Fostul premier britanic Tony Blair a fost întâmpinat cu ouă și pantofi la Dublin, acolo unde a avut loc prima sa sesiune de autografe pentru prima ediție a memoriilor sale, intitulata A Journey. Blair nu a fost atins de obiectele aruncate, însă o pereche de șlapi putea fi zărită pe unul dintre BMW-urile din coloana oficială. Blair, care și-a apărat în memoriile sale politica de a intra, alături de SUA în război împotriva Irakului, în 2003, este acum însărcinat al ONU pentru Orientul Mijlociu.
Mai mulți militanți împotriva războaielor din Irak și Afganistan au aruncat asupra lui Blair cu ouă și pantofi, un simbol al disprețului in lumea islamică, imediat ce acesta a coborât din mașină. Fostul premier a zăbovit în librăria din Dublin circa două ore, timp în care polițiștii au arestat mai mulți protestatari turbulenți.
Aducând aminte de discursurile liderilor britanici din urma cu 60 de ani, Tony Blair a susținut că radicalismul islamic este cea mai mare amenințare la adresa securității globale, pentru că este similar comunismului revoluționar.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.