Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor românilor care și-au pierdut viața în urma seismului care a avut loc în Italia, precizând că este „la curent” atât cu starea de sănătate a celor răniți, cât și cu eforturile de căutare a celor dispăruți.
„Cu profund regret am aflat de vestea decesului cetățenilor români, în urma cutremurului care a avut loc miercuri în Italia. Transmit cele mai sincere condoleanțe familiilor și celor apropiați. În aceste momente grele, sunt cu gândul la toți cei afectați de această cumplită tragedie. Durerea morții cuiva drag nu poate fi alinată cu nimic. Sunt la curent atât cu starea de sănătate a celorlalți cetățeni români răniți, cât și cu eforturile de căutare a celor care sunt, în acest moment, încă dispăruți”, a scris joi Iohannis pe Facebook.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat decesul altor trei cetăţeni români în urma seismului din 24 august de pe teritoriul Italiei. Astfel, la acest moment, numărul cetățenilor români care și-au pierdut viața în urma cutremurului este de cinci persoane, în vreme ce alți 11 sunt dați dispăruți.