Ipoteză despre numirea lui Grindeanu la ANCOM

Ipoteză incendiară privind numirea fostului premier Sorin Grindeanu la șefia ANCOM.

Grupul de Investigații Politice a descoperit că există unele interese care ar sprijini compania RCS&RDS. Potrivit documentelor interne ale RCS & RDS, soarta companiei lui Teszari depinde de ANCOM.

Audiat în Parlament în calitate de viitor președinte al ANCOM, Sorin Grindeanu, a anuțat că prioritatea sa este „revizuirea tarifelor de interconectare”.

A omis să spună că aceasta e marea dorință a prietenilor săi de la DIGI, scrie Grupul de Investigații Politice.

În aprilie 2017, Digi Communications N.V., compania mamă a RCS & RDS, își anunța acționarii că profitabilitatea serviciilor sale de telefonie și internet depinde de deciziile Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Una dintre problemele majore cu care se confrunta DIGI erau tarifele de interconectare.

În 11 octombrie 2017, RCS & RDS ataca dur într-un comunicat decizia ANCOM de a îngheța tarifele de interconectare, anunțând că o va contesta în Parlament și la Comisia Europeană

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Traiasca si infloreasca coabitarea cu binomul, cea care dicteaza peste orice misca-n tara asta, rraul, rramul…evidenta mai actuala nici ca se putea.

  2. Sluga gretoasa, din pricina ticalosiei astora ne chinuim noi bietii romani in tara noastra. Oare cati sunt? Trec de un milion? ca sa stim cate puscarii ar trebui zidite, ori sa ii tratam cum ne fac ei noua…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.