Irina Begu a părăsit onorabil Roma

Surpriză de proporţii în prima semifinală. Învinsa Patriciei Maria Tig de la Madrid, joacă finală la Roma. Begu deranjată de ploaie. După Madrid şi Roma, Begu a urcat pe locul 28 WTA.

Un prim set echilibrat

Serena Williams pleca din start ca mare favorită în meciul cu Irina Begu. Totuşi, a doua semifinală a turneului de la Roma nu a fost o simplă formalitate. Meciul nu a semănat deloc cu sfertul de vineri noaptea dintre Williams şi Kuznetsova, când rusoaica a fost pur şi simplu masacrată şi nu a reuşit să mişte în front. Primul set al semifinalei a fost unul foarte echilibrat (este adevărat, Serena Williams a comis ceva greşeli neforţate) şi nu se ştie cum s-ar încheiat dacă nu ar fi foat întrerupt de două scurte reprize de ploaie. În primul set, au fost două momente decisive: la scorul de 2-1 pentru Williams, Begu nu a fructificat 3 mingi de break, iar la 3-2 pentru jucătoarea americană, ploaia întrerupe pentru a doua oară partida, şi la reluare, Begu, vădit incomodată de întrerupere, nu reuşeşte să-şi facă serviciul deşi a avut minge de game. Românca revine totuşi şi egalează la 4, dar la 4-5 Williams face break-ul decisiv. După cum s-a desfăşurat pe ansamblu primul set, un eventual 7-5 pentru Begu sau o decizie la tie-break nu ar fi reprezentat o surpriză. Deşi începe setul secund cu un break, Begu nu mai reuşeşte să ţină pasul, cedează în primul rând în plan mental şi pierde categoric setul, dar după o evoluţie decentă.

Irina Begu a reuşit în două săptămâni un sfert de finală la un turneu de categoria WTA Premier Mandatory şi o semifinală la un turneu de categoria WTA Premier 5, o performanţă care nu este chiar la îndemâna multor jucătoare. Begu a sărit de pe locul 35 pe locul 28 în clasamentul WTA general. La noapte, va juca semifinala la dublu, unde alături de Monica Niculescu va juca – concidenţă – contra dublului nr.1 mondial, Hingis/Mirza.

Evoluţia scorului

Set 1. Williams – Begu 6-4

(primul serviciu Williams)

1 – 0 (0:15, 15:15, 30:15, 40:15, 40:30, 40:40, A:40)

1 – 1 (0:15, 0:30, 0:40, 15:40, 30:40)

2 – 1 (0:15, 0:30, 0:40, 15:40, 30:40, 40:40, A:40, 40:40, A:40)

3 – 1 (15:0, 15:15, 30:15, 30:30, 40:30): break Williams

3 – 2 (0:15, 0:30, 0:40, 15:40): break Begu

4 – 2 (15:0, 15:15, 30:15, 40:15, 40:30, 40:40, 40:A, 40:40, A:40, 40:40, A:40, 40:40, A:40): break Williams

4 – 3 (0:15, 15:15, 30:15, 30:30, 40:30, 40:40, 40:A): break Begu

4 – 4 (0:15, 0:30, 15:30, 30:30, 30:40)

5 – 4 (0:15, 15:15, 30:15, 40:15)

6 – 4 (15:0, 30:0, 30:15, 40:15): break Williams

(timp de joc: 54 de minute)

Set 1. Williams – Begu 6-1

(primul serviciu Williams)

0 – 1 (0:15, 0:30, 0:40, 15:40, 30:40): break Begu

1 – 1 (15:0, 30:0, 30:15, 30:30, 40:30): break Williams

2 – 1 (0:15, 15:15, 30:15, 40:15, 40:30, 40:40, A:40)

3 – 1 (15:0, 15:15, 15:30, 30:30, 40:30): break Williams

4 – 1 (15:0, 15:15, 30:15, 40:15)

5 – 1 (15:0, 15:15, 15:30, 30:30, 40:30): break Williams

6 – 1 (0:15, 15:15, 30:15, 30:30, 40:30)

(timp de joc: 33 de minute)

Surpriză mare în cealaltă semifinală

În prima semifinală a zilei, s-a înregistrat o surpriză de proporţii: super favorita Garbine Muguruza, numărul 4 mondial a pierdut în faţa jucătoarei americane Madison Keys, care înainte de meci se afla în anticamera top 20. După 1 oră şi 38 de minute de joc, tabela de scor arăta un neverosimil 0-2 (6-7, 4-6). Primul set a fost unul foarte echilibrat, s-a mers cap la cap până la tie-break. Aici Keys a început mai bine, a avut 5-2, dar game-ul (şi setul) s-a jucat la scorul de 5-4 pentru jucătoarea americană. Atunci, o minge rever în cross a Garbinei, este returnată în extremis de Keys, şi, de deasupra fileului, cu jumătate de teren gol în faţă, Muguruza trimite chiar în locul unde a rămas ţintuită americanca. Aceasta nu refuză cadoul şi trimite un long-line şi duce scorul la 6-4, după care s-a ajuns la 7-5 şi Keys îşi adjudecă tie-break-ul şi setul. În setul secund, echilibrul s-a rupt la scorul de 3-3, când Keys a făcut un break, suficient pentru a închide ulterior meciul. Pentru Madison Keys (21 de ani) este prima finală pe care o dispută la un turneu de categoria WTA Premier 5. A mai jucat două finale la turnee de categoria WTA Premier, una câştigată, cealaltă pierdută.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.