Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi că România îndeplinește majoritatea criteriilor de convergență nominală pentru adoptarea euro, dar mai are încă un drum lung și greu până la obținerea competitivității necesare intrării în zona euro, având în vedere că reformele structurale, de cele mai multe ori, sunt dureroase din punct de vedere politic și social.
„Sunt ferm convins că avem în față un drum lung și greu, de câțiva ani, pentru a recupera decalajul în ceea ce privește convergența reală, pentru a continua reformele structurale care, de cele mai multe ori, sunt dureroase din punct de vedere politic și social, dar și pentru a asigura competitivitatea economiei naționale”, a spus Mugur Isărescu.
El a subliniat faptul că adoptarea euro nu este necondiționată, de aceea trebuie să ne asigurăm că, în privința criteriilor de convergență nominală, acestea sunt obținute pe baze stabile. „Știm foarte bine că un decalaj mare în ceea ce privește convergența reală poate complica afacerile, deciziile de management, în absența unei politici monetare independente. În plus este important să demonstrăm eficiența instituțiilor și să prevenim dezechilibrele”, a mai spus guvernatorul BNR.
Isărescu a amintit de faptul că România a obținut recent consensul politic pentru adoptarea euro în 2019. „Un asemenea obiectiv, deși este încă foarte ambițios, ar putea acționa ca un catalizator pentru acțiuni politice coerente și consistente. În acest moment, România îndeplinește trei din cele patru criterii nominale: stabilitatea poziției fiscale, convergența dobânzilor pe termen lung și stabilitatea cursului de schimb deși, tehnic, nu suntem în mecanismul ratelor de schimb ERM II. În plus, îndeplinirea criteriului privind stabilitatea prețurilor este doar o chestiune de luni”, a spus guvernatorul BNR.