Ion Ţiriac: Anul viitor o vom duce şi mai greu

Ion Ţiriac este de părere că România se va adânci în criză şi că anul viitor, în loc să începem să zărim luminiţa de la capătul tunelului, o vom duce „un pic mai greu”.

De cotidianul.ro - Autor
Ion Ţiriac: Anul viitor o vom duce şi mai greu

Ion Ţiriac este de părere că România se va adânci în criză şi că anul viitor, în loc să începem să zărim luminiţa de la capătul tunelului, o vom duce „un pic mai greu”.

Ion Ţiriac este de părere că România se va adânci în criză şi că anul viitor, în loc să începem să zărim luminiţa de la capătul tunelului, o vom duce „un pic mai greu”. În plus, dacă vom continua să ne împrumutăm pentru a plăti pensii şi salarii, spune omul de afaceri, „nu am făcut nimic” şi ne „subjugăm” degeaba pentru alţi 10-20 de ani. Dimpotrivă, dacă banii ar merge către investiţii, atunci un nou împrumut de la FMI ar fi justificat.

„Noi am ştiut că vine criza încă de acum 3 ani. Dar nu am ştiut că vine în halul ăsta! Ne-am pregătit pentru această criză şi am făcut tot ce era de făcut până în momentul de faţă, având însă în spate şi în ziua de azi resurse să o mai ducem. Pentru că, după părerea mea mai durează!”, a declarat Ion Ţiriac pentru site-ul incont.ro.

„Matematica este foarte simplă: dacă Statele Unite ies, dar al treilea trimestru mă îngrijorează foarte mult, după 6 luni ies complet Germania şi Franţa, după alte 6 luni celelalte ţări: Anglia, Italia, Austria, ţările nordice şi aşa mai departe. Şi după 6 luni ţările emerging markets (economiile emergente – n.r.) din estul Europei. Deci dacă Statele Unite cad în a doua parte a crizei din nou, adică se afundă, te uiţi între 5 şi 10 ani la deflaţie, la criză şi la nenorocire”, adaugă omul de afaceri.

Cât despre un nou împrumut de la FMI, Ţiriac arată că problema o reprezintă modul în care sunt folosiţi banii. În condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a declarat că situaţia fondului de pensii este una dramatică, având un deficit de 3,6 miliarde de euro, am putea asista la semnarea unui nou acord, doar pentru plata salariilor şi pensiilor, în loc ca prioritatea să fie investiţiile. „Dacă cineva ar lua 100-200 de miliarde şi mi-ar promite că toata infrastructura României în doi ani e gata şi suntem gata şi le cheltuieşte cum trebuie, da, dar altfel, să le iei numai să le dai pentru salarii, asta mă îndoiesc, pentru că la sfârşitul zilei ce faci? Rezolvi o problema de moment şi subjugi alţi 10-20 de ani. Eu nu aş face-o”, afirmă Ion Ţiriac.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.