Isărescu: Băncile vor ajunge să-şi caute clienţi …

Băncile trebuie să fie onorabile şi să aibă grijă de clienţi, a avertizat, ieri, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Mugur Isărescu, subliniind: „Băncile trebuie să-şi recupereze onorabilitatea şi să inspire încredere. Trebuie să fie onorabile şi (…) să aibă grijă de clienţi. Dacă nu, vor ajunge să-şi caute clienţi”.

Şeful Băncii Centrale opinează că este nevoie de un mediator oficial între bănci şi clienţi, „ca să nu se mai ajungă în instanţă”.

Menţionând că susţine un astfel de demers, oficialul a spus că urmează să fie definită forma acestuia: „Să vedem ce formă îi dăm. De aici încolo nu mai avem consens nici între noi…să treacă căldura şi mai vedem…”.

Recunoscând că „este o situaţie de anomalie” ca în piaţă să existe dobânzi atât de mici la depozite, domnia sa spune că, totuşi, noi suntem privilegiaţi, din acest punct de vedere, pentru că nu avem dobânzi negative.

„În lume încă există o situaţie de criză, iar ieşirea din criză nu se face cu războaie, ci cu represiune financiară. Când se ajunge la un nivel de datorii undeva în ceruri, multe soluţii nu sunt. Noi încă nu suntem acolo, dar trebuie să fim foarte atenţi, pentru că în alte ţări aceasta este situaţia. Este o anomalie să-i penalizezi pe cei care economisesc. De aceea, ne luptăm pe toate părţile ca băncile să-şi reducă comisioanele”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.