Ipoteca Traian Băsescu

Ştiţi pentru cine a fost inventată democraţia? Pentru Securitatea din România (cândva ţara noastră – de mult ţara lor), Securitate care şi-a ales preşedintele foarte democrat al lui peşte din rândurile ei marine. România (fosta noastră ţară…) nu are numai datorii care deja o cocoşează, ci şi un mare Minus proţăpit la Cotroceni. Istoria îl va înregistra, probabil, pe Minus la rubrica „ipoteca Traian Băsescu”, plasat pentru încă vreo patru ani (o eternitate), cu prezumţie democratică, în fruntea statului.

Băieţi, aţi fost foarte şmecheri, aţi furat bomba atomică, aţi dus-o acasă şi aţi ascuns-o în WC. Despre democraţie e vorba, bineînţeles. Ce n-aţi învăţat voi la cursurile scurte de hoţie de la Băneasa e chiar lecţia de bază: că, pentru comunişti, democraţia e Cernobîl curat. Nu se fură şi, în nici un caz, nu se ascunde în WC. Îţi explodează sub fund când te aştepţi mai puţin. Cum se va sfârşi farsa tragică aflată în derulare la Bucureşti şi în toată fosta noastră scumpă patrie? Nici măcar FMI nu are habar, deşi a băgat miliarde de dolari în Minusul de la Bucureşti.

Eu am o părere mică: Minusul prezidenţial va trebui să renunţe la Minima blondă (Elena Udrea, ca să fim clari) de la Turism, Dezvoltare şi Alte Servicii Secrete. Ar fi o primă dovadă că băieţii de la Bucureşti s-au trezit din beţie. De când au primit banii de la FMI, o ţin într-un chef neîntrerupt. Dacă băieţii deştepţi şi-ar lua blonda acasă chiar înainte de a-l demite pe jalnicul Boc de Cluj, băiat disciplinat şi el, ar da o primă dovadă – minimă – de raţiune şi instinct de conservare.

Această dovadă (vorba Elenei Ceauşescu) ne-ar putea fi totuşi utilă, deşi, cu excepţia beneficiarilor direcţi, nimeni nu mai dă doi bani pe regimul de la Bucureşti. Nici Comisia Europeană, nici Moscova, nici FMI-ul, nici Vaticanul nu vor putea trece, cu toată bunăvoinţa, peste ipoteca Băsescu, fabricată parazitar şi sinucigaş pe nobila idee a democraţiei. E foarte greu, dacă nu imposibil, să construieşti ceva viabil pornind de la un Minus Absolut.

Desigur, rămâne oricând posibilă întâlnirea cu poporul, cu mămăliga naţională. E chiar ceea ce ne recomanda prieteneşte recent Mihail Gorbaciov, în vizită la noi. Să facem bine să nu ne mai omorâm conducătorii. Pentru că eu cred că Gorbaciov se gândea la viitor. O bibliografie utilă e şi cartea lui Mircea Eliade despre Salazar al Portugaliei. Aflăm de acolo că, timp de 150 de ani, portughezii, popor latin cu care semănăm atât de mult, şi-au lichidat ritmic şi spectaculos conducătorii. Din fericire, la un moment dat (Revoluţia Garoafelor Roşii) s-au oprit, apoi au aderat la Uniunea Europeană şi par să fi uitat cu totul de urâtele obiceiuri.

Preluare de pe blogul Editurii Compania