Iohannis mai rău i-a încurcat: „Pericol”!

profesor, sibiu

Reprezentanții asociațiilor de elevi din Constanța, București și Ilfov, Maramureș și Vâlcea dezaprobă noile măsuri anunţate de autorităţi privind redeschiderea şcolilor şi spun că decizia închiderii unităţilor acolo unde media ultimelor zile este de trei sau mai multe cazuri la mia de locuitori îi va pune în pericol pe elevi şi pe personalul unităţilor de învăţământ. Asociaţiile cred că suspendarea cursurilor după ce timp de mai multe zile se înregistrează numărul minim de cazuri va fi o decizie luată mult prea târziu, având în vedere modul rapid în care se răspândeşte virusul.

Asociaţiile au transmis, miercuri seara, un comunicat de presă referitor la anunţul preşedintelui Klaus Iohannis privind măsurile de reluare a cursurilor care se vor aplica din 14 septembrie.
“Preşedintele a afirmat faptul că decizia privind suspendarea cursurilor, în contextul creşterii numărului de cazuri, va fi luată de Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă. Concret, şcolile se vor închide acolo unde există în media ultimelor zile, 3 sau mai multe cazuri la 1000 de locuitori. Reprezentanţii elevilor din ţară consideră că măsura va pune în pericol elevii şi tot personalul unităţilor de învăţământ. Suspendarea cursurilor după ce s-au înregistrat timp de câteva zile numărul minim de cazuri va fi o decizie luată mult prea târziu, având în vedere rapiditatea cu care virusul se răspândeşte în comunitate”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii elevilor precizează că în zona urbană capacitatea de testare este foarte mică şi va ascunde imaginea reală a evoluţiei epidemiologice.
“Mai mult, în marile centre urbane capacitatea de testare este foarte mică, fapt ce va ascunde imaginea reală a evoluţiei epidemiologice din localitatea respectivă şi nu va permite închiderea propriu-zisă a unităţilor de învăţământ într-un timp util, astfel încât să prevenim crearea unor focare la nivel de unitate de învăţământ”, arată sursa citată.
Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Sabina Spătariu, consideră că autorităţile au dovedit că totul se face cu jumătăţi de măsură şi că elevii au aşteptat decizii ferme, dar au avut parte de simple declaraţii.
“Autorităţile au dovedit în această seară că totul se face cu jumătăţi de măsură. În Constanţa ar putea fi suspendate cursurile dacă am avea 900 de cazuri pe zi timp de mai multe zile, iar atunci va fi prea târziu să vorbim de prevenirea numărului de cazuri. Dacă apare un singur caz într-un liceu, trebuie ca activitatea să fie suspendată, iar DSP să realizeze ancheta epidemiologică imediat. Am aşteptat decizii ferme, dar se pare că am asistat la simple declaraţii, aşa cum s-a întâmplat încă din luna martie”, a afirmat Sabina Spătariu.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că noul an școlar începe în 14 septembrie, iar majoritatea elevilor merge efectiv la școală. Se au în vedere trei scenarii, în funcție de numărul de bolnavi din fiecare localitate, decizia fiind descentralizată local.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioana Radu 8499 Articole
Author

16 Comentarii

  1. Și voi ce-ati vrea??..ce măsuri să ia statul??.. să vă dea zilnic cate o liniuță !?cate o curva??..ce morții mă-tii vrei să-ți dea statul??..uite in Anglia măsuri …pentru fiecare zi lipsa de la școală , tac-tu plătește 50 de lire amendă!!!..ce Paștele ma-mii voastre vreți analfabeților???.. duceți-vă dracului la școală că nu muriți ..dar la terase, plajele, mall ,la bairamuri,la futut nu va mai îmbolnăviți???..

