Ion Manolescu, actor și profesor la Conservatorul din București

Ion Manolescu s-a născut la 17 februarie 1881 la Breaza. După cursurile liceale, urmează Conservatorul Dramatic între anii 1903-1906, la clasa reputatului profesor și actor Constantin I. Nottara; a urmat o perioadă și Dreptul, însă la finalul celui de-al doilea an, abandonează studiile de drept în favoarea celor de teatru.

Aristizza Romanescu, profesoară la Conservatorul de Muzică și Declamație din București, îi oferă în timpul studiilor un angajament teatral în provincie, unde a fost distribuit în piesa “Între cinci”, jucând alături de Haralamb Lecca, Gheorghe Storin și Petre Locusteanu. La întoarcerea în București, la Teatrul Național, Ion Manolescu a jucat alături actorul Petrescu-Muscă, în piesa „Patru săbii”, care a avut numeroase reprezentații, în urma cărora a realizat mici venituri care i-au asigurat minimul financiar necesar existenței. Dar ajutorul financiar a venit și de la profesorii săi Constantin I. Nottara, Petre Liciu și Aristizza Romanescu, alături de care a jucat de fiecare dată când s-a ivit prilejul.

La terminarea Conservatorului, în 1906, Ion Manolescu a debutat în „Nelly Rosier”, spectacol care a fost susținut pe scena Teatrului Liric de trupa de teatru condusă de Petre Liciu, C.I. Nottara și Petre Sturdza, apoi întreprinde un turneu teatral alături de Constantin Tănase, Casimir Belcot, Al. Mihalescu, Al. Buzescu, Aura Teodosian-Radovici și Jeny Ricobony.

În 1907, a fost angajat la Teatrul Național din București, unde debutează în rolul unui profesor de pian din spectacolul „Sherlock Holmes”, adaptare de Ferdinand Bonu, după Conan Doyle, apoi joacă în “Ovidiu”, “Stan“, „Curcanii”. Îl înlocuiește pe titularul Aurel Athanasescu în rolul Rofles din piesa “Sanda” de Al. Florescu, apoi joacă rolul unui sergent, Arveisidin, din “Stingerea”, rol care îi va aduce aprecierea lui Pompiliu Eliade. Cel din urmă devine în 1908 director la Naționalul bucureștean și va institui numeroase reforme teatrale. Una dintre acestea a fost aceea că actorii, în caz de nevoie, să fie dubluri în spectacole, adică să preia unul sau mai multe roluri ale colegilor indisponibili. În 1913, Ion Manolescu a fost înrolat și a participat la luptele din Bulgaria, iar în toamnă se întoarce să joace pe scena Teatrului Național din București: Pală din “Vlaicu-Vodă” de Al. Davila, Robert din “Onoarea” de Suderman și “Mercuțio” din Romeo și Julieta de W. Shakespeare. La 1 mai 1914, demisionează și se îndreaptă către Compania Marioara-Voiculescu-Bulandra, unde va juca în piesele: „Anna Karenina” de Lev Tolstoi, Conrado din „Moartea Civilă” de Giacometti, Scarpia din „Tosca” de Sardou, bătrânul Duval din „Dama cu camelii” de Dumas, Oswald din “Strigoii” etc. În 1915, Compania Marioarei Voiculescu a fost desființată, lăsând loc Companiei Bulandra și, aici, Ion Manolescu încheie un contract pe cinci ani. La 15 august 1916 activitatea teatrelor a fost întreruptă datorită intrării României în război. Ion Manolescu a fost mobilizat și trimis comandant al Companiei a III-a de la un depozit de armament și, puțin după aceea, îl întâlnește pe Tony Bulandra, mobilizat și el la o unitate de automobile din orașul Iași. Alături de Maria Ventura, toți trei, din septembrie 1917 până în martie 1918, au jucat în: “Dama cu camelii” de Al Dumas-fiul, ”Îndrăgostita” de Porto-Riche, “Marșul nupțial” de Henri Bataille, “Moartea civilă” de Pholo Giacometti, “Mai presus de noi” de H. Berstein, “Nora” de Ibsen etc. În 1918, Ion Manolescu se întoarce la București, iar peste un an în 1919, participă la primul turneu în Ardeal și Bucovina, jucând în: “Moartea civilă”, “Gringoire”, “Recomandația”și multe altele. La întoarcere câțiva actori, printre care Ion Iancovescu, Al. Mihalescu, G. Storin, Elvira Popescu și Alexandru Buzescu, au pus bazele unei noi companii, Asociația Dramatică Excelsior, cu sediul la Teatrul Modern, și împreună vor deschide stagiunea cu piesa “La Glu” de Richepin. În același an,1919, Ion Manolescu devine primul președinte al Sindicatului Artiștilor Dramatici și, începând de-atunci, C.I. Nottara participă la întrunirile lui Ion Manolescu cu scopul de a discuta repertoriul teatral. Mai apoi, Ion Manolescu joacă în cadrul companiilor Marioara Voiculescu, Teatrul Mic, al cărui director era Ion Iancovescu, la Teatrul Eforie, unde va juca în „Magda” de Sudermann, parteneră de joc fiindu-i Agatha Bârsescu. Timp de aproape șase luni a fost chemat să joace și să participe ca director de scenă la montarea unor spectacole la Teatrul Național din Craiova. Aici, pe scena acestui teatru, a fost distribuit pentru prima oară în Hamlet și, revenit la București în martie 1925, Tony Bulandra îi propune să accepte un parteneriat în cadrul Companiei Bulandra-Manolescu-Maximilian-Storin, iar în 1927 a fost numit profesor la Conservatorul Dramatic din București, în locul profesorului său, Constantin I. Nottara.

