Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că rămânerea lui Victor Ponta şi a PSD la guvernare trebuie să facă obiectul unei analize a partidului, iar schimbarea imediată nu este în interesul nici măcar al celor „care ar trebui să preia puterea”, fiind posibile şi anticipate, transmite MEDIAFAX.
Întrebat dacă ar trebuie să rămână Victor Ponta la guvernare, Iliescu a răspuns: „Nu pot eu să spun, asta trebuie să fie o analiză proprie a partidului”.
Întrebat dacă în câteva luni e posibil să se schimbe majoriatea parlamentară, Iliescu a răspuns: „E posibil să fie şi alegeri anticipate. Altminteri în 2016 oricum vor fi alegeri”. Întrebat dacă e o variantă bună să fie anticipate, Iliescu a precizat: „Nu ştiu. Deci pot fi soluţii diverse”.