  2. statul te vrea prost, iar beizedelele n-au iubit, nu iubesc si nu vor iubi niciodata scoala. este obscur cine conduce din umbra „asociatiile de elevi”…

  3. Plavanul de Sibiu face ce stie mai bine. Puţin ii pasa lui de siguranta profesorilor si a elevilor. Ordinul primit de la Merkel se executa, nu se discuta, mai ales cand esti o sluga care te numesti Iohannis.

  4. Au aparut iar mazaricii de la Constanta. Vocali tare.
    Lasati ca vine Mazare si va preda in club trasul pe nas si curvaraseala.

  5. Mai incompetent ca acest dascal de fizica nu va mai avea Romania alt presedinte. Daca pana si elevii ii dau sfaturi si-l iau la rost atunci a ajuns rau de tot. Nici macar cu incultul Petrov care era in afara scolii nu si-au permis astfel de ‘amabilitati’.

  6. Hamm-Hamm-stein, aplaudak de Cotrocean cu școala vieții, ȘTIE CUVINTE: LINIUȚĂ, CURVĂ… Mai știe cântece de leagăn ce conțin idilice expresii părintești: morții mă-tii, paștele mă-tii, duceți-vă dracu la futut.Și alte cuvinte: terase, plaje, mall, bairamuri. Băi, hahaleră, LA VREME DE RĂZBOI, UNII SE ÎMBOGĂȚESC DIN SPĂLATUL MORȚILOR! Asta face PREȘEDINTELE TĂU și Guvernul genocidar al bolnavilor cronici. În afară de limbaj, ce te recomandă? Îți iubești PREȘEDINTELE? Ia-l omule acasă, dar fii atent la buzunare. Chiar, ai cunoscut-o pe mămica aia a ta care te-ar vrea lovit de COVID, decât să plătească 50 de lire amendă? Cunoști multe mame dispuse să trăiască grija cotidiană pentru copiii lor care se culcă flămânzi? Ești oare copil de manelist, doctorand la Oxford pe bani progresisto-sorosiști? Ieși din eprubeta cu dejecții, schimbă dioptriile și poți AȘTEAPTA DEGEABA schimbarea Legii Identității de gen, sau Micșorarea pedepselor pentru violatori și pedofili. Dacă ești cumva simpatizant-pacticant LGBT, ai o speranță la PRESEDINTELE TĂU, mare lătrău împotriva României, lipsit de empatie părintească din pidoznice secrete casnice… Asta te leagă de PREȘEDINTELE TĂU, disprețul față de români și FAȚĂ DE COPIII ȚĂRII, tranzacționabili în mintea ta pe 50 de lire. Aștept să văd alte dejecții ieșind din gura-ți pline de miresme de canal. Curaj, expert aplaudak al NIMICULUI ABSOLUT, hai, deverseasă!

  7. Putzoii vor sa inceapa anul scolar ,cel devreme pe 20 decembrie, sa prinda vacanta de Craciun,dupa care inca o luna,doua,in 2021 si salutare,s-au scos
    Ce hal de tara si de de toate…

  8. TETEA, fratele din canalul cu dejecții al lui RAMMSTEIN! Doar atâta pot simpatizanții lui Iohannis? Ca să vedeți, oameni buni, ce părelnici siniștrii vor să fie etaloane de valoare în țara asta! Soluția ar putea fi castrarea idioților, ca in Germania nazistă, căci da, au simpatizanții naziști metode, nu-i învățăm noi. Nici Iohannis nu mai are nevoie de idioți la alte alegeri, cum bine știm…

  9. Am uitat ce pare/este mai important: TETEA zice de TRAS PE NAS, CURVĂSĂREALĂ, RAMMSTEAI zice de LINIUȚĂ, CURVĂ… Întâmplare sau destin comun? Sunt oare în sevraj simultan, împart aceeași LINIUȚĂ? Personalitate multiplu de doi? Dealeri sau consumatori? Sunteți PEȘTI din acvariile Constanței, detașați pe trotuarele de lângă Ambasada României din Londra? Cine vă condiționează LINIUȚA de o postare idioată, pro Iohannis?

