Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat joi seară că a fost amendat cu 104.832 de lei de AMEPIP, instituția care supraveghează guvernanța corporativă a companiilor de stat. Sancțiunea a fost aplicată pentru întârzieri în procedurile de selecție a administratorilor la cinci companii. Darău susține că o parte dintre întârzieri au fost acumulate înainte ca el să preia mandatul și spune că a contestat amenda în instanță.
Irineu Darău a scris pe Facebook că amenda primită este „cea mai mare sancțiune aplicată până acum unui ministru”. Ministrul interimar susține că nu refuză răspunderea, dar spune că sancțiunea ar fi fost aplicată greșit.
„Am contestat această amendă în instanță. Nu o fac pentru că un ministru ar trebui să fie deasupra legii, ci din contră! Cred că legea trebuie respectată de toată lumea. Mai ales instituțiile care o aplică nu au voie să își bată joc de proceduri, de litera legii și de interpretarea ei”, a scris Darău.
Potrivit acestuia, AMEPIP îl acuză că procedurile de selecție pentru administratorii a cinci companii de stat nu au fost finalizate până la 31 martie. Darău afirmă însă că a devenit ministru pe 23 decembrie 2025. Până la termenul invocat de AMEPIP trecuseră 98 de zile, spune el.
„În schimb, întârzierile pe care mi le impută erau deja acumulate de foarte mult timp: unele proceduri aveau întârzieri de aproape doi ani și parcurgeau mandatele a 3-4 miniștri diferiți. Practic, mi se impută inclusiv sute de zile în care nici măcar nu eram ministru”, a transmis ministrul interimar.
Ministrul spune că a încercat să deblocheze procedurile
Irineu Darău susține că, după preluarea mandatului, a reorganizat procedurile și a schimbat comisiile de selecție. El spune că măsurile au fost luate pentru deblocarea concursurilor și pentru includerea experților solicitați de AMEPIP. Ministrul afirmă că, în mai multe cazuri, chiar AMEPIP ar fi avut obligații fără de care procedurile nu puteau continua.
„Instituția trebuia să își desemneze reprezentanții în comisii într-un termen foarte scurt. În unele cazuri, a întârziat peste două luni. Mai mult, chiar AMEPIP a reziliat contractul cu expertul independent obligatoriu pentru aceste proceduri. Fără acel expert, selecțiile nu puteau continua legal”, a scris Darău.
El mai susține că există procese-verbale ale comisiilor care ar arăta că unele întârzieri au fost cauzate de amânări și de neparticiparea reprezentanților AMEPIP.
Romfilatelia, printre companiile invocate
Irineu Darău a mai spus că una dintre cele cinci companii menționate este Romfilatelia. În acest caz, ministrul susține că Ministerul Economiei nu este acționar direct și că el nu avea atribuții legale pentru numirea administratorilor.
El a precizat și că societatea era într-un proces de reorganizare prin fuziune.
„Recunosc că mi-e greu să înțeleg logica acestei sancțiuni”, a scris ministrul.
Darău acuză și o diferență de tratament. El spune că, în alte situații similare sau mai grave, AMEPIP ar fi cerut doar continuarea procedurilor, fără să aplice amenzi miniștrilor implicați.
„Dacă acceptăm ideea că poți răspunde personal pentru întârzieri moștenite, atunci transmitem un mesaj periculos: nu contează ce ai făcut tu, contează doar cine este de serviciu când trebuie găsit un vinovat. Asta îi descurajează tocmai pe cei care încearcă să repare lucrurile, nu pe cei care le-au lăsat în urmă”, a mai transmis ministrul interimar.
La finalul postării, Darău spune că nu crede în coincidențe și acuză o aplicare disproporționată a sancțiunii.
„Voi merge până la capăt cu contestarea acestei amenzi lovite de nulitate, de nelegalitate și de lipsă de argumente faptice. În rest, nimic nu mă poate intimida și voi continua cu reformarea ministerului, indiferent ce guri de șarpe urlă sau mușcă”, a conchis Irineu Darău.