Iohannis, Orban, Arafat, Cercel, Rafila, Vela, Tătaru n-au auzit în viața lor de personajul meu, Pitoșkin! Ei și-au bătut joc de țara asta cum au avut chef, își bat joc în continuare dar pe Pitoșkin ei nu-l păcălesc și pace. Își făcea selfie cu un soi de plăcere nebună. Pitoșkin, cine altul?! L-am văzut pe Facebook.
Apoi l-am întâlnit pe Twitter. Era și pe Instagram. Selfie de dimineață și până seara. Ca și voi. Și voi vă faceți selfie, oriunde, oricând, ieri, azi, mâine. Da, sunteți chiar acum în București, pe Calea Victoriei, sau la Milano, sau în Maroc, sau în Bali, sau la Suceava, sau pe plajă la Sulina sau, mai știe eu pe unde sunteți, poate în Maroc, poate în Costa Rica sau poate în Japonia!? Trebuie să fiți voi pe undeva, asta e sigur.
Pe un vârf de munte, acoperit de zăpezi sau de ceață. Pe malul mării, o mare din care ies animale fabuloase și nebune și stranii. Pe o terasă, la cafenea, ah cafeaua de Guatemala, de Etiopia, de Madagascar! Sau încă nu vă lasă Iohannis, Orban, Arafat, Cercel, Rafila, Vela, Tătaru să vă faceți de cap în timp ce ei își fac de cap! Trebuie să fie soare, soarele de sfârșit de mileniu. Îl căutați pe Bibescu, absolut sigur, nu virusul vreț să-l aflați că e o panaramă de virus, acolo, prostia și isteria sunt mari, zău așa! Știu eu, toată suflarea planetei îl caută pe Bibescu, e o chestie așa, legată de nemurire. Ah, Bibescu! Stați, nu eu sunt Bibescu, nu vă luați după aparențe, bine, bine, putem fi prieteni pe Facebook dar eu nu sunt Bibescu. Absolut deloc. Dar lasă. Stați pe o terasă la cafea, o cafea de zile mari, ce să mai vorbim.
Stați dacă Iohannis, Orban, Arafat, Cercel, Rafila, Vela, Tătaru vă lasă să stați tocmai acum când afacerile lor secrete duduie, mamă, mamă! Vă gândiți la tot felul de lucruri, da, da, așa cum mă gândesc și eu la tot felul de lucruri și mă întreb mereu în ce fel mă gândesc eu la tot felul de lucruri. Unele sunt banale, altele sunt caraghioase sau sărite de pe fix, buclucașe, poznașe. Dar sunt gândurile voastre, nu-i așa?! Adică, dacă vă gândiți la ceva, înseamnă că sunteți în viață. Sunteți încă în viață. Și gândul acesta vă dă aripi. Ce credeți despre asta? E povestea voastră, nu-i așa?! E povestea pe care o spuneți cu nesațiu de dimineață și până seara. Și povestea asta vă vălurește neîncetat. Și mie îmi place să spun povești.
Asta e. Parcă vouă nu vă place să spuneți povești, uite-așa, de dimineață până seara. Povești siropoase, povești terifiante, povești lacrimogene, povești de necrezut, povești bombastice, zău așa. Spui așa, tot soiul de povești până ce realitatea se confundă cu povestea, ziceți că nu-i adevărat. Păi nu e asta plăcerea plăcerilor? Drogul universal, povestea, să vezi și să nu crezi, ce să mai vorbim. Adevărate sau nu, poveștile ne cuceresc fără drept de apel. Stau chiar acum pe țărmul oceanului și mă gândesc ce poveste să vă spun, să vă amăgesc, să vă cuceresc, să vă năucesc, să vă văluresc cumva. Dar stai, Iohannis, Orban, Arafat, Cercel, Rafila, Vela, Tătaru nu vă lasă deloc, au de gând să vă pună din nou la popreală că prea v-ați zbenguit, prea ați vrut să fiți liberi, dragii mei, dragi!
Niste secaturi semidocte!