  10. @rene.Cum vrei sa vorbeasca susținătorii lui penalis dacă expresia înjurătura ” muie psd” este folosita cu mandrie in disputele politice. Injurătura despre care profesorul(sic) de fizică spunea ca este o expresie acceptabilă. Este vreo diferență între ei și interlopii care se taie zilele astea prin capitală?

  11. Romania educata online -asta e viitorul.

    Majoritatea scolarimii stapaneste deja tainele smartfonului si tabletei.
    Probabil doar examenele importante ar trebui sa se mai tina in stilul clasic.
    Sa ne amintim spusele lui Base in context.

    Vor invata doar cei care apreciaza si isi doresc sa invete.

    Profesorii sa fie OBLIGATI sa puna la dispozitie elevilor si cursuri suplimentare in format digital sau scris , complementar la manualele oficiale, daca se merge pe varianta online.

    Testarile tip grila se pot face foarte simplu si rapid inainte de fiecare ora de curs, daca infrastructua e pusa la punct.
    Trebuie investitii masive in infrastructura aferenta.

    Necesitatea pentru cursuri clasice exista insa la clasele mici, 1-4, iar aici efortul trebuie facut inteligent in contextul pandemiei.

  12. rene spune:
    6 AUGUST 2020 LA 11:30
    Ai dreptate, m-ai convins.
    Hai sa vina mai repede PSD-ul, le da costume de cosmonaut si tablete la toti copii.
    Citind unele comentarii pe aici am ajuns sa fiu bucuros ca la varsta mea inca mai judec cu creierul meu.
    Vedeti ca mai aveti o problema. Daca dati tablete la copii trebuie sa desfintati si SRI-ul.Sa nu cumva sa spioneze copii.
    O idee ar fi in loc de tablete sa dati tablite. Atentie tablite nu placute. Placute ati luat si aveti stocuri cat pentru zece ani.

  13. Ce atat scoala BAAA!! Dauneaza grav manelismului si p.l.m.a are loc de munk odata la 4 ani!

  14. daca asa a fost, nu stiu, dar inseamna ca a ajuns inspector pe criterii etnice. Atunci nu-i cereti valoare, doar etnia primeaza, ca si in UBB, locurile de la BUGET se ocupa astfel cele mai mari medii peste 9 pt cursuri in limba romana, apoi scade media dupa limba maghiara sau germana pana spre 6, pt ca si in liceu este aceeasi poveste admiterea in limba germana in Ardeal se reuseste si cu 5, pe cand in acelasi colegiu in limba romana nu se reuseste nici daca ai 9,50 la testare nationala…unul ”tetea” vorbeste si el „de pe campie” sau de pe Vladeasa, pitica de 1836 m, dar mare pt niste oameni mici…
    PS a nu se uita ca Tara Fagarasului a fost a Tarii Romanesti deci Everestul romanesc, Vf Moldoveanu 2544 m este al…”miticilor” care l-au dat pe Mihai Viteazu, Vlad Tepes, Mircea cel Batran si pe intelectualul si martirul Constantin Brancoveanu, mai are cineva un martir care nu si-a tradat credinta pt a trai?

  15. Poate sa stea președintele si in cap de virus nu scăpăm nici cu hârtie igienică la nas …cui ii este frică sa stea in casă sau sa stea in subsol in cavou ,in beci ….ca sa ne punem o mască la gura când cumpărăm mancare este decent ,sa nu mai băgăm mesele de terasa grămadă e ok ,sa nu stam la coada in magazin 20 de persoane e ok ,sa nu trimiți un copil răcit la școală /grădinițe e ok restul sunt inepții

  16. Frumos, frumos Rammstein! Ce securist de soi esti tu, mai baiete! Ce-ai mai baga tu democratia cu pulanul in capul Pulimii votante care nu este de acord cu politica Partidului si cu Gauleiterul Suprem ! Romani, cascati bine ochii cand bagati voru’n urne ! Asta va pregateste Puroiul Galben: Dictatura !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.