarte problematic în primul rând pentru Marea Britanie, dar nici nouă nu ne convine, fiindcă vrem să construim o relaţie bună de viitor şi atunci este bine să începem cu dreptul, nu cu stângul”, a precizat Iohannis, înaintea participării la prima sesiune de lucru a reuniunii Consiliului European.
El a afirmat că, teoretic, este foarte posibil să existe un Brexit ordonat.
„Mingea este clar în curtea britanicilor, nu este la noi şi sperăm că din ce în ce mai mulţi vor înţelege acest lucru”, a spus Iohannis.
Iohannis a spus că variantele de discuţie în privinţa amânării Brexit sunt 22 mai, 30 iunie şi o extindere pe o perioadă mai lungă.
„Mesajul UE va fi tot timpul acelaşi – că ne dorim un acord şi o retragere ordonată şi construirea unei relaţii viitoare în beneficiul ambelor părţi”, a punctat preşedintele.
Klaus Iohannis a menţionat că la întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, s-a discutat şi despre variantele în cazul Brexit.
„Cred că o să fie o discuţie deschisă, spre găsirea unei soluţii măcar pe moment”, a afirmat acesta.

Cât de preocupat este domnul președinte Iohannis de soarta Angliei. Înduioșător. Și la fel de implicat personal că la Cotroceni: “Vom primi și sfatul departamentelor de juriști și de legalitate și vom avea o discuție… “