Premierul irakian în execrciţiu, Nouri al-Maliki, a declarat că va cere Curţii Supreme Federale să judece legalitatea numirii unui nou premier. Al-Maliki a declarat că este determinat să rămână la putere, în aşteptarea unei decizii a justiţiei. “Confirm că guvernul se menţine şi nu va fi înlocuit fără decizia Curţii Supreme Federale”, a declarat al-Maliki, care considera că are dreptul la un al treilea mandat în fruntea guvernului de la Bagdad.
Preşedintele irakian Fouad Massoum a nominalizat, pe 11 august, un nou premier, în persoana lui Haidar al-Abadi, şi el un politician şiit, ca şi al-Maliki. Numai că premierul în exerciţiu consideră că această nominalizare violează constituţia.
Maliki este premier începând din 2006, iar de la alegerile din aprilie conduce un guvern interimar. El este acuzat că a alimentat violenţa sectară din Irak, în timp ce armata irakiană pierde teren în faţa jihadiştilor din organizaţia Statul Islamic. Maliki nu vrea însă să asculte apelurile coreligionarilor şiiţi, dar şi ale sunniţilor şi kurzilor, care îi cer să demisioneze.