Ion Manolescu se asociază cu alți actori în diferite asociații teatrale particulare și în 1929 este reangajat la Teatrului Național, unde va juca în: “Hamlet” și “Richard al III-lea” de W. Shakespeare, “Vestea Bună” de Mircea Ștefănescu, Guido din “Monna Vanna” de Maeterlink, “Înainte mai bine ca înainte” de Luigi Pirandello etc. Își continuă activitatea teatrală și după pensionare, pe scenele particulare și cele de stat, iar între anii 1937-1939 devine directorul Ligii Culturale la Teatrul Municipal.

Își cumpără o căsuță la țară în comuna Breaza, județul Prahova și, după mulți ani, între 1938-1944, devine primar al comunei. Aceleași idealuri artistice le-a împărtășit alături de actrița Maria Vecera, cea care i-a fost alături întreaga viață.

În 1953, prin decretul nr.43, Marea Adunare Națională a Republicii Populare Române îi acordă titlul de Artist al Poporului „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”. A participat la organizarea Teatrului din Brăila și apoi, datorită vastei sale experiențe, a fost numit director artistic la Teatrului Giulești, dar nu pentru multă vreme, pentru că, obosit, alege să se retragă la casa de la Breaza. Peste câțiva ani, în 1957, se va stinge, lăsând posterității un stil natural de interpretare.

Foto: Ion Manolescu, Colecția C.I. și C.C. Nottara

Articol scris de Daniela Dumitrescu, muzeograf, Colecția C.I. și C.C. Nottara, Secția de Antropologie Urbană, Muzeul Municipiului București;

Bibliografie:

Ion Manolescu, Amintiri, Editura Meridiane, 1962,Colecția C.I. și C.C.Nottara;

Simion Alterescu, Anca Costa-Foru, Olga Flegont, Mihai Florea, Letiția Gîtză, Jansco Elemer, Ovidiu Papadima, Ion Zamfirescu, Istoria Teatrului în România, Editura Academiei, Republicii Socialiste România, București, 1971, Colecția C.I. și C.C. Nottara;

Vera Molea, Teatrul Național din București în vreme de război (1916-1918), Editura ACS, Colecția Monografii.