Iordache nu regretă nimic

Fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache a afirmat că, dacă timpul ar putea fi dat înapoi, ar mai da OUG 13 de modificare a Codurilor penale, precizând că actul normativ nu a fost îndeajuns explicat şi nu a avut suficientă susţinere din partea colegilor de partid.

„Da. Atâta timp cât avem o decizie a CCR, OUG 13 nu cred că a fost îndeajuns explicată şi eu nu am fost îndeajuns de susţinut de colegii mei. Atunci când şi colegii mei mi-au reproşat-o, atunci am făcut un pas în spate. Dar vi se pare normal că oameni, pentru sume infime, primari, viceprimari, consilieri locali, care care au fost trimişi în instanţă şi achitaţi, aleşii locali să îşi piardă mandatul?”, a declarat Florin Iordache, vineri seară la Digi 24.

„Abuzul în serviciul trebuie discutat. Ne obligă decizia Curţii. Dacă punem (pragul pentru abuz în serviciu – n.r.) 200.000 e prea mult. S-a pus 10.000 e prea puţin. Dacă mă întrebaţi acum nu ştiu”, a completat social-democratul.

Întrebat dacă PSD are de gând să desfiinţeze secţia specială pentru anchetarea magistraţilor, reglementată prin OUG 90/2018, deputatul PSD a spus că nu deoarece înfiinţarea acesteia este „cel mai mare câştig al reformei în justiţie”.

Iorda

Pe 14 noiembrie 2018, Camera Deputaţilor a adoptat, în forma Guvernului, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă 90/2018privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.Ulterior PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională pe actul normativ adoptat de Parlament. CCR va dezbate sesizarea pe 13 martie.

În perioada Guvernului Grindeanu, Florin Iordache a fost ministru al Justiţiei. Executivul a dat, în seara zilei de 31 ianuarie 2017, o OUG prin care se erau modificate codurile penale, una dintre prevederi fiind impunerea unui prag de 200.000 lei pentru abuzul în serviciu. Decizia Guvernului a dus la proteste masive în toată ţară, inclusiv în Bucureşti, motiv pentru care OUG 13 a fost abrogată ulterior, iar Iordache a demisionat din funcţie.

Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Nu ar mai trebui data inca o data !Trebuia aplicata la publicarea in MO si modificata/abrogata conform deciziei ulterioare a CCR . Intervlul de 10 zile intre publicare si aplicare parca ar fi fost dictat de cei care au organizat protestele iar abrogarea inainte de pronuntarea CCR a fost alta greseala. Prin modul de abordare s-a deschis calea pentru guvern a unor continue „topaieli” si pentru # a unor continue proteste

  2. iordache, ing de la fabrica de mobila, absolventul de drept pe timpul mandatelor e din caracal, unde s-a rasturnt carul, cimitirul pe strada invierii, puscaria pe str libertatii si macaraua uitata intre blocuri si-acum. nu stie carte, inteleg, ca e tamplar, dar e fudul, impertinent, arogant, atotstiutor, nesimtit. onoare carieristule. te vrei europarlamentar pt plecaciuni si pupincurism??mars inapoi la caracal ca inv aghel cristina era c-un cap pestetine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.